• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-08-30 07:00:02
  • Sursa:
Turcia ameninta ca va introduce vize pentru cetatenii din statele Schengen Imagine

Datele arată că tot mai multor turci le este respinsă cererea de a primi vize pentru cele 26 de țări din Spațiul Schengen. Ankara consideră că este, de fapt, un efort deliberat de a-l pune pe președintele Recep Tayyip Erdogan într-o poziție dificilă înaintea alegerilor de anul viitor, acuzație pe care Uniunea Europeană o neagă. Turcia amenință însă că dacă situația va continua, va răspunde prin măsuri de reciprocitate.

Uniunea Europeană probabil nu va avea consens pentru a adopta o măsură care să interzică intrarea rușilor în spațiul comunitar, dar poate modifica procedurile de viză, pentru a le îngreuna accesul, așa cum se întâmplă deja în cazul Turciei. 

Aproximativ 16,5 la sută dintre turcii care au solicitat o viză Schengen anul trecut au fost refuzați, procentul fiind peste cel din 2020, când rata respingerilor a fost de 12,5 la sută, potrivit datelor platformei Schengenvisainfo.com, citate de Reuters. Refuzurile au fost de doar 4 la sută în 2015 și au început să crească din 2017.

Redactorul-șef al acestei platforme arată că, în general, rata de respingere pentru cererile de viză Schengen a crescut la nivel mondial, însă, comparativ cu alte țări, în cazul Turciei avansul este mai mare. Iar un astfel de refuz este costisitor pentru turci, având în vedere că taxa pentru viză, în valoare de aproximativ 100 de euro, adică o treime din salariul minim din acestă țară, nu este rambursabil, indiferent dacă se eliberează viza sau nu.

Printre cei cărora le-a fost refuzată viza se numără și o cunoscută prezentatoare sportivă din Turcia, care a avut surpriza de a-i fi respinsă cererea de viză de două ori.

„Am avut această problemă de două ori la rând. Am aplicat mai întâi în Germania, apoi în Franța. Ambele state mi-au respins cererea. Am avut viză acordată de Germania de trei ani, de aceea am aplicat în Germania, sperând ca de data asta să obțin viza pentru cinci ani, dar am avut o mare dezamăgire, am primit două respingeri. Am călătorit în străinătate de multe ori pentru a urmări și a filma meciuri și a intervieva oameni, poate de 50-60 de ori. Am fost de multe ori în străinătate. Este prima dată când am această problemă, de două ori la rând”, a povestit Sinem Okten.

Prezentatoarea TV spune că Ambasada Germaniei nu i-a dat niciun motiv pentru respingerea vizei. Un document de la Ambasada Franței, consultat de Reuters, arată că nu a primit suficiente dovezi că prezentatoarea TV și-ar putea finanța șederea în Franța sau întoarcerea în Turcia.

Ministrul turc de externe consideră că timpul lung de procesare a cererilor și creșterea ratei de respingere sunt deliberate și spune că a ridicat problema în cadrul întâlnirilor cu omologii săi europeni. Oficialul a respins scuzele legate de măsurile legate de coronavirus sau de lipsa personalului și acuză, fără a prezenta dovezi, că această creștere a ratei de refuz are scopul de a-i crea dificultăți președintelui Erdogan înaintea alegerilor.

„La începutul lunii septembrie, îi vom chema pe ambasadorii acestor țări occidentale la minister și vom face avertismentele necesare. Dacă nu se îmbunătățește nimic după aceea, vom lua măsuri de retorsiune, restrictive, pe bază de reciprocitate”, a amenințat Mevlut Cavusoglu, șeful diplomației de la Ankara.

Cetățenii din toate statele Schengen nu au nevoie de viză când vizitează Turcia, iar unii intră în țară doar pe baza cardului de identitate.

Șeful Delegației Uniunii Europene în Turcia susține însă că vizele Schengen sunt acordate pe merit, nu pe motive politice și a adăugat că numărul solicitărilor incomplete și potențial frauduloase ce vin din Turcia a crescut. Totodată, oficialul european a arătat că rata de respingere pentru turci a fost aproape de rata globală, de 13-14 la sută.

Creșterea numărului de solicitări respinse lovește însă operatorii din turism.

„Am avut deja probleme mari în timpul pandemiei. Vânzările au scăzut cu 40-50%. Apoi vânzările s-au redus din nou din cauza creșterii dolarului, iar acum s-a adăugat această problemă cu vizele Schengen. Oamenii s-au săturat de toate aceste probleme și au început să se ferească să călătorească în străinătate”, susține Cem Polatoglu, reprezentantul unei firme de turism.

Turcia și Uniunea Europeană, bloc din care fac parte 22 din cele 26 de state din zona Schengen, se bucură de legături comerciale bune, dar relațiile dintre cele două părți s-au tensionat din cauza unor probleme precum libertatea de exprimare din Turcia și a politicii europene privind refugiații din Siria.

România încă nu este membră a grupului Schengen, dar, fiind membri ai Uniunii Europene, cetățenii români nu au nevoie să aplice pentru vize Schengen pentru a putea călători, așa cum se întâmpla înainte de 2007. Trebuie să treacă, însă, pe la controlul pașapoartelor când intră într-o țară Schengen. România așteaptă de mai bine de 10 ani să i se deblocheze aderarea la Schengen, iar această perspectivă pare acum să se apropie, după ultimele declarații ale unor lideri europeni. 

Şeful grupului de mercenari Wagner, Evgheni Prigojin, a recunoscut într-un mesaj publicat joi de serviciul său de presă că soldaţii săi "au ce învăţa" de la armata ucraineană, transmite AFP.

Economie 2023-01-19 14:10:17

Preşedinta POT, Anamaria Gavrilă, a transmis, duminică, după exit-poll-urile care arată că Partidul Oamenilor Tineri a trecut pragul electoral, că ea, personal, va alege în semn de recunoştinţă un post de trei zile cu apă şi îi invită pe colegi să i se alăture.

Economie 2024-12-02 00:39:59

Secretarul de stat american Antony Blinken a declarat că SUA au constatat existenţa unor dovezi ale încercărilor chineze de a „influenţa şi, probabil, interfera” cu viitoarele alegeri din Statele Unite, în ciuda angajamentului anterior al liderului Xi Jinping de a nu face acest lucru, relatează CNN.

Economie 2024-04-27 09:58:24

Trei ofițeri ai organelor represive din aparatul comunist sunt astăzi exonerați de justiția din România. Securiștii Marin Pârvulescu și Vasile Hodiș au fost recent achitați definitiv de Curtea Supremă, în vreme ce torționarul și asasinul Tudor Stănică, fostul șef al Direcției Cercetări Penale a Miliției din anii 80, este iertat de 20 de ani de Justiție printr-o amnistie mascată: acesta invocă motive medicale pentru a nu ispăși o pedeapsă de 10 ani pentru omor!

Economie 2023-08-01 17:21:25

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis un cod galben de vijelii și ploi torențiale cu grindină și descărcări electrice pentru zilele de miercuri și joi. Tot pentru aceste zile, ANM anunță un cod galben de caniculă în sudul țării, cu disconfort termic ridicat. Vremea se menține călduroasă în București, dar cu averse seara.

Economie 2024-06-12 10:57:46

Opt copii și un adult cazați într-o tabără în Sinaia au ajuns la spital pentru că li s-a făcut rău după ce au mâncat în piața orașului.

Economie 2023-08-08 14:21:37

O fată de 14 ani din judeţul Sibiu şi-a înscenat răpirea, din cauza unor neînţelegeri cu părinţii. Ea le-a trimis inclusiv un bilet prin care se cerea răscumpărare, o sumă neprecizată de bani. Poliţiştii au găsit-o în casa unei rude, fără să fi fost victima vreunei infracţiuni, transmite News.ro.

Economie 2023-05-10 12:16:50

Judectorii Tribunalului Olt sunt așteptați astăzi să pronunțe, după trei amânări, sentința în dosarul crimelor de la Caracal. Gheorghe Dincă a fost trimis în judecată pentru omor, trafic de persoane şi alte infracţiuni în cazul dispariţiei adolescentelor Alexandra Măceşanu şi Luiza Melencu.

Economie 2022-09-23 10:31:27