• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2025-04-06 17:29:58
  • Sursa:
UE se pregateste sa riposteze la tarifele lui Trump. Produsul american protejat de presedintele SUA, pentru care ameninta cu noi taxe Imagine

Ţările Uniunii Europene vor încerca în următoarele zile să adopte o poziţie unitară împotriva noilor tarife vamale impuse de preşedintele american Donald Trump, urmând să aprobe un prim set de măsuri de retorsiune care vizează importuri din Statele Unite în valoare de până la 28 de miliarde de dolari, de la aţă dentară până la diamante, relatează CNBC.

O astfel de mişcare ar alinia UE la răspunsurile deja anunţate de China şi Canada, marcând o escaladare timpurie a unui posibil război comercial global, cu riscul de a scumpi bunurile pentru miliarde de consumatori şi de a împinge economiile lumii în recesiune.

Blocul celor 27 de state membre se confruntă cu tarife de 25% la importurile de automobile, oţel şi aluminiu, precum şi cu tarife „reciproce” de 20%, începând de miercuri, pentru aproape toate celelalte bunuri.

Tarifele impuse de Trump acoperă aproximativ 70% din exporturile UE către Statele Unite, în valoare totală de 532 de miliarde de euro (585 miliarde de dolari) anul trecut, iar alte taxe vamale sunt aşteptate să afecteze cuprul, produsele farmaceutice, semiconductoarele şi lemnul.

Comisia Europeană, care coordonează politica comercială a Uniunii, va propune luni seara statelor membre o listă de produse americane care să fie vizate de taxe suplimentare ca răspuns la tarifele impuse de SUA pe oţel şi aluminiu, evitând deocamdată aplicarea generalizată a tarifelor „reciproce”.

Lista ar urma să includă carne, cereale, vin, lemn şi articole de îmbrăcăminte, dar şi produse precum gumă de mestecat, aţă dentară, aspiratoare şi hârtie igienică.

Un produs care a stârnit dezbateri în interiorul blocului este bourbonul american. Comisia a propus un tarif de 50%, ceea ce a provocat ameninţarea lui Trump de a introduce un tarif de 200% pentru băuturile alcoolice europene dacă măsura va fi adoptată.

Exportatorii de vin din Franţa şi Italia şi-au exprimat îngrijorarea. UE, a cărei economie este puternic dependentă de comerţul liber, doreşte să obţină o susţinere largă pentru orice reacţie, menţinând astfel presiunea asupra lui Trump pentru a intra în negocieri.

Luni dimineaţă, Luxemburgul va găzdui prima reuniune politică la nivelul UE de la anunţul tarifelor, unde miniştrii responsabili de comerţ din cele 27 de state membre vor discuta impactul măsurilor americane şi cele mai bune căi de reacţie, notează CNBC, citată de News.ro.

Diplomaţii europeni au declarat că principalul obiectiv este exprimarea unei poziţii comune: disponibilitatea de a negocia eliminarea tarifelor, dar şi pregătirea de a adopta contramăsuri dacă negocierile eşuează.

”Marea noastră temere după Brexit era destrămarea unităţii prin acorduri bilaterale, dar acest lucru nu s-a întâmplat. Sigur, acum avem o situaţie diferită, dar toată lumea înţelege că interesul este într-o politică comercială comună”, a declarat un diplomat UE.

În interiorul Uniunii, opiniile privind răspunsul variază. Franţa consideră că UE ar trebui să meargă dincolo de tarife, iar preşedintele Emmanuel Macron a sugerat ca firmele europene să suspende investiţiile în SUA până când „lucrurile vor fi clarificate”.

Irlanda, care trimite aproape o treime din exporturi în SUA, a cerut o reacţie „echilibrată şi raţională”, în timp ce Italia, al treilea cel mai mare exportator din UE către SUA, a pus sub semnul întrebării necesitatea unor măsuri de retorsiune.

„Este un echilibru dificil. Măsurile nu pot fi prea slabe, pentru că nu aduc SUA la masa negocierilor, dar nici prea dure, pentru că riscă o escaladare”, a declarat un alt diplomat european.

Discuţiile cu Washingtonul nu au dus până acum la rezultate. Comisarul european pentru comerţ, Maros Sefcovic, a descris dialogul de două ore cu oficialii americani ca fiind ”direct”, explicându-le acestora că tarifele SUA sunt ”nocive şi nejustificate”.

Votul asupra primului val de tarife de răspuns va avea loc miercuri, şi este de aşteptat să fie aprobat, cu excepţia improbabilă în care o majoritate calificată, 15 state membre reprezentând 65% din populaţia UE, se opune.

Aceste contramăsuri ar urma să intre în vigoare în două etape: o parte pe 15 aprilie, iar restul o lună mai târziu.

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, va purta şi discuţii separate, luni şi marţi, cu directori executivi din industriile de oţel, auto şi farmaceutică, pentru a evalua impactul tarifelor şi pentru a decide următorii paşi.

Statele Unite ale Americii au blocat miercuri încă o dată în Consiliul de Securitate al ONU adoptarea unei rezoluţii constrângătoare ce chema la o încetare imediată a focului în Fâşia Gaza, transmit dpa şi Reuters.

Economie 2024-11-20 18:22:31

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, reclamă „absenţa unei dezbateri serioase” în România pe tema echilibrului între resursele economice şi agricole şi tranziţia ecologică, el arătând că acest lucru este „o eroare politică şi strategică majoră”. Geoană avansează ideea ca România să fie prima ţară care să se alăture Franţei şi Marii Britanii într-o Antantă Cordială pentru protecţia mediului şi a biodiversităţii, potrivit News.ro.

Economie 2023-10-02 17:41:07

Marea Neagră nu mai este un spaţiu al cooperării, ci un teatru de război, ca urmare a acţiunilor agresive ale Rusiei, a afirmat, joi, ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, în cadrul convorbirii telefonice cu omologul său ucrainean, Rustem Umerov.

Economie 2024-09-12 17:53:04

Președintele UDMR a declarat marți că membrii formațiunii pe care o conduce nu vor vota joi, în Parlament, Guvernul Ciolacu. Întrebat dacă va da un vot împotrivă sau se va abține, liderul reprezentanților comunității maghiare a spus: nu vom vota Guvernul, cum să-l votăm? Kelemen Hunor susține chiar că foștii săi parteneri au mințit atunci când au dat vina pe pretențiile UDMR care au condus la ieșirea maghiarilor de la guvernare.

Economie 2023-06-14 15:02:42

Președintele rus Vladimir Putin a declarat vineri că nu este nevoie să folosească arme nucleare pentru a obține victoria Moscovei în Ucraina. Acesta este cel mai puternic semnal de până acum din partea șefului de la Kremlin că nu va avea loc o lovitură nucleară, relatează Reuters.

Economie 2024-06-07 19:02:57

O petrecere de Anul Nou din statul indian Karnataka s-a transportat într-o tragedie când gazda a murit de infarct după ce a împușcat mortal din greșeală un invitat, scrie BBC.

Economie 2023-01-02 14:39:51

Președinta Comisiei Europene, Ursula von de Leyen, a avertizat că, dacă viitoarea guvernare a Italiei, care se prefigurează a fi formată de extrema dreaptă care și-a declarat simpatia pentru Putin, „va merge într-o direcție dificilă”, Comisia Europeană ar putea suspenda fondurile europene alocate italienilor. În replică, politicienii din Italia i-au cerut președintei CE să nu intervină în treburi de politică internă, informează Politico.  

Economie 2022-09-25 13:43:08

Celine Dion arată fenomenal, la 55 de ani, pe coperta revistei Vogue. Apariția vine la câteva luni după ce sora ei a spus că starea de sănătate a artistei este gravă. 

Economie 2024-04-24 09:47:27