• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2025-05-03 15:01:59
  • Sursa:
Ucraina, invitata la parada militara de Ziua Victoriei din Londra. Soldati ucraineni vor defila in capitala britanica Imagine

Forțele armate ucrainene vor lua parte luni la parada militară britanică ce marchează cea de-a 80-a aniversare a Zilei Victoriei în Europa și simbolizează încheierea luptelor pe continent în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, informează Reuters.

Militarii ucraineni se vor alătura celor aproximativ 1.000 de membri ai forțelor armate britanice, inclusiv soldați călare și fanfare militare, pentru a simboliza „sprijinul global pentru lupta lor continuă pentru libertate” împotriva Rusiei, a transmis guvernul britanic într-un comunicat sâmbătă. Pe 3 mai au avut loc repetițiile.

Această aniversare are loc în contextul în care președintele american Donald Trump face presiuni pentru un acord de încetare a războiului din Ucraina, început în urma invaziei la scară largă a Rusiei, în februarie 2022.

Ziua de 8 mai este celebrată în multe țări, inclusiv în Marea Britanie, Franța și Statele Unite, ca dată la care a intrat în vigoare capitularea necondiționată a Germaniei naziste, în 1945. Rusia, care a luptat alături de Aliații occidentali în calitate de Uniune Sovietică – din care făcea parte și Ucraina – marchează evenimentul pe 9 mai.

Marea Britanie are planificate mai multe evenimente dedicate aniversării, inclusiv o paradă militară și un survol aerian, culminând joi cu o slujbă de mulțumire la Westminster Abbey, la care este așteptată și familia regală.

Regatul Unit a sprijinit ferm Kievul de la începutul războiului din Ucraina, oferind miliarde de lire sterline în ajutor militar și impunând sancțiuni extinse împotriva entităților și persoanelor din Rusia, ca pedeapsă pentru conflict.

„În mijlocul primului război la scară largă din Europa de la cel de-Al Doilea Război Mondial încoace, este potrivit ca Forțele Armate ale Ucrainei, care luptă în prezent în prima linie a libertății, să fie reprezentate la evenimentul de luni”, a declarat ministrul apărării John Healey în comunicat.

Forțele armate din Australia, Canada și Noua Zeelandă vor purta steagurile țărilor lor în cadrul paradei, care va include drapelul fiecărei națiuni din Commonwealth, a mai transmis guvernul.

Jack Mortimer, în vârstă de 101 ani, este așteptat să se numere printre veteranii care vor urmări parada militară de luni. „Oameni din întreaga lume s-au unit acum 80 de ani pentru a apăra libertatea, trebuie să ne amintim de toate sacrificiile lor”, a spus Mortimer într-o declarație emisă de guvern.

Miliardarul Elon Musk, care conduce eforturile preşedintelui american Donald Trump de a restrânge guvernul federal, a oferit luni dimineaţa o actualizare despre măsurile luate în acest sens și a spus că lucrează pentru a închide agenţia de ajutor extern a SUA, USAID.

Economie 2025-02-03 09:22:22

Conform unei analize a Poliţiei din Marea Britanie, în această țară copiilor le este mai uşor să cumpere cuţite decât paracetamol, transmite Sky News, așa că autoritățile au luat măsuri.

Economie 2025-02-19 08:26:48

O adolescentă a fost agresată sexual în pădurea Dealul Pleșa din Sebiș, din județul Arad. A fost ademenită de trei băieți, printre care unul în vârstă de doar 13 ani.

Economie 2023-10-02 19:34:46

Pentru anul universitar 2024-2025, data de începere a cursurilor poate varia în funcție de programul de studii al fiecărei universități. Pentru mulți studenți din România, luni, 30 septembrie, este prima zi de cursuri.

Economie 2024-09-28 07:00:11

Fumul toxic care a acoperit orașul New York, în urma incendiilor din Canada, ar fi putut scurta viața oamenilor cu o oră, deoarece unii experți estimează că aerul, cum este în prezent, poate avea același efect asupra organismului cu cel al țigărilor, potrivit Newsweek.

Economie 2023-06-09 15:50:08

„Statul trebuie să ofere un exemplu când e vorba de efortul pentru încadrarea în ţinta de deficit bugetar, înainte de a avansa public altă măsuri care vizează fie cetăţeni fie companii”, a spus purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, luni, după şedinţa conducerii partidului cu reprezentanţii liberali din Executiv. El a precizat că preşedintele PNL, Nicolae Ciucă a făcut apel către miniştrii liberali şi secretarii de stat privind reducerea cheltuielilor bugetare.

Economie 2023-07-24 16:27:02

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, joi, actul normativ pentru completarea legii drepturilor pacienţilor, potrivit căruia, în situaţia încheierii contractelor de asigurare, în cazul în care distribuitorul de asigurări solicită supravieţuitorului de cancer informaţii şi documente care vizează afecţiunea oncologică, acesta să aibă dreptul de a nu le furniza, dacă a trecut un termen de 7 ani de la data încheierii protocolului oncologic.

Economie 2022-07-07 17:03:57

Grupurile de hackeri care atacă sistemele informatice ucrainene operează în cadrul agențiilor de informații ruse. În plus, unele grupuri independente de hackeri au fost atrase de serviciile de informații ale Kremlinului și început să lucreze pentru statul agresor.

Economie 2025-02-12 07:00:03