Turistii vor ajunge la Cetatea Rasnovului cu liftul

Turistii vor ajunge la Cetatea Rasnovului cu liftul Imagine

Lucrările la acest lift au început deja, astfel că, zilnic se excaveaza tone de rocă pentru a face loc mecanismelor.

Prima staţie de îmbarcare va fi în spatele Casei de Cultură din oraş, iar pentru amenajarea celei de-a doua staţii, va fi amenajată o platformă de belvedere, dar şi o alee care să facă legătura cu intrarea în obiectivul turistic.

Traseul liftului va avea o lungime de 165 de metri, cu o diferenţă de nivel de 94 de metri. Liftul va face 12 drumuri pe oră şi va putea transporta 30 de persoane pe cursă.

Lucrările de amenajare a liftului costă 11 milioane lei, iar autorităţiel promit că până la începutul lunii decembrie vor fi gata.