„Aceasta a fost una dintre oportunităţile noastre, de acolo din Londra să organizăm un eveniment pentru a da ceva înapoi copiilor din România”, spune Alina Addison.
„Este o atmosferă grozavă, strângem bani pentru o cauză nobilă, deci este bine. Eu sunt plin de dragoste pentru România”, afirmă Phil Addison.
Nici măcar ploaia torenţială nu le-a stat în cale cicliştilor veniţi tocmai din Marea Britanie.
„Suntem pregătiţi, suntem foarte încântaţi. Am adus cu noi şi vremea englezească şi ne simţim confortabil. Nu ştim sigur traseul, vorbeam despre asta dimineaţă, încercam să ne dăm seama cât de mult vom urca şi cât de mult vom coborî”, spune unul dintre ei.
Voluntarii britanici au mers cu bicileta pentru a-i ajuta pe copiii bolnavi, abandonaţi, dar şi pe bătrânii din estul Europei.
„Suntem aici din 2001 si avem clinică medicală gratuită pentru cetăţenii care nu au sau pensionari care nu au destui bani şi vrem să le aducem la cunoştinţă oamnilor că altora le pasă şi să le pese şi lor”, spune Ramiz Mameni, preşedintele organizaţiiei Humanitas Charity.
În urma turului caritabil pe bicicletă, în conturile organizaţiei Humanitas s-au strâns 15.000 de lire sterline.
