Ucraina sarbatoreste aniversarea independentei. Zelenski ii asigura pe cei aflati sub ocupatie ca „vor fi martori la revenirea tarii”

Ucraina sarbatoreste aniversarea independentei. Zelenski ii asigura pe cei aflati sub ocupatie ca „vor fi martori la revenirea tarii” Imagine

Volodimir Zelenski și-a felicitat concetățenii, joi, cu ocazia Zilei Independenței Ucrainei. Puternic afectată de războiul pornit de Putin împotriva ei, Ucraina își celebrează cea de-a 32-a aniversare a independenței sale față de URSS.

„O sărbătoare pentru oameni puternici. O sărbătoare pentru oameni cu demnitate”, a spus Zelenski, conform unui comunicat al președinției ucrainene

Spunând că o „Ucraină independentă” este dezideratul „pentru care luptăm”, liderul de la Kiev a lăudat contribuțiile tuturor cetățenilor, spunând că „într-un război mare, nu există fapte mici”.

Zelenski le-a mulțumit ucrainenilor de pe front, voluntarilor și familiilor din spatele lor. Și-a exprimat și regretul pentru soldații căzuți la datorie, numindu-i „eroi care ne-au ajutat să nu pierdem Ucraina”.

Președintele ucrainean i-a sărbătorit, de asemenea, pe „miile de medici ucraineni care salvează mii de vieți” și pe jurnaliști, printre alții, care „răspândesc adevărul despre Ucraina și despre acest război în diferite limbi”.

Liderul de la Kiev i-a asigurat și pe ucrainenii aflați sub ocupația invadatorului că „vor fi martori la revenirea Ucrainei”.

Data de 24 august marchează aniversarea declarației de independență a Ucrainei față de Uniunea Sovietică din 1991. Independența a fost confirmată printr-un referendum cu rezultat copleșitor în decembrie al aceluiași an.