• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-01-11 09:39:23
  • Sursa:
Turist italian, lovit mortal de masina unui concurent la Raliul Dakar Imagine

Un turist italian a murit marţi după ce a fost accidentat în timpul etapei a noua a Raliului Dakar, între Riad şi Haradh, în Arabia Saudită, au anunţat organizatorii, citaţi de AFP.

"Un spectator de origine italiană care se afla în spatele unei dune a fost rănit pe traseul raliului", a precizat Amaury Sport Organization într-un comunicat.

Victima, care a fost evacuată cu elicopterul de asistenţă medicală, a murit în timpul transferului, conform ASO, transmite Agerpres, care citează AFP.

Persoana a fost lovită de un concurent şi sunt în desfăşurare investigaţii pentru a stabili circumstanţele tragediei, a explicat ASO, fără alte detalii.

Raliul Dakar a început pe 31 decembrie de pe ţărmul Marii Roşii, iar concurenţii urmează să parcurgă un traseu total de peste 8.000 km până pe la finalul cursei, programat pe 15 ianuarie pe la Dammam, pe coasta de est.

Programat pentru a patra ediţie consecutivă în Arabia Saudită, raliul-raid se desfăşoară în principal în zone deşertice, dar atrage totuşi spectatori, însă într-un procent mult mai mic decât atunci când cursa se desfăşura în America de Sud.

Moldovenii votează duminică în turul al doilea al unor alegeri prezidenţiale cruciale, care ar putea determina dacă ţara post-sovietică îşi menţine cursul spre Europa sau dacă revine pe orbita Kremlinului. Analistul Valeriu Paşa, director al WatchDog.MD, un think tank, a declarat pentru CNN că votul de duminică este despre „dacă vom avea un preşedinte care este ales de cetăţeni sau cineva care câştigă pentru că banii murdari ruseşti au plătit pentru el”, scrie News.ro.

Economie 2024-11-02 16:05:04

Guvernul ucrainean a aprobat vineri un proiect de lege care restrânge eligibilitatea pentru amânarea serviciului militar în cazul studenților și cadrelor didactice, informează Kiev Independent.

Economie 2025-04-04 22:50:18

O femeie în vârstă de 31 de ani din Alexandria a ajuns la spital, în comă, după ce a căzut, joi, de la etajul unui bloc din municipiu, primele date arătând că ea s-ar fi aruncat de la etaj. În apartamentul din care a căzut femeia, poliţiştii au găsit un bărbat, care a refuzat să deschidă uşa, aceştia intrând peste el după ce au forţat uşa. Primele date arată că ambii sunt consumatori de substanţe stupefiante. Bărbatul a fost dus la audieri, potrivit News.ro.

Economie 2023-08-10 16:08:04

Egiptul a deschis mai multe galerii ale muzeului său, a cărui contrucție a început în 2012 și au fost deschise vizitatorilor. Mult așteptata colecție despre „Regele Tutankhamon” nu a fost însă inaugurată tot acum, transmit BBC și The Guardian. 

Economie 2024-10-16 16:15:48

Tragedie la Roma. O fetiță de un an a fost găsită moartă, miercuri după-amiază, în mașina familiei. Tatăl ar fi trebuit să o lase de dimineață la creșă, dar a uitat și a mers direct la serviciu. Au găsit-o decedată în scaunul auto 6 ore mai târziu, când mama a mers să o ia de la creșă, iar personalul i-a zis că micuța nu a ajuns deloc acolo, scrie Roma Today.

Economie 2023-06-08 12:18:45

Un vulcan a erupt la doar 30 de kilometri de capitala Islandei, Reykjavik, a anunțat biroul meteorologic al țării, marcând astfel a treia oară în doi ani când lava iese din pământ în această zonă, potrivit The Guardian.

Economie 2023-07-11 08:44:38

Ministrul Enegiei, Virgil Popescu, a declarat miercuri, după ședința de guvern, că noul act normativ discutat în coaliție referitor la situația din energie ar putea să prevadă impozitarea întregului lanț - producători, furnizori și intermediari. Ministrul susține că piața de energie face profituri foarte mari. „După mine, un intermediar de energie electrică și gaze naturale nu ar trebui să câștige mai mult de câteva procente, că doar ia și vinde”, spune ministrul. Acesta a dat asigurări românilor că plafonarea prețului la enegie și gaze va fi menținută.

Economie 2022-08-24 14:33:36

Norocul lui Vladimir Putin s-ar putea să fie pe terminate acum că rubla a scăzut sub un cent, înregistrând cel mai mic nivel în raport cu dolarul din primele zile ale războiului din Ucraina, scrie Fortune.

Economie 2023-08-16 08:00:14