• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-12-27 16:26:34
  • Sursa:
Ucraina a trimis primul lot de ajutor umanitar catre Siria. Anuntul lui Zelenski Imagine

Ucraina, un producător şi exportator global de cereale şi seminţe oleaginoase, a trimis primul său lot de ajutoare alimentare în Siria, a declarat vineri preşedintele Volodimir Zelenski, citat de Reuters.

Zelenski a spus că 500 de tone metrice de făină de grâu sunt deja în drum spre Siria, ca parte a iniţiativei umanitare ucrainene „Cereale din Ucraina", în cooperare cu Programul Alimentar Mondial al Naţiunilor Unite.

„Făina de grâu este planificată să fie distribuită la 33.250 de familii sau 167.000 de persoane, în săptămânile următoare", a scris Zelenski pe X.

„Fiecare pachet cântăreşte 15 kilograme şi poate hrăni o familie de cinci persoane timp de o lună", a adăugat el.

După înlăturarea lui Bashar al-Assad, un aliat apropiat al Rusiei, Ucraina a declarat că vrea să restabilească relaţiile cu Siria.

Kievul exportă în mod tradiţional grâu şi porumb în ţările din Orientul Mijlociu, dar nu şi în Siria.

În timpul epocii lui Assad, Siria a importat alimente din Rusia. Dar livrările de grâu rusesc către Siria au fost suspendate din cauza incertitudinii, au declarat surse ruse şi siriene la începutul acestei luni.

Exporturile Ucrainei au fost perturbate de invazia Rusiei din februarie 2022, care a redus drastic transporturile prin Marea Neagră. De atunci, Ucraina a rupt o blocadă maritimă de facto şi a relansat exporturile din portul său sudic Odesa.

Purtătorul de cuvânt interimar al Alianței Nord-Atlantice, Dylan White, a reiterat sprijinul și solidaritatea NATO pentru România după situația provocată de prăbușirea dronelor rusești pe teritoriu românesc în ultimele zile.

Economie 2023-09-13 20:14:35

Vacanță de coșmar pentru un tânăr din Galați, venit din America în vizită la părinți. Mașina pe care și-a închiriat-o a dispărut din fața blocului, după o încurcătură ca-n filme făcută de firma de închirieri. În loc de relaxare acasă, tânărul a avut parte de drumuri la poliție, avocați, dureri de cap și bani pierduți.

Economie 2025-02-21 07:00:18

Autorităţile din Peru au anunţat marţi o întărire a măsurilor de securitate la citadela incaşă Machu Picchu, după ce turişti au fost filmaţi împrăştiind în aer ceea ce părea a fi cenuşă umană, informează AFP.

Economie 2024-11-20 14:35:44

Elon Musk a publicat pe Twitter poze cu el costumat pentru petrecerea de Halloween, unde a participat alături de mama lui, Maye Musk, la rândul ei costumată.

Economie 2022-11-01 12:55:03

Piloții ruși au bombardat din greu Avdiivka, lăsând orașul în ruine și forțându-i pe apărătorii ucraineni să se retragă spre vest. În cele mai intense zile ale campaniei aeriene, avioanele Suhoi au lansat 250 de bombe ghidate cu planare în doar 48 de ore, scrie Forbes. Însă această înfrângere nu ar fi fost inevitabilă: ucrainenii au sistemele cu care să doboare bombele lansate de ruși, dar ceea ce le lipsește este muniția.

Economie 2024-02-20 11:57:55

Un cutremur cu magnitudinea 3,6 a avut loc miercuri seara în România, în zona seismică Vrancea, anunță INFP.

Economie 2024-01-10 23:39:30

Începutul noului an poate fi momentul oportun pentru un city break într-un oraș european în care să descoperi atracții turistice și să trăiești noi experiențe. Pentru vacanțe cu buget accesibil ți-am pregătit un top al celor mai ieftine orașe din Europa, destinații în care poți merge în 2025.

Economie 2025-01-11 07:00:41

Preşedintele iranian Ebrahim Raisi a declarat marţi că „uciderea” generalului Qassem Soleimani va fi „răzbunată”, adresându-se miilor de persoane care comemorau împlinirea 3 ani de la moartea comandantului, relatează AFP.

Economie 2023-01-03 19:30:58