• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2025-04-17 16:55:00
  • Sursa:
Tudor Duma, zis „Maru”, a fost arestat preventiv in dosarul mortii lui Rares Ion, care ar fi decedat de la o supradoza de metadona Imagine

Tudor Duma, zis „Maru”, a fost reţinut de DIICOT, fiind acuzat că i-ar fi dat droguri lui Rareș Ion, zis Castron,  tânărul de 20 de ani care a murit în urmă cu două zile de la o supradoză de metadonă. Judecătorii de la Tribunalul București au decis apoi ca Duma să fie arestat preventiv pentru 30 de zile.

ACTUALIZARE 16.53. Tudor Duma a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. Decizia a fost luată de magistrații Tribunalului București.

Știrea inițială: „La data de 17 aprilie 2025, procurorii DIICOT- Structura Centrală au dispus reţinerea unui inculpat, în vârstă de 21 de ani, recidivist, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de punerea la dispoziţie a locuinţei pentru consumul ilicit de droguri sau tolerarea consumului ilicit în locuinţă. Din probatoriul administrat până la această dată a reieşit faptul că, în intervalul 14-15.04.2025, inculpatul, cu ştiinţă, a pus la dispoziţia unei persoane vătămate un spaţiu din imobilului în care locuieşte (garajul) pentru consumul de droguri de mare risc (metadonă), consum urmat de moartea victimei la data de 15.04.2025", a anunţat DIICOT, potrivit Agerpres.Conform DIICOT, analiza efectuată miercuri de Institutul Naţional de Medicină Legală asupra probelor biologice recoltate de la cadavrul tânărului a condus la constatarea prezenţei de benzodiazepine, metadonă, tramadol, canabinoizi, 6-MAM şi alfa PVP.Procurorii au percheziţionat miercuri locuinţa lui „Maru”, fiind găsite mai multe probe.

Tânărul care a decedat, Rareș Ion, zis Castron, era un apropiat al lui Tudor Duma, zis „Maru”, dealerul care i-ar fi furnizat droguri lui Vlad Pascu, autorul accidentului din localitatea 2 Mai.De altfel, în urmă cu două zile, tânărul şi „Maru” au apărut într-un live pe TikTok, iar băiatul de 20 de ani părea că se simte rău.„Maru” are o condamnare la activ de patru ani şi trei luni închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri şi deţinere de droguri, însă decizia nu este definitivă. 

Președintele României, Klaus Iohannis, participă marți la Haga la o reuniune în format restrâns, alături de premierii Belgiei, Letoniei, Poloniei și Portugaliei, precum și de secretarul General NATO. Întâlnirea are loc la invitația prim-ministrului Regatului Țărilor de Jos, Mark Rutte, și a prim-ministrului Regatului Danemarcei, Mette Frederiksen, informează Administrația Prezidențială.

Economie 2022-06-13 13:35:08

Noul prim-ministru al Noii Zeelande, Chris Hipkins, a declarat marţi, în timpul întrevederii sale cu preşedintele chinez Xi Jinping în capitala Chinei, că Beijingul ar putea juca un „rol constructiv” în conflictul din Ucraina, informează AFP, preluată de Agerpres. 

Economie 2023-06-27 22:12:37

Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, a fost audiat la DNA, după ce procurorii au ridicat documente din biroul său și din sediul primăriei. Edilul a declarat că are calitatea de suspect. Este verificată situația teraselor construite pe malul Dâmboviței, între Piața Unirii și Biblioteca Națională, care ar funcționa fără autorizații sau cu unele acordate ilegal.

Economie 2023-02-02 09:05:24

Exploziile care au avut loc la baza aeriană Saki din peninsula Crimeea au scos din uz mai mult de jumătate din avioanele de luptă din dotarea flotei rusești de la Marea Neagră, potrivit unui oficial din Occident citat de Reuters.

Economie 2022-08-19 17:08:10

Daria Dughina, fiica „ideologului lui Putin”, Aleksandr Dughin, a urmat linia de gândire a tatălui ei, promovând aceleași idei despre Eurasianism și susținând invazia Rusiei în Ucraina. Ea conducea un site care publica numeroase dezinformări, ceea ce a dus la includerea ei pe lista de sancțiuni a Statelor Unite și a Marii Britanii. Înainte de a fi ucisă în explozia din weekend-ul trecut, Daria Dughina coordona publicarea unei cărți despre războiul din Ucraina, „Cartea Z”. 

Economie 2022-08-22 10:08:55

Ministerul Sănătăţii din Fâşia Gaza, condus de Hamas, anunţă luni că armata israeliană şi-a retras tancurile de la Spitalul Al Shifa, cel mai mare din enclava asediată, şi că a descoperit în acest spital zeci de cadavre, relatează AFP, preluată de News.ro.

Economie 2024-04-01 15:00:02

După nouă luni de întârziere, Pasajul Olteniţa, cel mai mare de pe Centura Bucureşti, s-a deschis sâmbătă, a anunțat Compania Națională de Drumuri (CNAIR). Astfel, şoferii vor putea circula în orice direcţie, deoarece pasajul de tip giratoriu suspendat reconfigurează intersecţia dintre centura Bucureştiului și şoseaua spre Olteniţa.

Economie 2023-05-27 09:59:32

Fostul lider Al-Qaeda, Ayman al-Zawahiri, a fost ucis în atacul cu dronă din acest weekend de către un nou model de rachetă a cărei existență nu a fost până acum niciodată confirmată oficial de către armata americană. O dronă a lansat asupra lui al-Zawahiri două rachete Hellfire, în momentul când acesta se afla la balconul casei sale. În mod normal, cele două rachete ar fi produs o explozie suficient de mare pentru a distruge întreaga clădire. Acest lucru nu s-a întâmplat însă, ceea ce sugerează că în atac au fost folosite așa-numitele „rachete ninja”, care lansează niște lame ascuțite pentru a ucide, precis, victimele vizate, informează France 24.

Economie 2022-08-02 17:05:22