• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-07-05 21:31:33
  • Sursa:
Trenuri blocate in Suceava, dupa ce linia de cale ferata a fost acoperita de apa, nisip si pietris Imagine

Circulaţia feroviară este închisă, miercuri după amiază, între staţiile de cale ferată Pojorâta şi Sadova, în judeţul Suceava, din cauza aluviunilor care au ajuns pe linia ferată. Două trenuri cu sute de persoane au rămas blocate. Judeţul Suceava s-a aflat pentru câteva ore sub avertizare Cod roşu de ploi torenţiale.

ACTUALIZARE 20.00 Linia de cale ferată Pojorâta - Sadova a fost redeschisă miercuri seara la ora 19:40, cu restricţie de viteză de 10 km/h în zona unde s-a intervenit pentru îndepărtarea aluviunilor, informează Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA.

Trenuri blocate în Suceava, după ce linia de cale ferată a fost acoperită de apă, nisip și pietriș. Foto: CFR Deschide galeria foto

ACTUALIZARE 17.50 În urmă cu puțin timp, 300 de călători care erau blocați în trenul care a rămas între Pogorâta și Sadova, în mjlocul pădurii, au fost transportați în gara Pogorâta. Ei au fost comasați în 3 vagoane, care au fost transportate de o locomotivă adusă.

Al doilea tren, cu 150 de pasageri, a ajuns în siguranță în gara Sadova.

În prezent se lucrează pentru degajarea liniei de cale ferată. Dacă această operațiune va fi una de durată, călătorii vor fi duși la destinație cu autocarele.

CFR anunţă că va fi folosită transbordarea auto pe relaţia Pojorâta- Sadova, până la finalizarea operaţiunilor de curăţare a liniei de cale ferată.

”Personalul feroviar al SRCF acţionează în continuare, între staţiile Pojorâta şi Sadova, la km 75+100, pentru curăţarea liniei de cale ferată şi asigurarea condiţiilor de retragere a locomotivei şi a ultimului vagon (gol/fără călători), din compunerea trenului 12823, rămase în linie curentă”, a transmis, miercuri, CFR.

Compania a precizat că intervenţiile la faţa locului fiind de durată, pentru asigurarea continuităţii traficului feroviar, se menţine măsura de transbordare auto, pe relaţia Pojorâta- Sadova si retur, până la finalizarea operaţiunilor de la faţa locului.

ISU Suceava a transmis că niciun călător nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.

Un tren cu aproximativ 300 de pasageri care se îndrepta către Cluj a rămas blocat între stațiile Pojorâta și Sadova după ce aluviunile au acoperit linia de cale ferată.

Un alt tren Galați-Cluj, în care se aflau circa 150 de pasageri, a fost oprit în stația Sadova.

„Campania Națională de Căi Ferate CFR SA vă informează că trenul 12823 este oprit temporar între stațiile Pojorâta și Sadova din cauza aluviunilor care au acoperit linia de cale ferată la km 75+100, iar trenul 12830 a fost, de asemenea, oprit în stația Sadova”.

În ambele trenuri sunt aproximativ 450 de pasageri. La trenul 12823 a fost trimisă o locomotivă de ajutor, care să tracteze vagoanele până în staţia Pojorâta, de unde călătorii vor fi preluaţi cu microbuze.

Oficialii CFR precizează că reprezentanţii SRCF Iaşi au solicitat intervenţia ISU Suceava pentru eliberarea liniei, garnitura 12823 fiind oprită chiar înaintea zonei acoperite de aluviuni.

Meteorologii au emis, miercuri, avertizare Cod roşu de ploi abundente pentru judeţul Suceava. În urma precipitaţiilor, în dispeceratul pompierilor militari s-au înregistrat mai multe apeluri pe 112, din zona municipiului Câmpulung Moldovenesc, fiind anunţate inundaţii în gospodării.

Românii pot cumpăra, începând de luni, 10 iunie, titluri de stat Tezaur, cu maturităţi de 1 şi 3 ani şi dobânzi anuale de 6% şi, respectiv, 6,85%, informează Ministerul Finanţelor.

Economie 2024-06-07 17:47:05

Rusia a adoptat, vineri, o nouă doctrină de politică externă, în care califică Occidentul drept o „ameninţare existenţială” a cărui „dominaţie” ea trebuie să o combată, descriindu-se pe sine, în acelaşi timp, drept o „civilizaţie” apărătoare a rusofonilor.

Economie 2023-03-31 19:07:56

Premierul Nicolae Ciucă a declarat, sâmbătă, că acordul între guvernele din Azerbaidjan, Georgia, România şi Ungaria privind Parteneriatul strategic în domeniul dezvoltării şi transportului energiei verzi "răspunde unei nevoi urgente de a spori ponderea energiei verzi şi securitatea energetică", arătând că ţara noastră este angajată să investească în producţia de energie şi infrastructura energetică.

Economie 2022-12-17 13:48:23

Dictatorul bielorus, Aleksandr Lukașenko, a anunțat că se pregătește de război, deși „nu și-l dorește”. Aliatul lui Putin a vizitat orașul de graniță Grodno, aproape de frontierele Belarusului cu Polonia și Lituania, relatează Ukrainska Pravda.

Economie 2024-04-03 13:04:59

Ministrul Energiei Sebastian Burduja a anunțat că magistrații Curții de Apel Cluj au respins cererea Bankwatch de suspendare a autorizației de construire și de oprire a lucrărilor la proiectul gazoductului Tuzla–Podișor, după ce Tribunalul București a respins în fond acțiunea Greenpeace referitoare la proiectul Neptun Deep.

Economie 2025-05-14 10:33:24

Membri ai familiei fostului preşedinte american Donald Trump şi oficiali din administraţia Biden s-au numărat printre persoanele vizate de hackeri având legătură cu China, care au reuşit să pătrundă în sistemele companiilor de telecomunicaţii. 

Economie 2024-10-30 10:13:27

China a reacționat din nou cu agresivitate la anunțul că președintele Camerei Reprezentanților din Congresul SUA, Kevin McCarthy se va întâlni cu președinta Taiwanului, Tsai Ing-wen. Guvernul Chinei a transmis că „se opune ferm” întâlnirii și a amenințat că își „va apăra cu fermitate suveranitatea”.

Economie 2023-04-05 08:13:27

George Simion, președintele partidului AUR, s-a întâlnit luni la biroul său de la Parlament cu ambasadorul Israelului, Reuven Azar, căruia i-a spus că recunoaște responsabilitatea României pentru „Holocaustul evreilor români” și a primit o invitație să viziteze Israelul împreună cu o delegație AUR. În fotografiile făcute timpul întâlnirii, în spatele lui Simion apare harta României Mari. Deputatul PNL Alexandru Muraru a transmis un protest Ambasadei Israelului, în care arată că întâlnirea ambasadorului Azar cu George Simion „legitimează o formațiune extremistă, xenofobă, antisemită, de factură legionară”.

Economie 2023-08-28 14:52:50