Donald Trump și-a început ziua pe terenul de golf din cadrul complexului său din Turnberry. Președintele american a purtat o șapcă albă înscripționtă cu „SUA” și a fost însoțit de mai mulți consilieri. Mai mulți simpatizanți ai acestuia l-au așteptat în apropierea terenului de golf cu sloganul prin care și-au manifestat admirația față de acesta, potrivit sursei citate. De asemenea, Donald Trump a ales să joace golf și în prima zi din vizita în Scoția.
Președintele american urmează să se întâlneacă cu Ursula von der Leyen, duminică după-amiază, în complexul său de golf, în încercarea de a ajunge la un compromis care să evite impunerea unor taxe vamale americane de 30% asupra produselor europene începând cu 1 august.
Ulterior, luni, președintele Donald Trump se va întâlni cu premierul britanic Keir Starmer, după care va pleca la celălalt complex de golf al său din Aberdeen, în nord-estul Scoţiei, unde va inaugura marţi un nou teren de golf şi se va întâlni cu prim-ministrul scoţian John Swinney.Trump: Există o șansă de 50%
Președintele american a declarat, la sosirea în Scoția, că „există o șansă de 50%” de ajunge la un acord cu Uniunea Europeană. Acesta a adăugat că mai sunt „aproximativ 20 de probleme de rezolvat”.
De asemenea, acesta s-a declarat „nerăbădor” să se întâlneacă cu Ursula von der Leyen, pe care a descris-o drept o "femeie foarte respectată".Ursula von der Leyen participă la întâlnirea cu Donald Trump cu speranța de a obţine un acord comercial echilibrat între UE şi SUA, principalul ei obiectiv fiind să prevină impunerea de către SUA a taxelor vamale cu care a ameninţat preşedintele american, potrivit sursei citate.
