Președintele american Donald Trump a avut miercuri o discuție în format online cu liderii europeni și președintele ucrainean Volodimir Zelenski, în care i-au fost transmise poziția Europei și liniile pe care Ucraina nu va permite să fie depășite. „Sunt oameni minunați, care doresc să se ajungă la un acord”, a declarat Trump înainte de discuție cu ei. Ucraina, spirijinită de Europa, cere încetarea focului, ca o condiție pentru negocieri de pace, și afirmă că orice decizie care o privește trebuie luată doar în prezența și cu acordul Kievului. Participanții la dialog au calificat discuțiile ca fiind „foarte bune”.
ACTUALIZARE 20:47 Prim-ministrul britanic Keir Starmer a menţionat miercuri o şansă reală de a se ajunge la o încetare a focului în Ucraina graţie preşedintelui american Donald Trump, care va avea vineri o întâlnire cu omologul său rus, Vladimir Putin, la baza americană din Anchorage (Alaska), informează AFP, potrivit Agerpres.
„În cei trei ani şi câteva luni cât a durat acest conflict nu am fost niciodată aproape de o soluţie reală pentru a ajunge la o încetare a focului. Iar acum avem această şansă datorită muncii depuse de preşedintele american”, a declarat premierul Starmer în cadrul videoconferinţei cu susţinătorii Kievului.
„Este un moment crucial şi trebuie să combinăm o diplomaţie activă cu un sprijin militar pentru Ucraina şi presiune asupra Rusiei (...) în special asupra economiei, cu sancţiuni şi măsuri mai ample, dacă este necesar”, a adăugat şeful guvernului britanic.
„Puteţi observa deja efectul acestui tip de măsuri, iar Regatul Unit îşi pregăteşte următorul pachet de sancţiuni puternice” dacă este necesar, a adăugat el.
Premierul Marii Britanii s-a adresat prin videoconferinţă membrilor „coaliţiei ţărilor voluntare” la scurt timp după ce a discutat cu principalii lideri europeni, ai UE, NATO şi preşedintele american Donald Trump.
Această coaliţie a elaborat planuri militare „ce pot fi puse în aplicare dacă reuşim să obţinem această încetare a focului” cu scopul de a garanta respectarea unui astfel de acord, a reamintit Keir Starmer.
„Graniţele internaţionale nu pot şi nu trebuie modificate cu forţa”, a mai insistat liderul laburist.
Citește și: Rusia vrea negocieri și pentru reducerea trupelor americane în Europa, la summitul din Alaska, avertizează premierul polonez
ACTUALIZARE 20:25 Liderii europeni i-au prezentat președintelui american Donald Trump, într-o videoconferință înaintea summitului cu Vladimir Putin, cinci condiții considerate esențiale pentru un acord de pace cu Rusia. Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut să fie prezent la discuțiile din Alaska și a subliniat că tema centrală a negocierilor trebuie să fie o încetare imediată a focului pe frontul din Ucraina.
ACTUALIZARE 19:43 Întrunirea Coaliției pentru Voință, la care a participat și președintele român Nicușor Dan, s-a încheiat.
Nicușor Dan a transmis miercuri, într-o postare pe X, că e nevoie de o pace care să țină cont de interesele Ucrainei și ale Europei.
ACTUALIZARE 19:19 Președintele Donald Trump a declarat miercuri, în cadrul unei conferințe, că întâlnirea de vineri cu Vladimir Putin este pentru a pregăti a doua întâlnire.
„O să-i sun pe Zelenski și pe liderii europeni, în această ordine”, după întâlnirea de vineri cu Putin, a declarat Donald Trump miercuri la Kennedy Cernter, în Washington.
El a mai adăugat că întâlnirea de vineri nu va fi singura.
„O să fie a doua întâlnire, probabil, daca prima merge bine. Prima întâlnire pregătește a doua întâlnire”, a mai spus Trump, adăugând că a „oprit cinci războaie în ultimele 6 luni”.
„Vom avea rapid o a doua întâlnire. Mi-ar plăcea să o fac aproape imediat şi vom avea rapid o a doua întâlnire între preşedintele Putin, preşedintele Zelenski şi mine, dacă îşi doresc ca eu să fiu acolo”, a declarat preşedintele Trump
Totuși, el a precizat și că s-ar putea să nu existe o a doua întâlnire: „S-ar putea să nu mai existe o a doua întâlnire, pentru că, dacă consider că nu este oportun să o organizăm, deoarece nu am obținut răspunsurile de care avem nevoie, atunci nu vom mai organiza o a doua întâlnire”.
Ulterior, în cadrul aceleiași conferințe, Trump a mai fost întrebat dacă Rusia va suferi consecințe în cazul în care Putin nu va fi de acord să oprească războiul după întâlnirea de vineri.
„Da, vor suferi consecințe. Vor exista consecințe”.
Un reporter a întrebat dacă aceste consecințe vor fi sancțiuni sau tarife.
„Nu trebuie să spun. Vor exista consecințe foarte severe”, a răspuns Trump.
ACTUALIZARE 18:33 Zelenski a mai declarat că încetarea focului este prioritatea numărul unu.
„Tot ceea ce privește Ucraina trebuie discutat numai cu participarea Ucrainei. Trebuie să pregătim un format trilateral (împreună cu Trump și Putin) pentru negocieri”, a spus Zelenski la conferință, potrivit Reuters.
„Încetarea focului trebuie să fie prioritatea numărul unu... Ar trebui să existe garanții de securitate. Cu adevărat fiabile.”
„În ceea ce privește principiile și integritatea teritorială, în final totul se decide la nivelul liderilor”, a spus el.
„Fără Ucraina, este imposibil să se decidă acest lucru. Și, apropo, toată lumea susține acest lucru.”
ACTUALIZARE 18:14 Cancelarul german Friedrich Merz a declarat că Donald Trump cunoaște poziția Europei și o împărtășește „în mare măsură”.
„Am avut o conversație cu adevărat constructivă și bună”, a spus Merz după discuții, potrivit Reuters.
Separat, președintele francez Emmanuel Macron a declarat că Trump va „lupta” pentru o întâlnire trilaterală cu Putin și Zelenski, o cerere pe care Ucraina o are de mult timp.
Macron a mai spus că Trump a fost „foarte clar că Statele Unite doresc să obțină un armistițiu la această întâlnire din Alaska” și că Trump a fost clar „că teritoriile aparținând Ucrainei nu pot fi negociate și vor fi negociate numai de președintele ucrainean”.
Într-o postare pe X, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a calificat, de asemenea, apelul ca fiind „foarte bun”.
ACTUALIZARE 17:43 Volodimir Zelenski a cerut mai multe sancțiuni împotriva Rusiei. De asemenea, el speră că încetarea focului în războiul din Ucraina va fi tema principală a summitului din Alaska.
„Le-am spus președintelui SUA și tuturor colegilor noștri europeni că Putin blufează”, a declarat Zelenski după discuțiile de mai devreme, potrivit Reuters.
„El încearcă să exercite presiuni înainte de întâlnirea din Alaska pe toată lungimea frontului ucrainean. Rusia încearcă să demonstreze că poate ocupa întreaga Ucraină.”
ACTUALIZARE 17:40 „Am clarificat faptul că Ucraina trebuie să participe la următoarea reuniune. Dorim ca lucrurile să se desfășoare în ordinea corectă: vrem un armistițiu încă de la început, iar apoi trebuie elaborat un acord-cadru. Dacă Ucraina este pregătită să discute despre negocieri teritoriale, atunci trebuie să ne asigurăm că nu vor exista modificări violente ale frontierei”, a declarat cancelarul german Friedrich Merz la conferința comună cu Volodimir Zelenski.
ACTUALIZARE 17:17 Președintele Franței, Emmanuel Macron, a declarat că Donald Trump le-a spus liderilor europeni că scopul summitului cu Putin este de a ajunge la un armistițiu permanent, scrie Reuters.
Potrivit lui Macron, Trump a mai spus că problemele teritoriale vor fi decise de Ucraina.
Macron a adăugat că nimic nu este exclus în ceea ce privește un nou pachet de sancțiuni împotriva Rusiei.
Nu au existat discuții serioase despre schimbul de teritorii între Ucraina și Rusia, a mai spus Macron.
ACTUALIZARE 17:11 Volodimir Zelenski și Friedrich Merz sunt așteptați să țină o conferință de presă în curând, după discuții, potrivit The Guardian.
ACTUALIZARE 16:32 Discuțiile dintre președintele ucrainean Volodimir Zelenski, liderii UE și liderul de la Casa Albă, Donald Trump, au început la ora 16:00.
Donald Trump a scris, în mesajul postat online, că va „discuta cu liderii europeni în scurt timp. Sunt oameni minunați, care doresc să se ajungă la un acord”.
Discuțiile de miercuri sunt ordonate astfel încât, la final, toți liderii să fie informați despre cum va fi abordată discuția de vineri din Alaska, la întâlnirea crucială dintre Trump și Putin, dar și pașii de urmat, arată BBC.
Începând cu ora 15.00 (n.r. ora României) liderii europeni, alături de oficiali NATO și cei din Uniunea Eurppeană vor discuta cu președintele Volodimir Zelenski. Temele principale sunt pregătirea unei poziții comune dar și evaluarea situației militare de pe front.
Președintele Ucrainei a confirmat seara trecută că rușii au avansat mult pe front și a susținut că nu este o întâmplare faptul că acest lucru are loc înainte de reuniunea de vineri, din Alaska.
La ora 16.00 (n.r. ora României), Donald Trump se alătură discuțiilor cu europeni prin videoconferință. Din Marea Britanie, unde este în concendiu, va participa și vicepreședintele JD. Vance.
Practic, la acea oră, Volodimir Zelenski și liderii europeni îi vor prezenta lui Donald Trump poziția lor comună, în special cea legată de integritatea teritorială. La rândul lui președintele american le va comunica temele de discuție din Alaska, deși Casa Albă anunța recent că va fi „un exercițiu de ascultare”.
A treia întâlnire virtuală este programată la ora 17:30 (n.r. ora României). Membrii Coaliției pentu Voință se vor întâlni separat. La aceste discuții, găzduite de Franța, Germania și Marea Britanie, va participa și președintele României, Nicușor Dan. Aici se vor pune la punct detalii despre cum poate fi susținută Ucraina pe drumul către pace.
