• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-04-20 22:46:19
  • Sursa:
UDMR: Proiectul votat de Camera Deputatilor nu limiteaza numarul porcilor din gospodarii si nici nu interzice comercializarea Imagine

Proiectul de lege care stabileşte cadrul legal pentru prevenirea şi controlul pestei porcine africane, adoptat de Camera Deputaţilor, nu limitează numărul porcilor din gospodării, precizează joi UDMR.

„Au apărut informaţii incorecte şi false, după ce Camera Deputaţilor a adoptat ieri, în calitate de for decizional, legea elaborată de UDMR, care asigură un cadru legislativ pentru sprijinirea creşterii porcinelor şi prevenirea răspândirii pestei porcine africane. Scopul UDMR este să asigure condiţii mai bune, mai sigure şi mai previzibile fermierilor, oferind un cadru legislativ pe termen lung. Iniţiativa legislativă nu îngreunează situaţia deţinătorilor de porcine, ci oferă o soluţie acestora. Legea votată ieri nu limitează numărul porcinelor deţinute în gospodării”, se arată într-un comunicat de presă al UDMR.

De asemenea, adaugă UDMR, afirmaţia conform căreia porcinele din exploataţii de tip gospodăresc nu pot fi comercializate este greşită, deoarece legea nu prevede acest lucru.

Conform legii, precizează sursa citată, fermierii pot comercializa porcinele (pentru exploataţii non-comerciale) dacă deţin un certificat de producţie şi o autorizaţie de comercializare (pe care o pot solicita foarte simplu de la primărie dacă deţin animale înregistrate), dacă animalele lor sunt înregistrate în Sistemul Naţional de Identificare şi Înregistrare a Animalelor (SNIIA) şi sunt autorizate sanitar-veterinar, potrivit Agerpres.

„Informaţia conform căreia legea iniţiată de UDMR ar interzice activitatea de reproducţie în gospodării este falsă, deoarece reproducţia se poate efectua doar prin însămânţare artificială, aşa cum s-a întâmplat şi până acum. În vederea combaterii pestei porcine africane, de acum, transportul porcinelor se poate efectua doar cu mijloace de transport înregistrate şi autorizate sanitar - veterinar şi pe baza unor documente de transport. Această reglementare a fost necesară deoarece răspândirea epidemiei se datorează în mare parte operatorilor care comercializează şi transportă animalele fără a fi verificaţi. Iniţiativa legislativă adoptată ieri va intra în vigoare după promulgarea de către Preşedintele României şi publicarea în Monitorul Oficial. În termen de 45 de zile de la această dată, Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) va elabora normele specifice în domeniul de activitate”, transmite UDMR.

Deputaţii au adoptat, miercuri, un proiect de lege care stabileşte cadrul legal pentru prevenirea şi controlul pestei porcine africane, cu scopul reducerii efectelor negative asupra sănătăţii animalelor şi consecinţelor economice, sociale, culturale şi de mediu, prin aplicarea unor măsuri de control.

Proiectul, iniţiat de UDMR, vizează responsabilităţile operatorilor şi cerinţele de biosecuritate pentru fiecare tip de exploataţie de porcine din ţara noastră, de tip gospodăresc sau comercială, strategia de management şi de vânătoare a porcilor mistreţi, creşterea capacităţii de neutralizare a subproduselor de origine animală, campanii de informare, cerinţele privind mişcarea porcinelor pe teritoriul ţării, realizarea controalelor oficiale veterinare şi a altor activităţi de control oficial interinstituţional de către autorităţile competente, în vederea urmăririi implementării măsurilor stabilite.

S-au înregistrat 190 de voturi „pentru”, 26 „împotrivă” şi 49 de abţineri.

Ministrul Finanţelor Publice, Marcel Boloş, a declarat că aşa-numitul CNP fiscal este „un sistem opţional, care nu obligă pe nimeni”, el explicând cum funcţionează codul de identificare fiscală pentru persoanele fizice. „Nu este un model pe care România l-a inventat, este un model care este practicat în ţările membre ale UE, este discutat cu Banca Mondială pentru întreaga strategie a gapului de impozite şi taxe şi este în favoarea mediului de afaceri”, susţine Marcel Boloş.

Economie 2024-08-01 21:51:27

Talibanii din Afganistan l-au eliberat luni pe inginerul american Mark Frerichs, în schimbul unui lider al lor, care fusese reținut în SUA încă din 2005, pentru trafic de droguri, scrie Reuters, care îl citează pe un ministru din conducerea talibană.

Economie 2022-09-19 12:07:31

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea care prevede că termenul de valabilitate a certificatului eliberat persoanelor cu handicap a căror afecţiune a generat deficienţe funcţionale şi/sau structural-anatomice într-un stadiu ireversibil şi care nu pot urma programe de recuperare este permanent, fără a fi necesară prezentarea acestora la reevaluări periodice.

Economie 2023-11-10 14:54:11

Un șofer care a consumat droguri a făcut praf patru mașini parcate după ce a intrat în plin în ele, pe un bulevard din București. La verificări, polițiștii au aflat și că cel de la volan avea permisul suspendat.

Economie 2024-03-03 17:56:54

Longevitatea lui Bobi, care a murit în luna octombrie în Portugalia după ce fusese desemnat în 2023 cel mai bătrân câine din toate timpurile, a stârnit îndoieli atât de mari încât organizaţia Guinness World Records a decis să suspende acest titlu pe durata unei anchete, au dezvăluit marţi surse familiarizate cu acest dosar, informează AFP.

Economie 2024-01-16 16:35:39

Alegerea lui Călin Georgescu, cu o viziune favorabilă Rusiei și care va avea printre primele sale sarcini „evaluarea” scutului NATO de la Deveselu, în funcția de președinte al României, ar putea duce la excluderea țării noastre din structurile euroatlantice, fără a mai fi nevoie de organizarea unor referendumuri naționale de tipul „Brexit”, a avertizat expertul în politici de apărare și de securitate Hari Bucur-Marcu, într-o declarație acordată în exclusivitate pentru Digi24.ro.

Economie 2024-12-04 14:48:24

Explozia unei benzinării din republica rusă Daghestan, în Caucaz, a făcut vineri cel puţin nouă morţi şi 10 răniţi, a anunţat Ministerul rus pentru Situaţii de Urgenţă, relatează AFP citată de Agerpres.

Economie 2024-09-27 23:26:55

Rusia a lansat luni dimineaţa cel mai important val de bombardamente aeriene din ultimele săptămâni şi a anunţat că vizează instalaţii energetice, bombardamente soldate cu patru moţi în vestul şi sudul Ucrainei. Kievul a fost atacat şi el, la o oră la care mulţi locuitori se duceau la muncă. Oamenii s-au refugiat la metrou.

Economie 2024-08-26 19:05:53