• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2025-05-08 23:37:47
  • Sursa:
Trump sustine eforturile europene pentru o „pace durabila” in Ucraina, transmite guvernul german Imagine

Preşedintele american, Donald Trump, l-a asigurat pe noul cancelar german, Friedrich Merz, într-o discuţie telefonică joi, că susţine eforturile europene „în vederea unei păci durabile” în Ucraina, a afirmat un purtător de cuvânt al guvernului german, citat de AFP.

Donald „Trump a declarat că va sprijini ferm eforturile germane” în acest sens „alături de Franţa, Marea Britanie, Polonia şi de alţi parteneri germani în vederea unei păci durabile”, a indicat el într-un comunicat rezumând discuţia telefonică.

În acest schimb de idei, Merz a spus că „împărtăşeşte” cererea preşedintelui american „pentru ca masacrele din Ucraina să înceteze rapid” şi a subliniat că Rusia trebuie acum să accepte un armistiţiu „cu scopul de a crea spaţiu pentru negocieri”.

În ciuda tensiunilor recente dintre Washington şi Berlin, în special în ceea ce priveşte ingerinţa unor oficiali ai administraţiei Trump în favoarea extremei drepte germane, noul cancelar l-a asigurat pe preşedintele american că, „la 80 de ani de la sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial, Statele Unite rămân un prieten şi un partener indispensabil al Germaniei”.

Cu puţin timp înainte, premierul german a discutat telefonic şi cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, notează AFP, citată de Agerpres.

El „a reafirmat solidaritatea Germaniei cu Ucraina care poate conta pe sprijinul noului guvern german”, a indicat purtătorul de cuvânt al guvernului, Stefan Kornelius.

De la invazia rusă din februarie 2022, Germania este al doilea cel mai mare furnizor de ajutor militar pentru Kiev după Statele Unite.

Fostul cancelar social-democrat german Olaf Scholz a susţinut Kievul, refuzând în acelaşi timp să îi furnizeze rachete de croazieră Taurus cu rază lungă de acţiune, care pot ajunge adânc în teritoriul rus. El afirmase că doreşte să evite o escaladare cu Moscova.

Noua echipă din jurul cancelarului Merz este mai deschisă în această privinţă, spunând totodată că doreşte să se consulte cu partenerii europeni. Moscova a avertizat că astfel de livrări vor fi considerate ca o implicare directă în război.

Agenții serviciului de informații militare al Federației Ruse (GRU) au primit ordine la începutul anului 2025 să colecteze datele personale ale celor care pot influența opinia publică din Europa și critică regimul de la Kremlin, potrivit unor informații publicate de Dossier Center. Moscova ar pregăti „măsuri active” împotriva lor, cum ar fi sabotaj, hărțuire sau chiar asasinate, mai notează sursa citată. 

Economie 2025-05-03 08:47:38

Guvernul Regatului Unit va creşte cu 19 milioane de lire (circa 22,8 milioane de euro) ajutorul său umanitar pentru Fâşia Gaza, unde situaţia este „catastrofală”, a anunţat luni ministrul britanic al Dezvoltării Aneeliese Dodds, care urma să se deplaseze la Cairo pentru o conferinţă pe subiect, informează AFP, potrivit Agerpres. 

Economie 2024-12-02 10:18:22

Federaţia Rusă de Gimnastică a anunţat sâmbătă că sportivii săi care au primit "statut neutru" au decis să nu participe la competiţii internaţionale, în semn de protest faţă de excluderea altora, relatează AFP, scrie Agerpres.

Economie 2025-04-05 23:16:18

O investiție chineză în SUA stârnește îngrijorare la Washington privind securitatea națională. Producătorul chinez de alimente Fufeng Group a cumpărat 300 de acri de teren (121.38 hectare) lângă orașul Grand Forks, la aproximativ 20 de minute de Baza Forțelor Aeriene din Dakota de Nord. Scopul este înființarea unei fabrici de morărit. Atât democrații, cât și republicanii din Comisia de informații din Senatul SUA au declarat pentru CNBC că se opun proiectului.

Economie 2022-07-05 08:00:00

Destiny Park, primul parc de edutainment (învățare prin joacă) din România și cel mai mare din Europa de Est, aniversează 2 ani de la deschidere.

Economie 2024-09-13 19:37:36

Meteorologii anunță că temperaturile vor scădea ușor începând cu săptămâna viitoare, iar de 1 Mai vremea va fi mai rece decât în mod normal pentru această perioadă. ANM a publicat prognoza meteo pentru următoarele 4 săptămâni, pentru perioada 21 aprilie - 19 mai.

Economie 2025-04-22 08:49:06

Temperaturile la nivel global au urcat dramatic luna trecută, în condițiile unui val de căldură extremă care a pârjolit sudul Statelor Unite și Mexicul și a crescut temperatura oceanului la niveluri alarmante, arată un nou raport climatic, citat de CNN.

Economie 2023-07-06 23:47:21

Grant Shapps a fost confirmat ca noul secretar al apărării, după demisia lui Ben Wallace. Prim-ministrul Marii Britanii, Rishi Sunak, a acționat rapid pentru a-l numi pe Shapps, care a servit cel mai recent în cabinet ca secretar pentru securitatea energetică, transmite The Guardian.

Economie 2023-08-31 15:27:12