TURIST ACASA. Castrul Arutela, cea mai importanta fortificatie din jurul Masivului Cozia

TURIST ACASA. Castrul Arutela, cea mai importanta fortificatie din jurul Masivului Cozia Imagine

Castrul Arutela, cea mai importantă fortificaţie aflată în jurul Masivului Cozia, a fost construit în jurul anului 138, pe locul unei aşezări dacice.

Planul se încadrează în tipicul unei tabere romane obişnuite şi nu a suferit modificări în ceea ce priveşte structura de-a lungul timpului.

Ruinele castrului au fost în parte acoperite în timpul construcţiei căii ferate Râmnicu Vâlcea - Râul Vadului, în timp ce băile romane au dispărut în întregime.

O parte din fostul obiectiv de apărare a fost strămutată, pentru ca în zonă să fie ridicat barajul Turnu, iar multe dintre ruinele sitului se află şi în prezent sub apele Oltului.

În anii '80, castrul a fost refăcut. Principala intrare, poarta pretoriană aflată spre răsărit, a fost reconstituită. Şi, deşi intrarea este gratuită, puţini sunt cei care cunosc povestea ruinelor.

În zonă se ajunge de la Bucureşti, prin Piteşti - Râmnicu Vâlcea, apoi pe Valea Oltului până la Mănăstirea Cozia.

Cine vrea să se poposească în zonă pentru mai multe zile trebuie să ştie că o noapte de cazare la o pensiune sau la un hotel costă între 60 şi 150 de lei pe noapte.