Apropiată a fostului preşedinte Donald Trump, Marjorie Taylor Greene l-a acuzat de „trădare” pe colegul său de partid, Mike Johnson. „Mike Johnson a aderat deplin la modelul comercial respingător al Washingtonului, care constă în a finanţa războaie eterne”, a afirmat Greene, într-o conferinţă de presă. „Aşadar, săptămâna viitoare îmi voi depune moţiunea pentru a-l destitui”, a spus ea.
Sprijinul pentru Ucraina a făcut obiectul unor dezbateri intense în Congres, numeroşi aleşi republicani cerând să nu fie alocate noi fonduri pentru Ucraina, ţară aflată în război cu Rusia. Orice membru al Camerei Reprezentanţilor poate depune o moţiune pentru îndepărtarea din funcție a preşedintelui ei.
Totuşi, un vot pozitiv pentru scoaterea din funcție a lui Mike Johnson rămâne improbabil, democraţii anunţând, marţi, că vor vota în mod excepţional, alături de republicanii moderaţi, pentru menţinerea în funcţie a actualului preşedinte al Camerei Reprezentanţilor.
