Angajaţii caselor de bilete nu au o bază de date actualizată care să permită emiterea de tichete internaţionale. Reprezentanţii CFR Călători dau asigurări că situaţia se va rezolva luna viitoare.
"Demersurile necesare pentru vânzarea de bilete de tren în trafic internaţional din Gara Fagăraş sunt în desfăşurare. Astfel, estimăm că, în cel mai scurt timp, la sfârşitul lunii februarie, călătorii vor putea cumpăra bilete din Gara Făgăraş şi spre destinaţii internaţionale. Până atunci, biletele pot fi cumpărate din gările cele mai apropiate, Braşov sau Sibiu", a transmis compania într-un comunicat.
Preţul unei călătorii cu trenul InterRegio de la Făgăraş la Viena este de 292 de lei. Iar pentru Budapesta, preţul biletului este de 186 de lei.
