• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2025-05-12 07:45:40
  • Sursa:
Trump va semna un ordin executiv care va reduce pretul medicamentelor eliberate pe reteta in SUA Imagine

Preşedintele american Donald Trump a anunţat pe rețeaua sa Truth Social că va semna luni, la ora 13:00 GMT, un ordin executiv care va duce, în opinia sa, la reducerea preţurilor medicamentelor eliberate pe bază de reţetă în SUA cu 30% până la 80%, relatează AFP, preluată de News.ro.

Acest ordin executiv va garanta că „Statele Unite plătesc acelaşi preţ ca naţiunea care plăteşte cel mai mic preţ din lume”, a precizat miliardarul republican, asigurând că această reducere se va aplica „aproape imediat”.

Liderul de la Casa Albă îndeamnă de mult timp industria farmaceutică să reducă preţurile medicamentelor, care sunt printre cele mai ridicate din lume şi mult mai mari decât în ţările vecine (Canada şi Mexic) şi în Europa.

Potrivit unui studiu realizat de Rand Corporation, Statele Unite plătesc în medie de 2,5 ori mai mult pentru medicamentele eliberate pe bază de reţetă decât Franţa, de exemplu. Donald Trump s-a angajat să reducă acest decalaj în timpul campaniei sale prezidenţiale.

La jumătatea lunii aprilie, el a semnat deja un prim ordin executiv prin care administraţia sa era însărcinată să elaboreze o serie de măsuri de reducere a preţurilor la medicamente. Printre măsurile enumerate se numărau îmbunătăţirea procesului de negociere între sistemul public de asigurări de sănătate şi grupurile farmaceutice, precum şi posibilitatea ca statele să importe medicamente direct din ţări străine cu costuri mai reduse.

Negocierile purtate de Medicare, sistemul public de asigurări de sănătate pentru persoanele de peste 65 de ani, cu privire la preţurile anumitor medicamente sunt un proces îndelungat, iar preţurile reduse negociate de fostul preşedinte Joe Biden - care a condus de asemenea o ofensivă în acest domeniu - nu vor intra în vigoare până în 2026, de exemplu. 

În timpul primului său mandat (2017-2021), Donald Trump a luat măsuri pentru reducerea preţurilor, cu scopul declarat de a le alinia la cele mai scăzute din lume. Dar acest plan a avut un efect redus în faţa opoziţiei din partea industriei farmaceutice.

Nemulţumirea populaţiei cu privire la inflaţia din 2022-23 a fost interpretată ca unul dintre motivele realegerii lui Donald Trump. Însă politica sa de război comercial de creştere a taxelor vamale la importurile americane în ultimele luni a generat temeri cu privire la o nouă creştere a preţurilor.

 

Miliardarul şi colecţionarul de artă japonez Yusaku Maezawa a anunţat numele celor opt persoane care îl vor însoţi în 2023 într-o călătorie în spaţiu în jurul Lunii, la bordul unei rachete SpaceX.

Economie 2022-12-09 08:44:51

În Iași se va construi o sală polivalentă de 100 de milioane de euro, după ce indicatorii tehnico-economici ai proiectului au fost aprobați prin hotărâre de guvern. Finanțarea va fi asigurată în cea mai mare parte de stat, o parte din fonduri urmând să provină de la Primăria Iași.

Economie 2024-02-27 15:48:17

Sportivul român David Popovici a fost desemnat cel mai bun înotător al anului 2022 în lume, la masculin, de cunoscutul site de nataţie Swimswam.com. "Niciunul dintre aceşti înotători şi performanţele lor nu au zguduit lumea înotului la fel de mult ca senzaţionalul adolescent David Popovici". Sportivul român are același număr de recorduri mondiale și medalii ca alți înotători, dar a fost preferat pentru "factorul wow", explică site-ul de natație.

Economie 2023-01-01 14:47:45

Poliţiştii locali aflaţi în zona centrală a oraşului Timișoara au fost sesizaţi aseară, în jurul orei 23, că mai multe persoane au un conflict pe tronsonul ce leagă străzile Mihai Eminescu cu C.D. Loga.

Economie 2023-04-20 12:05:33

Primul tren Metropolis din lotul celor 13 garnituri destinate Magistralei 5, produse de Alstom Transport, a sosit joi la Depoul Berceni, cu aproape un an întârziere. Garnitura va fi verificată şi pregătită pentru etapele de probe şi teste specifice, anunţă Metrorex.

Economie 2024-04-25 11:16:14

AUR a anunțat că a dat startul cursei interne pentru desemnarea candidatului la alegerile prezidenţiale din acest an. Conform partidului, la casting se poate înscrie orice român care vrea să fie candidatul AUR la prezidențiale. Condiția ca acesta să fie trimis în cursa pentru Cotroceni este să aibă în final 50%+1 din voturi în cadrul congresului partidului AUR. Competiția este deschisă în perioada 16 februarie - 16 martie, pe o platformă online, informează Agerpres.

Economie 2024-02-16 15:00:31

Un bărbat care și-a ucis fiica trecând de două ori cu mașina peste ea a fost condamnat la închisoare pe viață, cu drept de eliberare condiționată după 18 ani.

Economie 2022-09-22 14:20:02

Actorul Jason Momoa, cunoscut pe ecrane drept super-eroul Aquaman, intră în rol de protector al oceanelor și în viața reală. Acum este momentul să acționăm - a spus starul de la Hollywood pe o plajă din Portugalia, cu zgomotul valurilor în fundal. Apelul său a venit înaintea conferinței ONU pentru Oceane de la Lisabona. Actorul a fost numit avocat al Programului Națiunilor Unite pentru viața din adâncuri.

Economie 2022-06-27 11:02:32