• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-04-13 20:31:41
  • Sursa:
Ucraina a inceput sa construiasca doua reactoare nucleare in vestul tarii Imagine

Ucraina a început să construiască două noi reactoare nucleare, de fabricaţie americană, la o centrală din vestul ţării, în condiţiile în care infrastructura energetică ucraineană este atacată masiv de Rusia.

Muncitorii de la centrala de la Hmelnîţkîi au turnat joi primul metru cub de beton pentru noile reactoare, care vor folosi tehnologie americană, un gest simbolic realizat lângă steagurile Ucrainei şi Statelor Unite.

Proiectul îşi propune să îmbunătăţească securitatea energetică a Ucrainei şi să reducă dependenţa sa de tehnologia nucleară rusă.

Printre invitaţii la ceremonie s-au numărat preşedintele operatorului ucrainean Energoatom, Petro Kotin, ministrul ucrainean al Energiei, Gherman Galuşcenko, şi ambasadoarea SUA în Ucraina, Bridget Brink, potrivit AFP și dpa, preluate de Agerpres.

Din motive de securitate, Energoatom le-a cerut jurnaliştilor să aştepte până sâmbătă pentru a face publică această lansare.

Ceremonia a avut loc la câteva ore după ce un atac rus a distrus o centrală energetică în apropiere de Kiev.

„Acesta este răspunsul nostru pentru terorişti, acesta este răspunsul nostru pentru invadatori”, a spus ministrul Galuşcenko.

„Astăzi vorbim despre viitor, despre stabilitate”, a spus el, descriind dezvoltarea centralei de la Hmelnîţkîi drept cel mai important proiect de modernizare din Ucraina după cel de-al Doilea Război Mondial.

În ianuarie, Ucraina a anunţat planuri privind construirea de noi reactoare pentru a compensa pierderea centralei de la Zaporojie, cea mai mare din Europa, ocupată de forţele ruse din martie 2022.

Centrala de la Hmelnîţkîi dispune deja de două reactoare care se află în funcţiune, iar alte două, de concepţie sovietică, sunt parţial construite.

Cele două noi unităţi sunt construite în cooperare cu compania americană de energie nucleară Westinghouse Electric. 

Este vorba de reactoare de tip AP1000, cu o durată de viaţa de cel puţin 60 de ani, a precizat compania.

Unităţile vor avea fiecare o capacitate de peste 1.100 de megawaţi.

Cu şase reactoare în funcţiune, centrala de la Hmelnîţkîi va deveni cea mai mare din Europa, depăşind-o pe cea de la Zaporojie, a spus Petro Kotin.

Energoatom şi Westinghouse nu au precizat însă când reactoarele vor fi operaţionale.

Centrala de la Hmelnîţkîi este situată în vestul Ucrainei, o zonă relativ sigură, însă încă vizată cu regularitate de atacurile ruse, în condiţiile în care aici se află o bază aeriană importantă.

Anul 2024 este an bisect de 366 zile, ceea ce înseamnă că luna februarie va avea 29 zile. Ultima zi din februarie este adăugată pentru a păstra anul calendaristic sincronizat cu anul astronomic. Următorul an bisect va fi 2028.

Economie 2023-12-21 08:15:22

Peste 2.900 de cetăţeni ucraineni s-au angajat în România de la începutul războiului, a declarat, vineri, pentru Agerpres, ministrul Muncii, Marius Budăi.

Economie 2022-05-20 16:29:57

Papa Francisc, care a murit luni, în a doua zi de Paște, a fost ales de cardinalii de la Vatican la vârsta de 76 de ani, după retragerea din funcție a predecesorului său, Papa Benedict al XVI-lea. Din moment ce nu a fost numit niciun succesor clar, oricare dintre membrii Colegiului Cardinalilor ar putea fi ales. Totuși, câțiva dintre cei 252 de posibili candidați par a fi favoriți pentru preluarea conducerii Bisericii Catolice.

Economie 2025-04-21 13:33:16

Pământul va avea în această toamnă, pentru o scurtă perioadă, un al doilea satelit natural, practic o „mini-Lună”, conform unui studiu publicat în Space.com și preluat de The Guardian.

Economie 2024-09-21 07:20:51

Noi detalii recent dezvăluite de surse din serviciile de informații din Occident și de unii dintre membrii rețelei de sabotaj pe care Rusia o folosește în Europa arată cum Moscova a pus la cale o operațiune secretă care ar fi putut duce la prăbușirea mai multor avioane civile și prezintă eforturile depuse de autoritățile din SUA și din mai multe țări europene pentru a demasca planul și pentru a preveni un dezastru de proporții, relatează The Guardian.

Economie 2025-05-06 07:56:13

O femeie din județul Iași a ajuns la vârsta de 67 de ani fără să fi muncit nici măcar o zi din viață. A adunat, însă, o "vechime" de 36 de ani în penitenciare din România și alte 6 țări europene. Femeia a fost condamnată pentru nenumărate furturi, primul fiind comis în 1988, iar ultimul - în 2020, scrie Ziarul de Iași.

Economie 2024-06-27 12:35:42

Intervenție dificilă a pompierilor în țară. În Mehedinți o pădure arde de trei zile. Fiind o zonă stâncoasă, pompierii au cerut în ajutor și un elicopter Black Hawk care aruncă neîncetat tone de apă peste flăcări. De asemenea, un alt elicopter Black Hawk a fost trimis la Olănești, în județul Vâlcea, pentru a stinge un incendiu de vegetație.

Economie 2024-08-11 19:24:30

Ucraina își face oficial o armată paralelă de hackeri să înfrunte Rusia și lansează un avertisment pentru toată Europa. Într-un interviu exclusiv pentru Digi24, șeful securității cibernetice de la Kiev, Serhii Prokopenko, spune că hackerii afiliați Moscovei duc un război paralel care depășește linia frontului fizic, dar este la fel de periculos. Și România este vizată.

Economie 2024-10-28 22:49:14