• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-12-14 19:09:41
  • Sursa:
Ucrainenii au descoperit o camera de tortura pentru copii in Hersonul eliberat Imagine

Anchetatorii ucraineni au descoperit o cameră de tortură în orașul Herson, unde forțele ruse ar fi reținut și abuzat copiii, a declarat avocatul pentru drepturile omului din Ucraina, Dmitro Lubineţ, potrivit The Guardian.

Serviciile de securitate ruseşti au ţinut copiii în ceea ce au numit „celula copiilor”, unde li se dădea puţină apă şi aproape deloc mâncare, a declarat Lubineţ, citând mărturiile rezidenţilor locali.

Potrivit acestora, copiii au fost supuşi la abuzuri psihologice din partea torţionarilor ruşi, care le-au spus că părinţii lor i-au abandonat şi că nu se vor mai întoarce niciodată acasă.

Un băiat în vârstă de 14 ani a fost arestat şi apoi torturat doar pentru că a făcut o fotografie a echipamentului rusesc stricat, a declarat Lubineţ.

„Înregistrăm în premieră torturarea unor copii. Am crezut că nu se mai poate ajunge mai jos după Bucea, Irpin, dar chiar am atins un nou prag în Herson”, a declarat ombudsmanul ucrainean.

The Guardian nu a putut verifica aceste informații din surse independente, însă corespondenții cotidianului au vizitat o altă cameră de tortură, tot din Herson, unde zeci de bărbaţi au fost reţinuţi, electrocutaţi, bătuţi şi unii dintre ei ucişi de soldaţii ruşi.

După luni întregi de ocupaţie, forţele ruse s-au retras luna trecută din oraşul Herson, unde erau mult prea expuse, şi s-au stabilit de partea opusă a malului fluviului Nipru, de unde execută bombardamente regulate.

 

Boris Pistorius, ministrul german al apărării a anunțat că renunță la vizita plănuită în Irak, duminică, din cauza preocupărilor de securitate apărute după incendierea de către protestatari irakieni a ambasadei Suediei, în timpul săptămânii care se încheie. Pistorius și-a anulat vizita în ultimul moment.

Economie 2023-07-23 13:24:31

Industria mineritului din România ajunge la fier vechi, furată bucată cu bucată de sub nasul autorităților. Sunt acuzațiile grave făcute de un fost angajat al Complexului Energetic Oltenia, confirmate și de polițiști. Din fosta carieră Poiana este furat sistematic fier vechi. Cu 4 dosare penale deschise, conducerea companiei de stat spune că nu știe nimic, iar ministrul Energiei anunță că va trimite Corpul de control.

Economie 2024-11-01 20:55:09

Serviciul de informații militare al Ucrainei susține că a fost implicat în ambuscada în care zeci de mercenari Wagner au fost uciși în Mali, la mii de kilometri distanță de prima linie a frontului din Ucraina, relatează The Guardian.Un canal de pe Telegram legat de conducerea Wagner a recunoscut luni că grupul a suferit pierderi grele în timpul luptelor din Mali, săptămâna trecută.

Economie 2024-07-31 07:00:57

Reper. Palatul Jean Mihail, aflat pe Calea Unirii nr.15, în centrul Craiovei, este unul din cele mai elegante monumente de arhitectură civilă din România.

Economie 2025-04-30 16:05:50

În timp ce președintele american Donald Trump își expunea planul de a reloca palestinienii din Fâșia Gaza în „țări de interes cu inimi umanitare”, Benjamin Netanyahu s-a așezat lângă el, zâmbind și dând din cap la afirmațiile liderului de la Washington, scrie revista britanică Times. Mulți comentatori au fost de acord că propunerea este prea ieșită din comun pentru a fi luată în serios. Dar, asumându-și angajamentul de a prelua controlul asupra Fâșiei Gaza, președintele i-a înmânat liderului israelian un colac de salvare politic.

Economie 2025-02-05 11:05:01

Premierul canadian demisionar Justin Trudeau a exclus marţi orice posibilitate ca ţara sa să devină parte a SUA, respingând sugestia pe care preşedintele ales Donald Trump a făcut-o în mod repetat în ultimele săptămâni, relatează CNN.

Economie 2025-01-08 08:09:49

Cina servită liderilor mondiali de la summitul G20 a fost pe gustul premierului Indiei Narendra Modi, practicant de yoga şi vegetarian convins. Acesta le-a prezentat oaspeţilor virtuţile meiului, un aliment esenţial pentru milioane de oameni din această ţară, relatează Reuters, preluat de News.ro.

Economie 2023-09-10 16:58:20

Există o cerere de răscumpărare de 3,5 BTC, echivalentul a aproximativ 157.000 de euro, după atacul cibernetic care a afectat activitatea mai multor spitale, a anunțat marți Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică (DNSC). Instituția recomandă să nu fie luată legătura cu atacatorii şi să nu fie plătită răscumpărarea.

Economie 2024-02-13 13:09:33