• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-10-10 00:00:42
  • Sursa:
Ucrainean arestat dupa ce a anuntat public ca dezerteaza. Care sunt nemultumirile lui Serghii Gnezdilov la adresa armatei Kievului Imagine

Un militar ucrainean, Serghii Gnezdilov, a fost arestat şi apoi plasat în detenţie de către autorităţile ucrainene, după ce a anunţat în mod public pe Facebook, la 21 septembrie, că-şi părăseşte fără permisiune unitatea, a 56-a Brigadă, cu scopul de a cere demobilizarea militarilor epuizaţi de peste doi ani şi jumătate de invazie rusă, relatează AFP.

Militarul riscă până la 12 ani de închisoare, a anunţat pe Telegram Biroul ucrainean de anchete (DBR), potrivit News.ro.

„Abandonarea demonstrativă şi publică a unei unităţi militare pe timp de război nu este doar imorală” faţă de camarazii săi, ci ea „demoralizează societatea şi provoacă o falsă dezbatere care face în mod clar jocul inamicului nostru”, spune DBR.

Serghii Gnezdilov anunţa pe Facebook că „problema odihnei infanteriei şi stabilirea unor condiţii clare ale serviciului în prima linie este o problemă de securitate naţională”. El cataloga situaţia actuală cu „sevrajul”.

„Ei încearcă să ne convingă că nu există oameni care să-l înlocuiască pe infanteristul care poartă acest război pe umerii săi. Cinci milioane de bărbaţi care pot să-şi satisfacă serviciul le spun militarilor din prima linie că acest război nu este al lor”, îşi exprima militarul ucrainean indignarea.

Unii consideră această situaţie nedreaptă faţă de militarii care se află sub drapel de la începutul invaziei şi care cer să fie demobilizaţi şi înlocuiţi cu recruţi. Guvernul este reticent să le satisfacă cererile, din cauza lipsei de rezerve noi şi a situaţiei dificile de pe front.

Durata nedeterimată a servciului militar pe timpul legii marţiale este subiect de dezbatere în Ucraina, care se confruntă din februarie 2022 cu cel mai grav conflict armat din Europa din 1945 încoace, soldat cu zeci de mii de morţi.

În mai, în Ucraina a intrat în vigoare o nouă lege în vederea unei consolidări a mobilizării şi înrolării a zeci de mii de bărbaţi. Însă problema este departe de a fi soluţionată, în contextul în care sistemul de recrutare este considerat corupt şi puţin eficient.

Armata ucraineană pierde, de mai multe luni, teren în Donbas. Vuhledar, unul dintre bastioanele-cheie ale Ucrainei în estul ţării, a căzut pe mâna forţelor ruse la începutul lui octombrie.

Pe de altă parte, scrie Le Figaro, în fiecare lună, peste 5.000 de militari ucraineni îşi abandonează unitatea sau dezertează, potrivit justiţiei ucrainene, ale cărei cifre pot să fie subestimate.

Armata ucraineană - care duce lipsă de oameni şi se confruntă cu o înaintare rusă zilnică de 10 km2 în estul ţării - nu întâmpină dificultăţi doar în recrutarea a 500.000 de noi militari, ci se confruntă în paralel cu o creştere puternică a dezertărilor, scrie Alexis Feertchak.

Acest subiect este destul de grav pentru ca să facă obiectul unei comunicări oficiale a autorităţilor de la Kiev, în cifre, iar parlamentarii din Înalta Rada discută despre o revizuire a legislaţiei în vederea unei relaxări a sancţiunilor care-i vizează pe dezertori şi a unei întoarceri a acestora în rândul forţelor armate.

Miercuri, Procuratura Generală a Ucrainei a prezentat statistici cu privire la proceduri referitoare la „abandonarea neutorizată a unităţii” şi, mai grav, la „dezertare”.

Prima categorie corespunde unui refuz de a se conforma, de exemplu pe câmpul de luptă, însă fără ca militarul incriminat să dispară pur şi simplu în natură.

Cifre citate de publicaţia ucraineană Strana arată o „explozie” a procedurilor de la începutul războiului, la 24 februarie 2022, în urmă cu peste doi ani şi jumătate.

Cazurile de de dezertare, care se află în prezent în domeniul justiţiei ucrainene, au crescut de la 3.342 în 2022 la 7.883 în 2023 şi la 15.559 în 2024. Ultima cifră nu acoperă tot anul în curs, ci doar primele opt luni. În cazul în care continuă în acest ritm, ele ar putea depăşi 20.000 până la sfârşitul lui decembrie. Dezertările au crescut de 4,7 ori faţă de 2022.

Prim-ministrul Poloniei, Mateusz Morawiecki, a acuzat Uniunea Europeană de „imperialism” față de statele membre mai mici din cadrul blocului, într-o nouă escaladare a conflictului pe care ultra-conservatorii de la Varșovia îl au cu instituțiile europene ca urmare a încălcărilor repetate ale normelor statului de drept de către guvernul PiS.

Economie 2022-08-10 13:57:47

24 de turiști au rămas blocați pe un traseu din județul Alba, din cauza inundațiilor. În Hunedoara, mai multe localități au rămas izolate din cauza apelor, o întrunire de urgență având loc în județ. În zeci de localități din 14 județe, pompierii și jandarmii au intervenit pentru a ajuta oameni, a degaja drumuri și a scoate apa din casele inundate. Meteorologii au emis, duminică, avertizări cod roşu nowcasting de ploi torenţiale pentru localităţi din judeţul Buzău și pentru localitatea Botiza din judeţul Maramureş.

Economie 2023-06-25 12:56:43

Președintele ceh, Petr Pavel, a acordat până în prezent permisiunea pentru 60 de cetățeni cehi de a se alătura forțelor armate ale Ucrainei, a declarat purtătorul său de cuvânt pentru Radio Cehia.

Economie 2024-11-03 12:41:47

Cântăreața irlandeză Sinead O’Connor cunoștea valoarea moștenirii sale muzicale. Într-un interviu acordat revistei People în 2021, O’Connor, care a fost găsită moartă miercuri în locuința sa din Londra, a povestit că le-a explicat copiilor săi importanța protejării muzicii și a finanțelor sale, scrie CNN.

Economie 2023-07-29 08:00:58

Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a transmis un mesaj după ce a participat la Summitul Comunității Politice Europene de la Tirana, dedicat discuțiilor despre siguranța și reziliența democratică a Europei, inclusiv războiul Rusiei împotriva Ucrainei, competitivitate și provocări legate de mobilitate.

Economie 2025-05-16 22:01:13

Pfizer investeşte profiturile extraordinare obţinute din vaccinul şi tratamentul său pentru Covid-19 în dezvoltarea de produse pentru combaterea cancerului, în special în achiziţia sa de 43 de miliarde de dolari a Seagen, a declarat directorul general Albert Bourla în cadrul unui eveniment de presă organizat joi de Reuters, citată de News.ro.

Economie 2023-05-12 08:38:46

Idilă începută online și încheiată la tribunal pentru un bărbat din județul Cluj, după ce a fost tâlhărit într-un parc din Aiud. Cu gândul că-și va găsi aleasa, acesta postase pe TikTok un video, în care se afișa cu mulți bani. O femeie din Alba a văzut postarea și a intrat în vorbă cu bărbatul. La prima întâlnire, femeia nu a venit singură, ci însotiță de concubinul ei, care privea de la distanță și împreună cu care pusese deja la cale și planul de tâlhărie, scrie Alba24. 

Economie 2023-03-08 17:49:23

Sonda Parker va trece pe lângă Soare, marți, în timpul unui zbor record, la o distanță de 6,1 milioane de kilometri de suprafața solară, marcând momentul când umanitatea se va apropia cel mai mult de o stea, scrie CNN.

Economie 2024-12-24 07:00:21