• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-02-02 11:21:27
  • Sursa:
Ucraina, invinsa la Curtea Internationala de Justitie. Instanta respinge acuzatiile sale fata de Rusia in cazul avionului doborat MH17 Imagine

Judecătorii de la Curtea Internaţională de Justiţie au constatat, miercuri, că Rusia a încălcat elemente ale unui tratat antiterorism al ONU, dar au refuzat să se pronunţe cu privire la acuzaţiile aduse de Ucraina potrivit cărora guvernul rus ar fi responsabil pentru doborârea zborului MH17 al Malaysia Airlines, deasupra estului Ucrainei, în 2014, relatează Reuters.

În aceeaşi hotărâre, judecătorii de la cea mai înaltă instanţă a ONU au constatat că Rusia a încălcat un tratat antidiscriminare prin faptul că nu a sprijinit învăţământul în limba ucraineană în Crimeea după anexarea peninsulei în 2014.

Deciziile au reprezentat un eşec juridic pentru Kiev, instanţa respingând solicitările Ucrainei de a fi acordate reparaţii materiale pentru ambele încălcări. CIJ doar a ordonat Rusiei să respecte tratatele.

Reprezentantul Ucrainei, Anton Korinevici, a subliniat, totuşi, că hotărârea este importantă pentru Ucraina, deoarece a stabilit că Rusia a încălcat dreptul internaţional. „Este pentru prima dată când, în mod oficial, legal, Rusia este numită ca entitate care încalcă dreptul internaţional”, a declarat el după pronunţarea hotărârii. Ucraina intentase procesul la Curte în 2017, acuzând Rusia că a încălcat un tratat antiterorism prin finanţarea separatiştilor pro-ruşi din Ucraina.

Judecătorii Curţii au declarat că Rusia a încălcat tratatul antiterorism al ONU prin faptul că nu a investigat acuzaţiile plauzibile potrivit cărora unele fonduri au fost trimise din Rusia în Ucraina pentru a finanţa, eventual, activităţi teroriste. Completul de 16 judecători a ordonat Rusiei să investigheze orice acuzaţii plauzibile de finanţare a terorismului, dar a respins cererea de despăgubiri din partea Ucrainei.

Curtea a refuzat să se pronunţe cu privire la doborârea MH17, afirmând că încălcările privind finanţarea terorismului se aplică doar sprijinului monetar şi financiar, nu şi furnizării de arme sau de instruire, aşa cum susţine Ucraina. Ucraina a susţinut că Rusia a furnizat sistemul de rachete care a doborât aeronava, dar nu a invocat sprijin financiar în acest caz.

În cadrul unei audieri la tribunalul de la Haga, în iunie anul trecut, Rusia a respins acuzaţiile Ucrainei potrivit cărora ar fi finanţat şi controlat separatiştii pro-ruşi din estul Ucrainei ca fiind ficţiune şi „minciuni flagrante”.

În acest caz, care a durat aproape şapte ani, Ucraina a acuzat Rusia de echiparea şi finanţarea forţelor pro-ruse, inclusiv a rebelilor care au doborât zborul MH17 în iulie 2014, ucigându-i pe toţi cei 298 de oameni de la bord. În noiembrie 2022, un tribunal olandez a condamnat în absenţă doi ruşi şi un ucrainean la închisoare pe viaţă pentru rolul lor în provocarea acestui dezastru.

În legătură cu Crimeea, Ucraina spune că Rusia a încercat să şteargă cultura etnicilor tătari şi ucraineni. Instanţa a respins toate acuzaţiile legate de tătari, dar a constatat că Rusia nu a făcut suficient pentru a sprijini educaţia în limba ucraineană. Hotărârile tribunalului sunt definitive şi fără drept de apel, dar nu are nicio modalitate de a pune în aplicare deciziile sale.

Vineri, Curtea se va pronunţa într-un alt caz în care Ucraina a acuzat Rusia că a aplicat în mod fals Convenţia privind genocidul din 1948 pentru a justifica invazia din 24 februarie 2022.

Sora mai mică a regelui Charles al III-lea, Prințesa Anne a Marii Britanii, s-a întors acasă după câteva zile petrecute în spital, unde a fost internată cu răni minore la cap și o comoție cerebrală, informează SkyNews.

Economie 2024-06-28 14:28:06

Șeful IPJ Constanța, Adrian Constantin Glugă, a povestit, într-o declarație de presă, filmul tragediei din 2 Mai. Potrivit acestuia, tânărul care s-a urcat drogat la volan și a ucis doi oameni fusese oprit anterior de polițiști, care au găsit în mașina sa substanțe suspecte a fi droguri, însă șoferul a fost testat doar pentru consumul de alcool, după care a fost lăsat să plece. Câteva ore mai târziu, acesta a intrat într-un grup de tineri între stațiunile Vama Veche și 2 Mai.

Economie 2023-08-21 18:06:06

Un român de 53 de ani, rezident în Italia, a murit la sfârșitul săptămânii trecute într-un spital din Sicilia, pentru că nu s-a putut abține de la fumat.

Economie 2024-04-01 16:22:24

Preşedintele Consiliului Judeţean Călăraşi, Vasile Iliuţă, susține vineri, într-o primă reacție după perchezițiile procurorilor DNA, că noua anchetă a apărut la o zi după ce și-a anunțat candidatura pentru un nou mandat. El adaugă că dosarul apare în prag de alegeri.

Economie 2024-03-22 13:04:08

Mii de unguri au protestat, sâmbătă seară, în fața sediului televiziunii de stat a ţării, faţă de ceea ce au descris ca fiind „maşina de propagandă” a guvernului și cerând un serviciu public de presă independent, relatează Reuters.

Economie 2024-10-05 22:28:54

Ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Bogdan Ivan, a declarat, joi, în legătură cu titlul său de doctor invalidat de către CNATDCU, că nu este nimic secret, însă faptul că apărut acum informaţia i se pare „o marotă” la care se aştepta. El a mai explicat că teza sa de doctorat, coordonată de senatorul PSD Vasile Dîncu, a fost pe tema resurselor umane, temă care a devenit lege între timp, şi anume transferul de management şi de modele de bună practică în resurse umane din sectorul privat către sectorul public. Acesta a mai spus că, după ce a susţinut teza de doctorat şi a trecut de toate filtrele profesorilor universitari, Comisia de validare a trimis recomandarea să îi fie acordat de către CNATDCU titlul de doctor, însă, în 2022, CNATDCU i-a comunicat că trebuie să vină cu anumite completări, având la dispoziţie 12 luni să facă acest lucru. Ministrul Ivan a adăugat că au existat două echipe de specialişti, una a spus că totul e în regulă cu lucrarea sa, o altă echipă că trebuie să mai vină cu lămuriri suplimentare, transmite news.ro.

Economie 2023-11-02 21:33:26

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat, miercuri, după reuniunea de urgență a Alianței care a fost convocată după prăbușirea în Polonia a rachetei care a ucis doi oameni, că investigația este în curs, dar că nu e niciun semn că a fost un act deliberat. Stoltenberg a subliniat că incidentul nu este din vina Ucrainei, ci este o consecință a războiului de care e responsabil Putin.

Economie 2022-11-16 14:26:54

Președintele american Donald Trump a descris promisiunea sa din campanie de a pune capăt invaziei la scară largă a Rusiei în Ucraina „în 24 de ore” ca fiind sarcasm.

Economie 2025-03-16 08:40:09