• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-03-22 16:37:20
  • Sursa:
UE impune noi sanctiuni dupa moartea lui Aleksei Navalnii. 33 de persoane si coloniile penale unde a fost inchis sunt pe lista Imagine

Consiliul Uniunii Europene a decis vineri să impună măsuri restrictive împotriva a 33 de persoane şi a două entităţi legate de moartea subită într-o colonie penală a politicianului rus de opoziţie Aleksei Navalnîi. Această decizie a fost luată în cadrul regimului mondial de sancţiuni al Uniunii Europene în materie de drepturi ale omului, indică un comunicat al Consiliului UE, informează Agerpres.

''Uciderea lentă a lui Aleksei Navalnîi de către regimul Kremlinului este o reamintire fermă a lipsei acestuia de respect pentru viaţa oamenilor. Sancţiunile de astăzi demonstrează hotărârea noastră de a trage la răspundere conducerea politică şi autorităţile ruse pentru încălcarea continuă a drepturilor omului în Rusia. În acelaşi timp, ştim că Putin nu este Rusia, iar Rusia nu este Putin. Vom continua să sprijinim societatea civilă şi vocile independente ale Rusiei'', a declarat Înaltul Reprezentant pentru afaceri externe şi politica de securitate, Josep Borrell.

Pe lista entităţilor sancţionate se află coloniile penale în care a fost ţinut Aleksei Navalnîi din iunie 2022 până la moartea sa: colonia corectivă IK-6 şi colonia corectivă maximă de securitate IK-3. Ambele colonii sunt cunoscute pentru exercitarea de presiuni fizice şi psihologice, izolare completă, tortură şi violenţă asupra deţinuţilor.

În ambele locuri, Navalnîi a suferit abuzuri, inclusiv din cauza izolării repetate într-o celulă de pedeapsă şi a unor tratamente crude, inumane şi degradante, ceea ce a dus la deteriorarea gravă a sănătăţii sale. Şeful IK-3, Vadim Kalinin, şi diverşi şefi adjuncţi ai coloniei au fost, de asemenea, sancţionaţi.

În plus, Consiliul UE a decis să includă membri ai sistemului judiciar, cum ar fi Andrei Suvorov, care l-a condamnat pe Aleksei Navalnîi la 19 ani într-o colonie cu regim special în condiţii inumane anul trecut, Kiril Nikiforov, care a respins acţiunea sa împotriva coloniei IK-6 pentru a contesta transferul său într-o celulă de pedeapsă timp de 12 zile, şi Evghenia Nikolaeva şi Natalia Dudar, care au pronunţat o serie de hotărâri împotriva opozanţilor politici, inclusiv a lui Aleksei Navalnîi, contribuind astfel la represiunea politică din Rusia.

Pe lista indivizilor sancţionaţi au fost incluşi înalţi funcţionari din sistemul penitenciar şi din cadrul Ministerului Justiţiei care fie au fost responsabili de executarea pedepselor cu închisoarea ale lui Navalnîi şi ale altor oponenţi politic, fie nu au asigurat protecţia drepturilor omului şi a drepturilor şi libertăţilor civile.

Măsurile restrictive din cadrul regimului mondial de sancţiuni al UE în materie de drepturi ale omului se aplică în prezent unui număr de 104 persoane fizice şi juridice şi unui număr de 23 de entităţi din mai multe ţări.

Persoanele incluse pe listă în cadrul regimului de sancţiuni fac obiectul îngheţării activelor, iar furnizarea de fonduri sau resurse economice, în mod direct sau indirect, către acestea sau în beneficiul lor este interzisă. În plus, persoanelor fizice incluse pe listă li se aplică o interdicţie de călătorie în UE.

UE este profund preocupată de deteriorarea continuă a situaţiei drepturilor omului în Rusia. Războiul de agresiune ilegal, nejustificat şi neprovocat al Rusiei împotriva Ucrainei a accelerat şi mai mult represiunea internă în ţară, limitând drastic libertatea de opinie şi de exprimare, precum şi libertatea mass-mediei şi introducând cenzura de război.

Uniunea Europeană continuă să condamne cu fermitate extinderea severă a legislaţiei restrictive şi represiunea sistematică şi tot mai intensă împotriva societăţii civile şi a apărătorilor drepturilor omului, precum şi reprimarea neîntreruptă a mass-mediei independente, a jurnaliştilor şi a lucrătorilor din mass-media, a membrilor opoziţiei politice şi a altor voci critice active în Federaţia Rusă şi în afara ţării.

La 19 februarie 2024, în declaraţia Înaltului Reprezentant, în numele UE, cu privire la moartea lui Aleksei Navalnîi, UE şi-a exprimat indignarea cu privire la moartea lui Navalnîi şi a reamintit condamnarea repetată a otrăvirii sale şi a acţiunilor motivate politic luate împotriva sa, inclusiv încarcerarea şi relele tratamente din sistemul penitenciar. Aceasta a subliniat că UE va depune toate eforturile pentru a trage la răspundere conducerea politică şi autorităţile ruse pentru moartea sa şi va impune sancţiuni suplimentare.

Ucraina a testat cu succes o dronă cu rază lungă de acțiune capabilă să acopere 3.000 km, a anunțat președintele Volodimir Zelenski în discursul său de luni, 17 martie, scrie Kyiv Post. „Am ținut o reuniune a Statului Major. Au existat mai multe probleme-cheie, dar cea mai importantă este cea a dronelor. Avem nevoie de toate tipurile de drone. Și există o veste bună - drona noastră a trecut testul de 3.000 km”.

Economie 2025-03-18 17:25:08

Primarul din Târgu Jiu vrea să interzică nunțile organizate noaptea și dorește doar petreceri pe timp de zi. Edilul spune că se gândește la sănătatea localnicilor, care nu ar mai fi atât de obosiți a doua zi, așa cum sunt atunci când petrec până în zori. Decizia acestuia permite ca alte evenimente organizate pe timp de noapte să fie permise. 

Economie 2024-10-09 13:13:11

Eurodeputatul PSD Victor Negrescu a scris pe Facebook, în urma discursului anti-european al premierului ungar Viktor Orban, de la Băile Tușnad, că este ilustrativ pentru eșecul politicii iliberale, „Ungaria fiind tot mai izolată”. El a adăugat că „orice referire revizionistă cu privire la Ardeal este un non-sens”.

Economie 2023-07-22 18:52:54

Președintele SUA, Donald Trump, anunță noi tarife vamale, joi, care, potrivit declarațiilor sale, vor afecta toate țările și ar putea intra în vigoare imediat. El a introdus deja o serie de taxe care acoperă importurile de oțel, aluminiu și automobile, precum și toate bunurile din China, scrie BBC.

Economie 2025-04-02 20:43:36

O polițistă de 22 de ani a fost împușcată în cap în Cernăuți, în fața unei școli unde fusese trimisă, cu un coleg, ca să rețină un pedofil.

Economie 2022-10-07 10:12:16

China poate că nu a trimis niciun soldat sau glonț în Rusia, dar a menținut pe linia de plutire, de una singură, „mașinăria de război” a lui Vladimir Putin, arată, într-o analiză, jurnaliștii de la The Telegraph. Rolul Beijingului în invazia de peste trei ani asupra Ucrainei a fost scos în evidență atunci când Kievul a dezvăluit că a capturat doi cetățeni chinezi care luptau alături de forțele ruse. Volodimir Zelenski a declarat că aceasta este dovada că o țară terță sprijină direct atacul Moscovei asupra țării sale, subliniază presa britanică.

Economie 2025-04-10 22:37:33

Guvernul va aproba o hotărâre prin care toţi elevii aflaţi în dificultate din perspectivă socio-economică vor beneficia de burse sociale în cuantum de 200 de lei, a declarat miercuri ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu. Totodată, el a anunțat dublarea sumelor pentru transportul elevilor care fac naveta până în localitatea în care învață.

Economie 2022-09-14 12:16:33

Șeful adjunct al serviciului de informații militare din Ucraina a afirmat că Rusia folosește rachete ucrainene vechi împotriva Kievului și a avertizat că forțele Moscovei mai au suficiente rachete pentru a lansa încă trei până la cinci valuri de atacuri asupra țării, potrivit The Guardian.

Economie 2022-12-13 08:00:58