„Mă întâlnesc cu ucrainenii săptămâna aceasta. Aşadar, mă voi întâlni cu ei săptămâna aceasta la New York, iar acesta este un semnal important. Discutăm cu ruşii în fiecare zi”, a declarat Witkoff în emisiunea „Special Report with Bret Baier” de la Fox News.
Witkoff a declarat că, în opinia sa, preşedintele rus Vladimir Putin doreşte să pună capăt războiului.
„Cred că el (n.r. Vladimir Putin) a făcut un efort de bună-credinţă pentru a se angaja (n.r. în negocieri). Cu siguranţă a făcut acest lucru la summitul din Alaska. Dar este un conflict foarte complicat”, a spus Witkoff.
Preşedintele Donald Trump a organizat o întâlnire cu Putin în Alaska la 15 august şi o întâlnire cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, precum şi cu liderii NATO şi europeni, la Casa Albă, pe 18 august.
După aceste întâlniri, Trump a declarat că Zelenski şi Putin vor avea o întâlnire bilaterală înaintea unei întâlniri trilaterale la care va participa şi el. Zelenski atrage însă atenţia că Rusia face tot posibilul pentru a împiedica o întâlnire între el şi Putin, în timp ce Rusia susţine că agenda pentru o astfel de întâlnire nu este încă pregătită.
„Cred că vom ajunge să asistăm la o întâlnire bilaterală”, a declarat Witkoff. „Părerea mea personală este că preşedintele va fi necesar la masa negocierilor pentru a încheia un acord”, a adăugat el referindu-se la şeful Casei Albe.
Când şi-a preluat funcţia în ianuarie, Donald Trump a promis, aşa cum făcuse şi în campanie, că va pune capăt rapid războiului Rusiei în Ucraina, care a început în 2022, dar nu a reuşit încă să atingă acest obiectiv.
Trump i-a spus lui Zelenski că Washingtonul va contribui la garantarea securităţii Ucrainei în cazul unui acord. Trump a reînnoit, de asemenea, vineri, ameninţarea de a impune sancţiuni Rusiei dacă nu se înregistrează progrese în direcţia unei soluţionări paşnice cu Ucraina în două săptămâni.
Rusia ocupă aproximativ o cincime din Ucraina, iar Trump a declarat că „schimbul de teritorii” şi modificările teritoriale vor fi cruciale pentru orice soluţie. Ucraina se opune ideii de a recunoaşte legal orice teritoriu ucrainean ca fiind cedat Rusiei, dar a recunoscut tacit că va trebui, aproape sigur, să accepte unele pierderi teritoriale de facto.
