• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-08-17 23:16:02
  • Sursa:
Ucraina nu poate deschide negocierile de aderare la UE, pentru ca nu indeplineste niciunul dintre cele 7 criterii Imagine

Ucraina nu va putea îndeplini cele şapte criterii în vederea deschiderii unor negocieri de aderare la Uniunea Europeană (UE) până în octombrie, recunoaşte vicepremierul Olga Stefanişîna, adjuncta ministrului însărcinat cu Integrarea Europeană şi Euroatlantică, relatează Le Monde.

Olga Stefanişîna îşi exprimă însă speranţa că negocieri vor fi, cu toate acestea, posibile.

Unele dintre aceste criterii cer reforme de fond în Ucraina - care necesită ani de zile să fie implementate, declară Stefanişîna.

„În octombrie, vom auzi că Ucraina nu a îndeplinit cele şapte criterii 100%, dat fiind că este vorba despre o muncă de mai mulţi ani”, a declarat ea.

În schimb, Kievul va adopta „toate modificările legislative şi instituţionale convenite”, a anunţat ea.

„Sarcina noastră este să ne asigurăm că aceste noi provocări nu devin condiţii în vederea deschiderii negocierilor”, a subliniat ea.

Decembrie va fi „ultima oportunitate de luare de deciziei politice de a deschide negocieri” în vederea aderării Ucrainei la UE, estimează ea.

Ucraina a îndeplinit până în prezent două dintre cele şapte condiţii în vederea deschiderii unor negocieri de aderare la UE, potrivit Le Monde, citată de News.ro.

Bruxellesul laudă progrese înregistrare de Ucraina, în pofida invaziei Rusiei.

Selecţionatele Croaţiei şi Albaniei au terminat la egalitate, 2-2 (0-1), miercuri, pe Volksparkstadion din Hamburg, într-un meci din Grupa B a Campionatului European de fotbal - EURO 2024.

Economie 2024-06-19 20:53:59

Un incendiu a izbucnit, vineri seara, într-o garsonieră situată într-un bloc din municipiul Hunedoara, trei persoane cu probleme locomotorii fiind evacuate de pompierii militari, în timp ce alte 70 au reuşit să părăsească singure clădirea, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Hunedoara.

Economie 2023-01-06 23:13:22

Preşedinta Camerei Reprezentanţilor a SUA, Nancy Pelosi, a declarat miercuri că a venit cu intenţii paşnice în regiune, în contextul în care vizita sa a înfuriat Beijingul. Ea s-a întânit cu președinta Taiwanului Tsai Ing-wen căreia i-a transmis că vizita ei arată "în mod clar" că SUA nu vor abandona Taiwanul. La rândul ei, Tsai Ing-wen a numit-o pe Pelosi "prieten devotat" și a afirmat că Taiwanul își va "susține ferm" suveranitatea.

Economie 2022-08-03 09:34:46

Franţa a acceptat să-şi retragă din Burkina Faso soldaţii care ajutau autorităţie africane să lupte cu grupările jihadiste, după ce conducerea acestei țări a anunțat că se poate apăra și singură, scrie BBC.

Economie 2023-01-25 23:14:40

Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat miercuri, la Interviurile Digi24.ro, după ce l-a lăsat fără atribuții pe viceprimarul liberal Stelian Bujduveanu, că „este o decizie logică, pentru că nu poate fi în două locuri în același timp” și că nu este vorba despre răzbunare. Edilul a mai afirmat că are o relație personală foarte bună cu Bujduveanu și că au vorbit miercuri prin mesaje, folosind emoticoane cu „maimuțe”.

Economie 2024-03-20 15:20:52

Europarlamentarul Rareş Bogdan a anunţat, marţi, că s-a retras din funcţia de preşedinte interimar al PNL Diaspora, în urma rezultatelor obţinute la alegeri. 

Economie 2024-12-03 14:23:49

Sute de mii de persoane din Bosnia-Herţegovina, Serbia şi Kosovo sunt lipsiţi de energie electrică de zile întregi din cauza mai multor probleme apărute ca urmare a unei furtuni de zăpadă sau a stării proaste şi învechite a infrastructurii, transmite joi EFE, potrivit Agerpres.

Economie 2024-12-26 14:51:04

Actorul irlandez Cillian Murphy, premiat cu Oscar pentru rolul său din „Oppenheimer”, a fost confirmat în rolul principal din viitorul film de lung metraj „Peaky Blinders”, inspirat după faimosul serial cu același nume. Murphy va reveni astfel în rolul gangsterului Tommy Shelby, informează BBC.

Economie 2024-06-05 12:43:28