• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-08-09 10:52:46
  • Sursa:
Trump spune ca ar putea fi inculpat a patra oara „saptamana viitoare” Imagine

Fostul preşedinte Donald Trump spune ar putea fi inculpat pentru a patra oară la rând „săptămâna viitoare” cu privire la presiuni electorale pe care le-a exercitat asupra unui oficial din Georgia în urma alegerilor prezidenţiale din 2020, relatează AFP, potrivit News.ro. 

Miliardarul republican şi-a acuzat marţi rivalul democrat Joe Biden de faptul că-l împidică să facă campanie prin faptul că-şi împinge procurorii să-l inculpe, în pofida garanţiilor de independenţă ale Departamentului american al Justiţiei.

„Joe-Ticălosul m-a târât în justiţie în mijlocul unei campanii electorale pe care sunt pe cale să o câştig detaşat, dar care mă obligă să aloc tim p şi bani unor lucruri fără legătură cu campania”, a dat asigurări fostul şef de stat în faţa susţinătorilor săi, la New Hampshire.

Donald Trump a fost inculpat de trei pri în câteva luni în tot atâtea dosare.

Septuagenarul este inculpat de presiuni electorale în alegerile prezidenţiale din 2020, gestionarea neglijentă a unor documente confidenţiale şi plăţi suspecte către o fostă actiţă porno, Stormy Daniels.

Fostul preşedinte a pledat nevinovat în toate aceste dosare, pe care le respinge drept o „vânătoare de vrăjitoare” a administraţiei Biden.

La mitingul electoral de la New Hampshire, marţi, el a sugerat că numeroasele termene judiciare din următoarele luni, în aceste dosare, ar putea să-l împiedice să se afle pe teren.

„N-aş putea să mă duc în Iowa azi sau în New Hapshire, pentru că aş sta într-o sală de tribunal din cauza unui procuror care m-a inculpat din cauza unor prostii”, şi-a imaginat el.

Preşedintele american Joe Biden se abţine să comenteze probleme judiciare ale rivalului său, atent să nu-i alimenteze acuzaţiile de instrumetalizare a justiţiei.

 

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, consideră că trebuie să existe un singur candidat la alegerile prezidenţiale din partea viitoarei coaliţii de guvernare, dar acest lucru nu înseamnă că nu mai pot fi şi alţi candidați din zona democratică.

Economie 2024-12-18 14:57:40

Imagini inedite au fost filmate la Iași, unde mai mulți călători au fost în pericol după ce un tramvai a luat-o la vale. Vatmanul și călătorii au încercat chiar ei să oprească tramvaiul, un gest care ar fi putut să le provoace răni grave.

Economie 2025-01-30 18:26:44

Directorul executiv al Direcţiei de Sănătate Publică Olt, patru angajaţi ai instituţiei şi administratorul unei societăţi comerciale au fost trimişi în judecată pentru infracţiuni de corupţie. Acuzaţiile aduse acestora sunt de luare şi dare de mită, abuz în serviciu şi complicitate la abuz în serviciu, fals material în înscrisuri oficiale şi instigare la fals material în înscrisuri oficiale. Potrivit anchetatorilor, Elena Ioniţă, directorul executiv al DSP Olt, ar fi primit mită de la administratorul unei societăţi comerciale cu care instituţia încheiase un contract de închiriere un teren de 612 metri pătraţi în Slatina.

Economie 2025-04-07 11:03:06

Conducerea militară a Ucrainei a avertizat cu privire la o posibilă operaţiune sub steag fals la centrala nucleară ucraineană din Zaporojie (sud), aflată sub ocupaţie rusă, în următoarele zile, a transmis duminică seara DPA.

Economie 2024-04-15 12:19:57

Armata Franței escortează navele comerciale care reprezintă interese franceze în Marea Roșie, a declarat joi comandantul naval superior al țării în zonă, adăugând că actualul mandat al Hexagonului nu includea misiunea de apărare în fața rebelilor houthi, transmite Reuters.

Economie 2024-01-11 14:47:38

Coreea de Nord construiește mai multe secțiuni care par a fi parte dintr-un zid în mai multe locuri la granița cu Coreea de Sud, arată imagini din satelit, scrie BBC.

Economie 2024-06-21 12:23:33

Austria continuă să importe din Rusia gaz „la capacitate maximă”, în condițiile în care majoritatea țărilor europene au făcut eforturi pentru a-și reduce dependența de resursele energetice ale Moscovei. Importurile de gaz austriece reprezintă o sursă importantă de venit pentru regimul de la Kremlin, informează Euronews. Dependența Vienei față de gazele rusești este direct legată de modul în care Federația Rusă continuă să exercite o influență semnificativă asupra sistemului politic și economic austriac.

Economie 2023-09-18 08:42:50

Descoperit de regulă în stadii avansate, cancerul de pancreas permite, în unele cazuri, rezecţia chirurgicală. Când sunt indicate rezecţiile de pancreas, ce tipuri de operaţii există şi care este viaţa pacientului post operaţie ne spune dr. Dragoș Romanescu, medic primar Chirurgie generală.

Economie 2022-11-02 14:43:00