„Am venit să văd muzeul și s-a întâmplat această tragedie, pentru noi este o mare tristețe. Sunt fan al Benficăi dintotdeauna, sunt foarte trist, dar viața merge înainte”, a declarat unul dintre fanii veniți la stadion.
Şi foştii coechipieri au fost marcaţi de vestea pe care şi-ar fi dorit să nu o primească niciodată.
„Eusebio a fost o figură națională și internațională, lumea va fi în doliu, pentru că am pierdut nu numai un jucător excepțional, dar și un om excepțional. Am avut o relație foarte bună timp de mulți ani, am jucat multe meciuri împreună, și cred că am pierdut o parte din mine odată cu acest mare prieten”, a declarat Antonio Simoes, fost jucător la Benfica și fost internațional portughez.
Cei mai cunoscuţi conaţionali ai lui Eusebio au reacţionat pe site-urile de socializare. „Eusebio va fi veşnic. Odihnească-se în pace!” - a fost mesajul lui Cristiano Ronaldo.
„Consider că este nemuritor în mintea noastră. Nu a fost doar o mare inspiraţie, ci şi o persoană importantă în ceea ce priveşte valorile, principiile şi trăirile fotbalului, chiar şi după finalul carierei” - a postat şi antrenorul lui Chelsea, Jose Mourinho.
