Preşedintele american Donald Trump a declarat vineri, în cadrul conferinței comune cu premierul Viktor Orban de la Casa Albă, că ia în calcul să scutească Ungaria de la sancţiunile importului de petrol rusesc, relatează Reuters.
Trump a îndemnatUniunea Europeană să „respecte” Ungaria şi pe Viktor Orban, care i s-a plâns de sancţiunile financiare impuse Budapestei de UE pentru politicile sale în domeniul migraţiei.
„Ei ar trebui să respecte Ungaria şi să respecte acest lider foarte, foarte puternic, pentru că el a avut dreptate în ce priveşte imigraţia”, a declarat Trump în faţa presei.
„Uitaţi-vă ce i s-a întâmplat Europei cu imigraţia, au oameni care inundă Europa, de peste tot, şi asta îi dăunează”, a adăugat preşedintele american, care a pus el însuşi o politică de reprimare puternică a imigraţiei de când a revenit la Casa Albă în ianuarie.
Trump a mai spus că examinează o posibilă exceptare a Ungariei de la sancţiunile legate de petrolul rusesc.
„Examinăm acest lucru pentru că este foarte dificil pentru el să primească petrol şi gaz din alte zone”, le-a spus preşedintele reporterilor cu prilejul primirii lui Viktor Orban la Casa Albă.
Anterior, președintele american a respins cererea Ungariei, spunând că nu este de acord cu derogări pentru aceasta, în ciuda prieteniei sale cu Orban.
Sancţiunile americane îl pun în potenţial pericol pe Orban cu câteva luni înaintea alegerilor legislative pe care, potrivit sondajelor, nu este sigur că le va câştiga.
„Îl susţin. Face o treabă fantastică”, a spus Donald Trump.
La rândul său, Viktor Orban a spus că „motivul pentru care suntem aici este să deschidem un nou capitol - să-l numim o epocă de aur - în relaţiile bilaterale dintre Statele Unite şi Ungaria”.
„Suntem singurul guvern din UE care se consideră un guvern creştin modern. Toate celelalte sunt progresiste, stângiste”, a subliniat el.
Orban a criticat de asemenea politica UE faţă de războiul din Ucraina, declarând că „singurele guverne favorabile păcii sunt Statele Unite şi mica Ungarie”.
Viktor Orban a fost primit vineri de Donald Trump la Casa Albă. Pentru premierul ungar miza cea mai importantă este de a convinge Statele Unite să scutească Ungaria de la sancțiunile privind importul de petrol rusesc.
Considerat drept cel mai mare susținător al lui Vladimir Putin în Uniunea Europeană, Orban a menținut relații cordiale cu Kremlinul, în ciuda războiului acestuia împotriva Ucrainei. În același timp, el a câștigat prietenia lui Trump și admirația lumii MAGA, care consideră Ungaria un exemplu strălucit de naționalism conservator, în ciuda erodării instituțiilor sale democratice.
Citește și: Donald Trump, la întâlnirea cu Viktor Orban de la Casa Albă: „Dacă va fi un summit pentru pace, aș vrea să fie la Budapesta”
