• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-06-20 09:35:22
  • Sursa:
Ucraina a indeplinit doua din cele sapte conditii pentru inceperea negocierilor de aderare la UE Imagine

Ucraina îndeplineşte două din cele şapte condiţii necesare pentru începerea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană, indică un raport ce va fi prezentat în această săptămână de Comisia Europeană, care va evidenţia totuşi progresele realizate de Kiev în pofida invaziei ruse, transmite marţi Reuters, citând surse din UE, potrivit Agerpres.

Într-o decizie mai degrabă simbolică, UE a acordat Ucrainei, în urmă cu un an, statutul de candidată la aderare, la patru luni după începerea agresiunii ruse nejustificate şi neprovocate împotriva ţării vecine.

Însă UE a stabilit şapte condiţii - printre care reforma sistemului judiciar şi combaterea corupţiei endemice - pentru a lansa negocierile de aderare. Kievul a solicitat începerea acestor negocieri în cursul lui 2023.

Raportul executivului comunitar este un jalon important în acest proces. Susţinătorii aderării rapide a Ucrainei doresc ca decizia de începere a negocierilor între Bruxelles şi Kiev să fie luată la Consiliul European din decembrie acest an.

Doi reprezentanţi ai UE, care au consultat raportul, au menţionat că până în prezent Ucraina a îndeplinit două criterii, referitoare la reforma sistemului judiciar şi la legea presei. Ei au precizat că raportul pune accentul pe aspectele pozitive.

„Există progrese. Raportul va fi moderat pozitiv. Nu este vorba despre cosmetizarea realităţii, ci despre recunoaşterea progreselor; de exemplu, au existat cazuri anticorupţie vizibile'”, a declarat unul dintre oficiali, sub rezerva anonimatului.

În ultimele luni, în Ucraina au fost mediatizate câteva cazuri anticorupţie importante, precum arestarea şefului Curţii Supreme pentru luare de mită în valoare de 2,7 milioane dolari.

Alte criterii necesare pentru începerea negocierilor de aderare la UE includ reforma Curţii Constituţionale, adoptarea unor măsuri eficiente de combatere a spălării banilor, legi pentru ţinerea sub control a oligarhilor şi salvgardarea drepturilor minorităţilor naţionale.

O altă sursă din UE, familiarizată cu recomandările UE pentru Kiev în legătură cu statul de drept, a adăugat: „Cu privire la reforme, va fi jumătatea plină a paharului, nu am adopta niciodată un ton negativ faţă de Ucraina pentru moment. Reformele sistemului judiciar au înregistrat unele progrese, deşi încă există unele esenţiale de realizat. Nu totul este satisfăcător”.

Raportul din această săptămână este o etapă intermediară înaintea raportului oficial ce va fi publicat în luna octombrie şi va fi prezentat miercuri reprezentanţilor permanenţi ai statelor membre pe lângă UE. De asemenea, documentul va fi prezentat joi, la Stockholm, miniştrilor de Externe din UE.

Consiliul European va avea decizia finală cu privire la eventuala începere a negocierilor de aderare a Ucrainei la UE. Polonia şi ţările baltice în general sprijină o procedură rapidă de aderare a Ucrainei la blocul comunitar, în timp ce ţări membre occidentale, precum Franţa, Germania şi Olanda, sunt mai reticente faţă de această idee.

SUA au extins restricţia impusă exporturilor de cipuri sofisticate de inteligenţă artificială ale Nvidia şi Advanced Micro Devices (AMD) dincolo de China, către alte regiuni, inclusiv unele ţări din Orientul Mijlociu, transmite Reuters, preluat de News.ro.

Economie 2023-09-01 09:31:23

Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a publicat vineri un mesaj pe platforma X (fostă Twitter) în care a salutat declarația comună a președintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski, și a premierului României, Marcel Ciolacu, prin care se confirmă decizia autorităţilor de la Kiev de a recunoaşte limba română drept limbă oficială vorbită de minoritatea română din Ucraina, transmite News.ro

Economie 2023-10-19 23:50:50

Curtea unei școli primare dintr-un orășel din Filipine este locul de unde a început atât una dintre cele mai odioase crime de război din secolul al XX-lea, cât și una dintre cele mai impresionante povești de supraviețuire din istoria militară a Statelor Unite, relatează CNN.

Economie 2024-04-08 11:07:24

Cancelarul german, Olaf Scholz, a declarat că sprijină extinderea Uniunii Europene prin integrarea țărilor din Balcanii Occidentali, a Ucrainei, a Republicii Moldova și chiar a Georgiei. Șeful guvernului de la Berlin a spus că susține și eliminarea dreptului de veto în luarea deciziilor la nivelul Consiliului European.

Economie 2022-08-29 14:26:05

Doi minori, unul de nouă ani şi celălalt de 12 ani, au fost agresaţi de un bărbat cu o foarfecă, în timp ce mergeau cu un autobuz în municipiul Brăila, agresorul fiind imobilizat de şoferul autobuzului, informează marţi Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Brăila, potrivit Agerpres.

Economie 2023-06-13 16:40:51

Preşedintele ANAF, Lucian Heiuş, a declarat joi că trebuie impulsionate mijloacele prin care se recuperează debitele care se rostogolesc de la an la an şi, totodată, să fie intensificată executarea silită, motiv pentru care va cere Ministerului de Finanţe modificarea codului de procedură fiscală, informează Agerpres.

Economie 2023-03-02 13:32:13

Federația Internațională de Natație (FINA) a votat ca sportivii transsexuali să nu poată concura în competițiile de elită feminine în cazul în care au trecut prin anumite părți ale procesului de pubertate masculină. The Guardian spune că decizia FINA este una  seismică și se diferențiază de majoritatea sporturilor olimpice.

Economie 2022-06-20 13:20:29

Veneţia va extinde sistemul de taxare a turiştilor în 2025, dublând aproape numărul zilelor pentru care vizitatorii trebuie să plătească dacă doresc să vadă oraşul-lagună şi majorând cuantumul taxei pentru sosirile de ultim moment, au anunţat joi oficialii locali, potrivit Reuters.

Economie 2024-10-24 20:11:59