Scriitorul în vârstă de 91 de ani, câștigător al Premiului Nobel pentru Literatură în 1986, a declarat că consulatul SUA i-a cerut să aducă pașaportul pentru ca viza sa să poată fi anulată personal, după ce au fost descoperite noi informații nespecificate.
Soyinka a numit invitația drept o „scrisoare de dragoste ciudată de la o ambasadă” într-o conferință de presă care a avut loc marți și prin care le-a transmis organizațiilor care speră să-l invite în SUA „să nu-și piardă timpul”.
Ambasada SUA în Nigeria a transmis că nu comentează cazuri individuale.
Laureatul Nobel a deținut anterior rezidență permanentă în SUA, dar a renunțat la ea în 2016, rupându-și Cartea Verde în semn de protest față de alegerea președintelui Donald Trump.
Soyinka a precizat marți că nu mai are Cartea Verde și a adăugat în glumă că aceasta „a căzut între degetele unei foarfece și a fost tăiată în bucăți”.
Celebrul autor a predat în mod regulat la universități din SUA în ultimii 30 de ani.
Soyinka a criticat în nenumărate rânduri poziția radicală a administrației Trump privind imigrația și crede că acesta este moticul anulării vizei.Recent, acesta l-a comparat pe Trump cu dictatorul Ugandei – „Idi Amin cu fața albă”, iar această declarație ar fi putut contribui la decizie. „Când l-am numit pe Donald Trump Idi Amin, am crezut că îi fac un compliment”, a spus Soyinka, „se comportă ca un dictator”.
În iulie, Departamentul de Stat al SUA a anunțat schimbări radicale la politica sa privind vizele neimigranți pentru cetățenii din Nigeria și din alte câteva țări africane.
În luna iunie a acestui an, Wole Soyinka a venit în România pentru a participa la Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS). La aeroport a fost preluat de un taximetrist care i-a cerut pe o cursă până la un hotel din centrul Capitalei suma de 400 de euro.
Potrivit Poliției Române, Serviciul de Transporturi Aeroport "Henri Coandă" s-a autosesizat pe baza imaginilor video și a raportat suspiciunea de înșelăciune. Șoferul a fost identificat și a fost deschisă o anchetă.
