• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-12-30 10:17:17
  • Sursa:
Truman Show de China. Una dintre cele mai frumoase zone turistice este plina de actori care se prefac ca sunt pescari si fermieri Imagine

Soarele răsare ca într-o poveste asupra regiunii Xiapu, o zonă rurală din provincia Fujian de pe coasta de est a Chinei. De pe plajele din Xiapu se poate vedea un pescar singuratic care vâslește în barca sa depărtându-se spre orizontul fără margini, scrie Insider. Pozele cu aceste locuri pitorești se găsesc din abundență pe Weibo – versiunea chinezească a Twitter-ului. Singura problemă este că cele mai multe dintre ele sunt false.

Xiapu amintește de felul în care arăta odinioară China rurală. Este o zonă în mare parte agrară, dar o bună parte din peisajul său idilic – și oamenii care îl populează – a fost creată de o echipă de profesioniști plătiți să pozeze în rol de fermieri și pescari.

Înainte de toată această mascaradă, Xiapu era recunoscută pentru fructele de mare. Dar după o perioadă lungă de recolte slabe în care economia zonei a avut de suferit, guvernul local a venit cu o idee strălucită: pentru a profita de pe urma turismului, autoritățile și-au propus să transforme Xiapu într-o zonă rurală de vis de la malul mării. Xiapu, însă, nu era nici pe departe așa ceva.

Xiapu este o zonă în mare parte agrară, dar o bună parte din peisajul său idilic – și oamenii care îl populează – a fost creată de o echipă de profesioniști plătiți să pozeze în rol de fermieri și pescari. Foto: Profimedia Images Deschide galeria foto

Xiapu este cunoscut acum pentru ceva cu totul diferit. Dacă sunt dispuși să plătească, vizitatorii chinezi, dar și cei străini, pot face poza perfectă pentru profilul lor de pe rețelele sociale, cu tot cu „efectele speciale” facilitate de afaceriștii locali care pun la dispoziție peisajul perfect pentru o ședință foto în aer liber.

Promisiunea unor poze incredibile obținute în urma acestor ședințe foto înscenate reprezintă atracția principală a regiunii Xiapu, scrie The New York Times. Hoarde de fotografi se aliniază pe un pod ca să facă poze cu un model care poartă o pălărie tradițională și vâslește înspre ei. Pentru eforturile sale, modelul a primit 30 de dolari, potrivit NYT.

Liu Weishun, în vârstă de 40 de ani, administrează o atracție turistică care constă în plase de pescuit uriașe nefolosite pe care pescarii falși le aruncă în apă pentru a fi fotografiați.

Liu a spus că în jur de 500 de vizitatori vin la el în fiecare zi și plătesc 3 dolari fiecare ca să facă poze cu „pescarii”. Unii dintre ei plătesc ceva mai mult ca să obțină poze în care se vede și un model ce poartă o pălărie de paie ce trece prin zonă cu barca. Acesta este dirijat de Liu care îi comunică ce să facă printr-un walkie-talkie.

„Fotografii au așteptări de la operele lor”, a spus Liu pentru NYT. „Au nevoie de cineva în poziții specifice într-un mod care le satisface nevoile de compoziție.”

Într-o altă zonă, un bărbat dădea foc la niște paie în timp ce alți doi mergeau prin noroaie trăgând după ei un bivol, dar în spatele acestei fațade, „fermierii” și animalele lor nu se ocupau mai deloc de agricultură.

Ceața care se vede în poze nu este decât fumul pe care bărbatul ce a dat foc paielor îl împrăștie cu un evantai.

Între două ședinte foto, modelele care se prefac că muncesc pământul se odihnesc cu săpăliga în mână după ce s-au deplasat de colo-colo timp de două ore în fața fotografilor care i-au pozat cu camerele montate pe trepied.

Gâștele se plimbă și ele de multe ori prin scenele trucate din Xiapu, dar stăpânii lor sunt modele plătite, iar animalele sunt antrenate să se joace în fața camerelor, potrivit turiștilor care au vizitat zona.

Unii vizitatori sunt dornici a se preface că totul este real. „Este raiul pe Pământ”, a scris utilizatorul de Weibo cu numele ShenghuiFashi, care a postat un videoclip de 30 de secunde cu fermieri care se plimbă dintr-un loc în altul cu bivolii lor.

Alți turiști sunt mai puțin încântați de ceea ce găsesc în Xiapu. „Locul ăsta nu poate să fie mai fals de atât. Pescari falși care își aruncă plasele și fermieri falși cu bivoli triști care se lasă fotografiați”, a scris un vizitator dezamăgit.

„Nu mai sunt sigur ce este real și ce este fals”, a scris altul, în timp ce utilizatorul Sentez a scris: „Este o escrocherie. Adolescenții sunt păcăliți să vină în acest loc popular crezând că totul este real. Mai rău este că atunci când află că fermierii sunt falși și fac modelling, tot nu îi dau în vileag pentru că preferă în schimb să posteze poze frumoase”.

„În spatele unei poze splendide cu peisajul rural bănuiesc că sunt 10 trepiede. Este artificial, dar oamenii sunt dispuși să plătească pentru asta.”

Un critic a scris pe Weibo: „În primul rând, acești așa numiți oameni rurali [care apar] în pozele de pe rețelele sociale sunt actori, iar regiunea în sine este practic o scenă pentru ședințele foto. În realitate, fără filtre, locul este foarte neimpresionant. Plaja este murdară, iar restaurantele [care servesc] fructe de mare sunt notorii pentru faptul că îi păcălesc pe oameni”.

Directorii Asociaţiei Inginerilor Constructori Proiectanţi de Structuri (AICPS) au demontat, într-o analiza, cele mai răspândite 5 mituri când vine vorba despre cutremur.

Economie 2024-03-04 12:07:26

Președintele Klaus Iohannis va ține un discurs în Parlamentul European miercurea viitoare, la invitația președintei Roberta Metsola, anunță Administrația Prezidențială.

Economie 2024-02-02 12:55:44

Situația rămâne disperată în Turcia și Siria, în urma seismelor de la începutul lunii. În provincia Hatay, aproape 85% dintre locuitori au fost răniți sau uciși și aproape că nu au mai rămas clădiri în care oamenii să poată sta. La două săptămâni după seismele care au fost urmate de peste 6.000 de replici, un nou bilanț anunță 47.000 de morți în cele două țări. 

Economie 2023-02-20 07:55:57

Turcia a convins Rusia şi Iranul să nu intervină în Siria în cursul ofensivei rebelilor care a dus la căderea regimului Bashar al-Assad, a declarat vineri ministrul de Externe turc, Hakan Fidan, relatează AFP, potrivit Agerpres. 

Economie 2024-12-14 00:36:55

Premierul Marcel Ciolacu a coordonat, marţi la Palatul Victoria, Comitetul Interministerial de Coordonare a Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă, reuniune desfăşurată cu participarea directorului general al grupului operativ SG RECOVER al Comisiei Europene Céline Gauer şi a directorului general adjunct al Direcţiei Generale pentru Afaceri Economice şi Financiare DG ECFIN Declan Costello, cât şi a altor înalţi funcţionari europeni. Şeful Executivului a precizat că îşi va asuma ferm angajamentul de a pregăti în detaliu reformele structurale cheie asumate prin PNRR, de a analiza impactul lor asupra populaţiei şi de a le implementa etapizat, cu respectarea tuturor constrângerilor bugetare, transmite Guvernul.

Economie 2023-07-11 15:29:32

Este alertă în județul Arad, după ce un deținut a reușit să fugă imediat după ce a fost scos din duba poliției, atunci când era dus la tribunal. Este vorba despre unul dintre indivizii care au aruncat în aer un bancomat într-o localitate din județul Arad.

Economie 2024-10-04 15:50:33

Scumpiri în lanț pentru masa de Crăciun. Recordul îl deține cozonacul, care se vinde în piață chiar și cu 190 de lei bucata. Iar produsele tradiționale s-au scumpit cu aproximativ 8%, spun specialiștii - un kilogram de jumări se vinde chiar și cu 85 de lei.

Economie 2024-12-10 20:45:43

Bugetul Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM) pentru anul în curs urmează să fie aprobat până la 15 februarie, urmând ca suma alocată pentru programul destinat instalării de panouri fotovoltaice să fie de 3 miliarde de lei, fonduri de care ar urma să beneficieze 150.000 de gospodării, începând cu luna martie, a declarat ministrul Mediului, Tanczos Barna.

Economie 2023-01-31 11:54:54