Viktor Orban a declarat la Bruxelles, în marja unui summit UE, că există o „mare bătălie” în special în ceea ce priveşte sprijinul pentru Ucraina. El a spus că nu vede niciun motiv pentru ca Ungaria să impună contribuabililor săi să sprijine Ucraina.
UE urmează să decidă în decembrie cu privire la revizuirea bugetului 2021-2027 în valoare de 1.100 de miliarde de euro, care este deja tensionat din cauza cheltuielilor de urgenţă în timpul pandemiei COVID şi de când Rusia a invadat Ucraina în 2022.
Executivul blocului a propus ca statele membre să contribuie mai mult la bugetele comune pentru a oferi 50 de miliarde de euro Ucrainei şi să cheltuiască alte 15 miliarde de euro pentru migraţie. O altă propunere ar urma să aloce 20 de miliarde de euro în ajutor militar pentru Ucraina.
„Am constatat că această propunere nu a fost elaborată în mod corespunzător şi nu era potrivită pentru a fi o bază pentru negocieri serioase, aşa că am respins-o”, a declarat Viktor Orban, potrivit Reuters, preluată de News.ro.
„A fost o mare bătălie, mai ales în ceea ce priveşte chestiunea ucraineană”.
Premierul maghiar a spus că cea mai mare problemă a fost că strategia Bruxelles-ului de a trimite bani şi ajutor militar Ucrainei pentru a o ajuta în lupta împotriva Rusiei a eşuat.
„Astăzi toată lumea ştie, dar nu îndrăzneşte să o spună cu voce tare, că această strategie a eşuat. Este evident că nu o să meargă... ucrainenii nu vor câştiga pe front, ruşii nu vor fi învinşi pe câmpul de luptă şi nu se pune problema ca preşedintele rus să-şi piardă poziţia", a susţinut premierul ungar, subliniind că este nevoie de un plan B şi de un cost estimativ al acestuia.
„Odată ce vom şti cât costă, putem împărţi această povară între noi.”
Naţionalistul Orban, care s-a confruntat constant cu Bruxelles-ul în ultimii 13 ani din cauza politicilor despre care criticii săi spun că au erodat valorile democratice din Ungaria, a declarat că este nevoie de o schimbare de conducere la Bruxelles la alegerile europene de anul viitor.
