Se vede treaba că pictura cu vin nu e tocmai lucru simplu. Și totuși Tudor i-a găsit calități pentru care îl respectă. Ba chiar îl admiră.

„Vinul are o viață a lui. //...// Tot ce e bun și deosebit în el se adună și stă într-o stare latentă. Vinul, fiind o materie vie, mie nu mi-a venit să cred: într-un vas am turnat niște vin, am băgat apă în el și făcea niște chestii extraordinare. M-am retras un pic, a început să se calmeze. Dar la primul contact al apei, vedeai cum se tem acele "bucățele" contorsionate de vin, se retrag. Cum spunea Francois Villon: să nu botezi vinul! Interesant e, la petele alea de apă, că, dacă știi să le manevrezi, sunt foarte foarte plastice”, explică pictorul.

Vinul așteaptă, răbdător, să desfaci o sticlă. Să-l torni în pahar sau, după caz, să-l transformi în pictură. Tudor le face pe amândouă. Într-un adevărat ritual.

Un viitor colecționar ar putea să-și facă astfel socoteala: cu cât este mai scump sau mai vechi vinul cu care a fost pictat, cu atât mai costisitor va fi și tabloul.

Apa este un partener vechi de drum al pictorilor: colecția de acuarele a lumii o dovedește. Dar Tudor Plăieșu pariază, totuși, pe vin.

Reportajul integral în materialul video.