• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-10-04 13:31:19
  • Sursa:
UE ofera Romaniei aproape 1,4 miliarde de euro pentru proiecte de independenta energetica Imagine

România a obţinut aproape 1,4 miliarde euro pentru proiecte de independenţă energetică şi combaterea sărăciei energetice, după adoptarea propunerii REpowerEU - planul UE pentru reducerea dependenței de gazele și petrolul rusesc - în cadrul reuniunii Consiliului pentru Afaceri Economice și Financiare (EcoFin) desfășurat marți la Luxemburg. Țara noastră este a șasea beneficiară din UE a noilor fonduri alocate, a anunțat ministrul Finanţelor, Adrian Câciu.

Miniştrii de finanţe din Uniunea Europeană au ajuns astfel la un Acord general pe iniţiativa REPowerEU, în cadrul reuniunii EcoFin de la Luxembourg.

„Adoptarea în Consiliul Ecofin a propunerii REPowerEU demonstrează ce înseamnă, de fapt, solidaritatea UE şi reacţia rapidă, fermă şi coordonată la crizele suprapuse cu care ne confruntăm. România va fi a şasea beneficiară din UE a noilor fonduri alocate prin REpowerEU, cu o anvelopă de aproximativ 1,4 miliarde euro. Fondurile vor fi asigurate din licitarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră aferente Fondului de Inovare (75%) şi din devansarea licitării certificatelor ETS alocate naţional aferente perioadei 2027-2030 (25%). În timpul negocierilor, suma obţinută de România practic s-a dublat, faţă de propunerea iniţială a Comisiei Europene din luna mai anul acesta, când alocarea era de aproximativ 720 de milioane de euro", a declarat Adrian Câciu, într-un comunicat al Ministerului Finanţelor, preluat de Agerpres.

Prin Regulamentul aprobat marţi în Consiliul Ecofin este acceptată o propunere susţinută şi de România referitoare la posibilitatea includerii în noul capitol REpowerEU a unor măsuri privind independenţa energetică din PNRR iniţial, în condiţiile recalculării anvelopei de granturi din alocarea iniţială a Mecanismului de Redresare şi Rezilienţă. Regulamentul oferă, de asemenea, şi posibilitatea combaterii sărăciei energetice prin finanţarea unor scheme de ajutor pentru categoriile defavorizate.

„În acelaşi timp, se prevede posibilitatea acordării unor prefinanţări pentru statele membre care solicită acest lucru, în marja unui plafon de un miliard de euro pentru toate statele UE. Am speranţa că votul de astăzi din Consiliul Ecofin va accelera adoptarea Regulamentului privind REpowerEU şi în Parlamentul European, astfel încât să ne permită mai multe investiţii care să conducă la creşterea independenţei energetice şi la combaterea sărăciei energetice. În acelaşi timp, adoptarea REpowerEU va facilita şi actualizarea rapidă a Planurilor de Redresare şi Rezilienţă”, a mai precizat ministrul Finanţelor.

Regimul de la Kremlin a anunțat, vineri, că interzice intrarea pe teritoriul Rusiei a 200 de americani, printre aceștia numărându-se și membri ai familiei Biden, doi frați și o soră a președintelui Joe Biden. De altfel, și purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karine Jean-Pierre, a primit interdicție de a mai intra în Rusia. Decizia ridicolă a Kremlinului a fost motivată ca fiind „un răspuns la sancțiunile SUA”.

Economie 2022-11-11 21:40:02

Acțiunile companiei-mamă Google, Alphabet, au scăzut luni cu 4% luni, ștergând 55 de miliarde de dolari din valoarea de piață a entității juridice, după ce un articol din ziarul New York Times sugera că piața motoarelor de căutare de pe dispozitivele mobile se confruntă cu o concurență mai acerbă, scrie Insider.

Economie 2023-04-18 14:05:23

Economia Regatului Unit nu a mai crescut deloc în ultimele trei luni și a rămas în urma economiilor europene, în condițiile în care comerțul și sectoarele vitale se confruntă cu dificultăți mari și au o performanță slabă în urma Brexit, arată noi date statistice, citate de Euronews.

Economie 2023-07-13 16:04:29

Bilanţul deceselor cauzate de incendiile devastatoare din Hawaii continuă să crească şi a ajuns la cel puţin 53, relatează The Guardian. Autoritățile se tem că dezastrul riscă să devină unul din cele mai mortale din istoria acestui stat american. Președintele Joe Biden a declarat stare de dezastru în arhipeleag.

Economie 2023-08-11 09:04:27

Poştaşii au început miercuri să distribuie peste 800.000 de scrisori de informare cu privire la amnistia fiscală, în urma unei înțelegri încheiate cu Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF).

Economie 2024-10-09 10:01:29

Fostul baron social-democrat Niculae Bădălău, în prezent vicepreședinte în cadrul Curții de Conturi, a fost adus cu duba poliției la Curtea de Apel București, unde judecătorii au decis să fie plasat în arest pentru 30 de zile. 

Economie 2022-11-28 16:03:32

Afecţiunile ficatului şi ale căilor biliare pot fi diagnosticate corect prin metode imagistice moderne. Care sunt principalele boli ce pot fi descoperite prin RMN, CT sau ecografie, discutăm cu dr. Adrian Dijmărescu, medic primar radiologie - imagistică medicală.

Economie 2022-08-30 08:45:15

Nicușor Dan, Cristian Popescu Piedone sau Cătălin Cîrstoiu? Cine este omul care pleacă cu un avantaj consistent în cursa pentru primăria generală a Capitalei? În exclusivitate, Digi24 vă prezintă astăzi cel mai amplu sondaj de opinie realizat până acum în Capitală. Cosmin Prelipceanu vă aduce la Jurnalul de Seară studiul care poate da peste cap toate strategiile partidelor. De la ora 20.00, cei mai avizați analiști ai momentului explică datele care schimbă jocul electoral. Un sondaj ATLAS INTELLIGENCE - cea mai precisă casă de sondare din Statele Unite ale Americii, la alegerile din 2020- în această seară la Jurnalul de Seară.

Economie 2024-04-09 17:16:49