Vladimir Putin primise autorizaţie să intervină militar în Ucraina la 1 martie, după ce Viktor Ianukovici a fost îndepărtat de la putere. Totuşi, liderul de la Moscova nu a luat decizia trimiterii de trupe în ţara vecină. Acum, o astfel de autorizaţie nu mai este considerată necesară, din moment ce Rusia a anunţat că susţine planul de pace propus de preşedintele ucrainean Petro Poroşenko.
Vladimir Putin a anunţat însă că Rusia îşi păstrează dreptul de a lua măsuri dacă viaţa etnicilor ruşi este pusă în pericol. „Vom urmări cu foarte mare atenţie (situaţia din Ucraina – n.red.) şi vom reacţiona în consecinţă. Sper să nu fim nevoiţi să recurgem la acţiuni militare”, a spus liderul de la Moscova.
Planul de pace avansat de Kiev şi paşii făcuţi de Rusia pentru soluţionarea pe cale diplomatică a conflictului armat din estul Ucrainei se lovesc de opoziţia separatiştilor proruşi. La Slaviansk, nouă oameni au murit după ce un elicopter de transport al armatei ucrainene a fost doborât de insurgenţii proruşi, iar în Lugansk, militanţii au atacat o mină. În schimbul de focuri un om a fost ucis.
În acest context, Vladimir Putin este cel care îl îndeamnă pe preşedintele ucrainean să discute cu separatiştii. „În opinia mea, ceea ce s-a făcut până acum nu este suficient pentru soluţionarea crizei. Dacă spui că opreşti operaţiunile militare pentru şapte zile şi cei care nu vor preda armele vor fi dezarmaţi şi muniţia distrusă, nu este cea mai bună cale spre pace, dar este un pas important. Sperăm ca armistiţiul să fie prelungit şi că vor fi organizate negocieri”, a precizat Putin.
În ceea ce priveşte Kievul, Petro Poroşenko vede în revocarea autorizaţiei ce îi dădea dreptul preşedintelui rus să intervină militar un pas concret făcut de Moscova pentru soluţionarea pe cale paşnică a conflictului militar din estul Ucrainei, soldat până acum cu peste 400 de morţi.
