Louis van Schoor, un criminal în serie din Africa de Sud, condamnat după ce a împușcat mortal zeci de bărbați de culoare în timpul apartheidului, a declarat pentru BBC că poliția i-a sancționat actele de violență, dar spune că vina ar trebui împărțită și cu alții pentru crimele pe care le-a comis în calitate de agent de securitate. Dar, vorbind de mai multe ori cu BBC Africa Eye în ultimii patru ani, el a dezvăluit și detalii înfiorătoare care ridică întrebări serioase despre eliberarea sa anticipată din închisoare.

Stând în dormitorul unui ucigaș, ochii tăi se concentrează în mod natural asupra detaliilor, încep reportajul jurnaliștii BBC Isa Jacobson și Charlie Northcott.

Patul lui Van Schoor este impecabil îngrijit - pilota este atât de întinsă încât pare că a fost călcată atunci. Aerul este plin de miros de țigări, și mai multe mucuri sunt îngrămădite într-o scrumieră. Fâșii de hârtie lipicioasă atârnă de tavan, cu muște moarte sau în agonie, prinse de ele.

Așa-numitul „ucigaș de apartheid” și-a pierdut dinții. Sănătatea e precară. În urma unui atac de cord, ambele picioare i-au fost recent amputate, lăsându-l într-un scaun cu rotile, cu cicatrici dureroase. Când chirurgul a efectuat această procedură, Van Schoor a cerut o epidurală în loc de anestezie generală - pentru a putea urmări cum i se amputează membrele inferioare. „Am fost curios”, a spus el. „I-am văzut tăind... au tăiat prin os”.

Vorbind pentru BBC World Service, Van Schoor a vrut să îi convingă pe jurnaliști că el „nu este monstrul” pe care oamenii îl știu. Descrierea lui entuziastă despre îndepărtarea picioarelor lui nu a făcut nimic pentru a-i îmbunătăți imaginea.

În perioada anilor '80, în timpul regimului de apartheid al țării - care a impus o ierarhie strictă și îi privilegia pe sud-africanii albi - Van Schoor a împușcat și a ucis cel puțin 39 de oameni.

Toate victimele lui erau persoane de culoare, iar cel mai mic avea doar 12 ani. Crimele au avut loc în East London, un oraș din sudul Africii de Sud.

Van Schoor era agent de securitate la acea vreme și veghea asupra a aproape 70% din afacerile deținute de albi: restaurante, magazine, fabrici și școli. El a susținut întotdeauna că toți cei pe care i-a ucis era „infractori” pe care i-a surprins intrând în clădirile supravegheate de el.

„Era un ucigaș vigilent. Era un personaj gen Dirty Harry”, spune Isa Jacobson, jurnalist și realizator de film sud-african, care a petrecut 20 de ani investigând cazul lui Van Schoor.

„Aceștia erau intruși care, în multe cazuri, erau destul de disperați. Unii căutau prin pubelele de gunoi, pentru a găsi ceva mâncare... mici infractori”.

Crimele lui Van Schoor - uneori mai multe într-o singură noapte - au provocat teroare în comunitatea de culoare din East London. Poveștile care s-au răspândit prin oraș la acea vreme pomeneau de un bărbat cu barbă - supranumit „Whiskers” în limba xhosa - care făcea ca oamenii să dispară noaptea.

Dar omorurile sale nu au fost ascunse față de oamenii legii.

Fiecare crimă care a avut loc între 1986 și 1989 a fost raportată poliției chiar de Van Schoor, care însă nu a era acuzat de omor. Dar eliberarea din închisoare a liderului anti-apartheid Nelson Mandela, în 1990, a adus încetarea acestei impunități de care a beneficiat agentul de pază.

Mai multe schimbări au avut loc în Africa de Sud și, în urma presiunilor venite din partea activiștilor și jurnaliştilor, agentul de securitate a fost arestat în 1991.

Acțiunea judiciară care l-a vizat pe Van Schoor a reprezentat unul dintre cele mai mari procese de omor din istoria Africii de Sud, implicând zeci de martori și mii de pagini cu dovezi criminalistice.

Cu toate acestea, dosarul împotriva lui s-a „evaporat” în mare parte în instanță. La momentul procesului său, o mare parte din aparatul sistemului de apartheid era încă prezent în cadrul sistemului judiciar. În ciuda faptului că a ucis cel puțin 39 de persoane, el a fost condamnat doar pentru șapte crime și urma să execute doar 12 ani de închisoare.

Celelalte 32 de crime ale sale încă sunt clasificate drept „omucideri justificate” de către poliție. Legile din epoca apartheid le dădeau oamenilor dreptul de a folosi arme letale împotriva intrușilor, dacă aceștia se opuneau arestării, ori încercau să fugă.

Van Schoor s-a bazat foarte mult pe acea legislație pentru a-și susține nevinovăția, spunând de fiecare dată că victimele lui fugeau când le-a ucis.

Ancheta BBC asupra lui Van Schoor a analizat dovezile care stau la baza acestor așa-numite focuri de armă „justificate”, verificând în rapoartele poliției, autopsiile și declarațiile martorilor de mult uitate.

Ancheta jurnalistică a Isei Jacobson a implicat ani de cercetare arhivistică în mai multe orașe din sudul țării. Cele mai importante dosare erau împrăștiate printre sute de cutii, ascunse în seifuri.

„Amploarea este pur și simplu impresionantă”, a spus ea. „Este uimitor că o instanță de judecată permite să se întâmple acest lucru”.

Unele dintre cele mai îngrozitoare dovezi găsite de Jacobson au fost declarațiile persoanelor care au fost împușcate de Van Schoor, dar au supraviețuit. Aceste relatări contrazic argumentele agentului de securitate care a declarat că victimele fugeau când au fost împușcate.

Mai multe persoane au spus că Van Schoor a deschis focul în timp ce aveau mâinile ridicate, după ce s-au predat. Alții au declarat că era ironic cu ei, întrebând dacă ar prefera să fie arestați sau împușcați – asta, înainte de a trage cu arma asupra lor. O altă victimă a declarat că a fost împușcată în abdomen, după care a fost lovită cu piciorul în rană de Van Schoor.

Paznicul era înarmat cu un pistol semiautomat de 9 mm, încărcat frecvent cu gloanțe speciale care provocau rupturi interne severe la intrarea în corp. Într-un caz, a tras opt focuri de armă într-un bărbat neînarmat.

Într-un caz deosebit de brutal din 11 iulie 1988, Van Schoor a împușcat un băiat de 14 ani care intrase prin efracție într-un restaurant, în căutarea unor lucruri mărunte.

Băiatul a povestit poliției că s-a ascuns în toaletă când l-a văzut pe Van Schoor cu pistolul în mână. Spune că agentul de securitate l-a chemat, i-a spus să stea lângă perete și apoi l-a împușcat în mod repetat.

„Mi-a spus să mă ridic, dar nu am putut”, a spus băiatul, în mărturia sa înregistrată. „În timp ce zăceam acolo, m-a lovit cu piciorul în gură. „M-a ridicat și m-a sprijinit de o masă și apoi m-a împușcat din nou”.

Băiatul a supraviețuit, dar nu a fost crezut. El a fost acuzat că a pătruns ilegal în clădire. Mulți tineri de culoare au relatat un mod de acțiune similiar.

Mărturii de genul acesta au fost prezentate în timpul procesului lui Van Schoor, dar judecătorul i-a respins în mod repetat pe martori ca fiind „de neîncredere”. Nu există procese cu juriu în Africa de Sud. Decizia judecătorului este definitivă.

La momentul procesului lui Van Schoor, mulți membri ai comunității albe din East London l-au susținut. Un om de afaceri a imprimat afișe cu imagini ale agentului de securitate în care scria „Îl iubesc pe Louis”, alături de un desen care reprezenta o inimă plină de găuri de gloanțe.

„A existat o părtinire rasială evidentă în sistemul juridic”, spune Patrick Goodenough, un jurnalist sud-african care a anchetat subiectul în anii 1980. El a participat și la procesul lui Van Schoor.

„Sprijinul pentru el a fost masiv... Fără acest ajutor nu ar fi putut scăpa cu o fracțiune din pedeapsa primită”.

Nu există un termen de prescripție pentru crimă sau tentativă de omor în Africa de Sud. În teorie, nimic nu împiedică poliția să redeschidă cazul lui Van Schoor și să reevalueze aceste focuri de armă „justificate”.

„Louis van Schoor practic ieșea și ucidea oameni ca un sport”, spune jurnalistul Dominic Jones.

Unele dintre cele mai șocante descoperiri din investigația BBC au provenit din interviurile cu însuși Van Schoor, care sugerau cu tărie că a fost încântat de activitățile sale.

„Fiecare noapte era o nouă aventură, dacă vrei să o spui așa”, a spus el pentru BBC.

Multe dintre companii instalaseră alarme silențioase. Când cineva pătrundea, Van Schoor primea o alertă care îi permitea să-l surprindă pe intrus - și să identifice exact unde se afla în interiorul clădirii. Și mergea mereu singur.

„Eram desculț. Era liniște. Nu ai pantofii care scârțâie pe gresie și alte lucruri”, a spus el.

Nu aprindea niciodată lumina. În schimb, se baza pe simțul său olfactiv.

„Dacă cineva intră, adrenalina emană un miros. Și o poți localiza”, a spus el.

Van Schoor susține că nu a mers niciodată „cu intenția de a ucide oameni de culoare” și spune că nu este un rasist. Dar el admite că i s-a părut „incitant” urmărirea lor în întuneric.

Înainte de a deveni agent de securitate, Van Schoor a fost membru al forței de poliție din East London timp de 12 ani. Obișnuia să se ocupe de ceea ce el numește „câini de atac”, pe care îi folosea pentru a urmări și prinde protestatari și criminali - aproape toți erau de culoare.Am comparat asta cu „vânătoarea, dar o altă specie”.

Tetinene „Joe” Jordan, un fost activist anti-apartheid, își amintește bine acest lucru.

„El vâna, literalmente vâna oameni”, spune el.

Van Schoor neagă ferm că este un „ucigaș în serie” și crede că tot ceea ce a făcut a fost „în conformitate cu legea”. Dacă oamenii se simt indignați din cauza crimelor lui, el îi îndeamnă să dea vina pe poliția din Africa de Sud.

El spune că poliția nu l-a criticat sau avertizat niciodată, ci l-a susținut și l-a încurajat activ.

„Fiecare ofițer din East London știa ce se întâmplă... toți ofițerii de poliție știau”, a spus el. „Niciodată nimeni nu a spus «Hei Louis, ai depășit limita», sau «ar trebui să te liniștești», sau orice altceva... toți știau ce se întâmplă”.

În dosarele poliției din arhivele publice, Jacobson a găsit cazuri de crime în care ofițerii erau prezenți la momentul împușcăturilor. În niciun moment nu au părut să-l cerceteze pe Van Schoor ca suspect.

În multe cazuri, poliția nu a fotografiat decedatul la locul unde a fost împușcat și nu a colectat dovezi criminalistice cheie, cum ar fi adunarea cartușelor folosite. Van Schoor a fost adesea singurul martor la focurile de armă trase de el, așa că aceste dovezi ar fi putut fi cruciale pentru a determina ce sa întâmplat de fapt în fiecare caz.

„Acestea au fost mușamalizări... A avut sprijinul ofițerilor de poliție”, a spus Goodenough.

În toate cazurile, Van Schoor a apăsat pe trăgaci - dar între poliție și companiile care l-au angajat, o întreagă comunitate a jucat un rol în crimele care au avut loc în East London.

„Van Schoor a fost un criminal în serie pentru că a existat o societate care îi permitea să fie așa ceva”, spune Jacobson.

Pentru rudele victimelor lui Van Schoor, libertatea lui și eșecul statului de a investiga în detaliu crimele acestuia sunt o sursă constantă de durere. Unii nu au recuperat niciodată trupurile celor dragi.

„Se pare că suntem blocați în această fază a inimii frânte”, spune Marlene Mvumbi, al cărei frate, Edward, a fost ucis de Van Schoor în 1987. Rămășițele sale au fost aruncate într-un mormânt nemarcat de autorități, fără acordul familiei.

„Mulți oameni sunt încă dispăruți și nu sunt identificați nici măcar în cimitir”.

Cazul lui Van Schoor a fost în atenția Comisiei pentru Adevăr și Reconciliere din Africa de Sud, începând din 1995, care a acordat despăgubiri multor victime ale crimelor din perioada apartheidului.

Sharlene Crage, o fostă activistă care a jucat un rol cheie în punerea presiunii pe autoritățile sud-africane pentru a-l judeca pe Van Schoor, este revoltată că i s-a permis să meargă liber după fiecare crimă.

„Este o eroare judiciară șocantă”, a spus ea. „Nu există niciun motiv pentru care cazul lui să nu fie redeschis”.

Van Schoor a fost condamnat la peste 90 de ani de închisoare în 1992, dar judecătorul i-a permis să execute fiecare pedeapsă concomitent. A fost eliberat condiționat în 2004.

Eliberarea timpurie a ucigașilor din perioada apartheidului a devenit o problemă controversată în Africa de Sud.

În 2022 au avut loc proteste în Johannesburg față de eliberarea condiționată a lui Janusz Walus, cel care l-a ucis pe politicianul anti-apartheid Chris Hani. Cu câțiva ani în urmă, Eugene de Kock, șeful unui „echipaj al morții” responsabil pentru răpirea, torturarea și uciderea a zeci de activiști de culoare a fost de asemenea eliberat.

În zilele noastre, Van Schoor își petrece cea mai mare parte a timpului urmărind rugby, fumând și jucându-se cu rottweilerul său, Brutus. El spune că nu are amintiri despre multe dintre crimele sale.

Unele informații arată, fără a putea fi verificate, că a împușcat până la 100 de persoane. Van Schoor neagă acest lucru, dar admite că numărul său de victime poate depăși 39, adică cele documentate.

„Sincer, nu știu câți am împușcat. Unii spun peste 100, alții spun 40... Să spunem, de dragul argumentelor, că am împușcat 50 de oameni”, ne-a spus el.

El afirmă că este mândru de acțiunile sale din trecut.

„Nu simt nicio vină”, a spus el. „Nu am nicio remuşcare înăuntru”.

BBC a contactat poliția sud-africană pentru comentarii, dar aceasta nu a răspuns. Autoritățile nu au oferit nicio explicație pentru faptul că omorurile lui Van Schoor nu au fost reevaluate în epoca post-apartheid.

„Este prea multă durere și, deocamdată, nu simt că se face suficient pentru ca noi să ne vindecăm”, spune Marlene Mvumbi.

„Nu sunt doar cei care au fost uciși de Van Schoor. Și alții au povești similare în urma crimelor regimului de apartheid.”