• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-05-13 20:57:49
  • Sursa:
Trei fosti presedinti ucraineni cer ajutorul comunitatii internationale pentru evacuarea ultimilor aparatori de la Azovstal Imagine

Trei foşti preşedinţi ai Ucrainei, Leonid Kucima, Viktor Iuşcenko şi Petro Poroşenko, au lansat vineri un apel către comunitatea internaţională pentru a salva civilii şi soldaţii baricadaţi în tunelurile combinatului siderurgic Azovstal, din oraşul asediat Mariupol, şi au calificat atacurile forţelor ruse împotriva oţelăriei drept o „tentativă de răzbunare sângeroasă”, informează EFE.

„Noi, Leonid Kucima, Viktor Iuşcenko şi Petro Poroşenko - al doilea, al treilea şi al cincilea preşedinte al Ucrainei -, ne adresăm liderilor lumii, statelor membre ale Uniunii Europene, SUA şi Canadei, Chinei, Turciei şi altor state, precum şi ONU”, se menţionează în primele rânduri ale acestui apel.

Cei trei foşti preşedinţi cer „ajutor pentru autorităţile ucrainene prin toate resursele diplomatice disponibile pentru a salva vieţile civililor şi soldaţilor ucraineni pe care Rusia încearcă să-i elimine din ordinul (preşedintelui rus Vladimir) Putin, cu metode barbare în incinta oţelăriei Azovstal”, informează Agerpres.

Într-un mesaj difuzat pe pagina sa de Facebook de către Poroşenko, foştii preşedinţi subliniază că „brutalitatea şocantă” a trupelor ruse nu are niciun sens militar.

Ei mai spun că Mariupolul, unde se află combinatul Azovstal, a fost aproape complet distrus de bombardamentele şi atacurile armatei ruse, „care încearcă acum să-şi ascundă urmele crimelor”.

Cei trei declară că batalionul Azov, care apără combinatul, puşcaşii marini şi grănicerii ucraineni „au făcut deja istorie, pentru că isprăvile lor militare sunt fără precedent”, dar, adaugă ei, acum nu mai este „o bătălie egală sau inegală”.

„Sub ochii întregii lumi are loc o încercare de răzbunare sângeroasă şi de masacrare din partea ruşilor împotriva celor care, deşi încercuiţi, i-au învins în spirit şi voinţă", subliniază cei trei foşti preşedinţi ucraineni.

Preşedintele Volodimir Zelenski declarase anterior că Kievul lucrează la a doua etapă a evacuării pentru salvarea medicilor şi a răniţilor de la Azovstal. De asemenea, Garda Naţională a Ucrainei anunţase pregătirea unei proceduri de extracţie a apărătorilor oraşului, notează Unian.

Săptămâna trecută, aproximativ 500 de civili au fost evacuaţi de la Azovstal sub egida ONU şi a Comitetului Internaţional al Crucii Roşii (CICR), potrivit Kievului.

Surse media indică faptul că Statele Unite sunt pe punctul de a finaliza un acord pentru a furniza Ucrainei rachete Joint Air-to-Surface Standoff [JASSMs] cu rază lungă de acțiune. Aceste rachete reprezintă o amenințare substanțială pentru apărarea rusă. Totuși, Kievul se confruntă cu un adevărat coșmar în ceea ce privește calendarul de livrare a acestora.

Economie 2024-09-04 11:41:05

Israelul va „cere un preț” la momentul potrivit din partea Iranului, ca răspuns la atacul cu drone și rachete de sâmbătă noapte, a declarat ministrul cabinetului de război Benny Gantz.

Economie 2024-04-14 17:41:06

Ministrul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, Gabriela Firea, a anunțat joi că meseria de lucrător cu copilul se va regăsi, începând de săptămâna viitoare, în Catalogul clasificării ocupaţiilor din România.

Economie 2023-03-23 14:13:18

Șoferii nu vor mai parca gratuit în București, anunță Primăria Capitalei, care le reproșează șoferilor că preferă să parcheze pe trotuar și să facă grea viața pietonilor, în loc să plătească pentru a-și lăsa mașina. Avertismentul vine la pachet cu o promisiune ambițioasă, triplarea numărului de locuri de parcare de la 12.000 la 36.000. Oricum e prea puțin, la câte mașini sunt în Capitală, spun șoferii.

Economie 2022-05-13 09:38:47

Satul Breb din Maramureș spune poveștile unor oameni simpli, dar mândri de țara lor. Deși are doar 1000 de locuitori, vestea despre frumusețea locurilor s-a răspândit în întreaga Europă, mai ales după ce la o sărbătoare a satului, care se ținea la stână, a apărut un turist care venea tocmai de la Casa Regală Britanică. Era prinț pe atunci, dar acum a devenit Regele Charles al treilea.

Economie 2023-05-04 18:26:08

Operațiunea Jupiter continuă joi, pentru a patra zi. Polițiști, procurori și anchetatori DGA participă la 34 de acțiuni în care au loc 156 de percheziții în dosare de criminalitatea economico-financiară, corupție și infracțiuni de mediu. Prejudicii de peste 30 de milioane de lei au fost recuperate prin actiunile de astăzi. 85 de persoane au fost duse la audieri.

Economie 2024-05-30 10:05:47

Armata rusă trimite soldanți răniți, inclusiv în cârje, înapoi pe linia frontului pentru a lupta, dezvăluie CNN, care publică înregistrări video și mărturii. Mulți soldați, unii inclusiv cu șrapnel în ei, primesc roluri pe care nu le pot îndeplini, într-o încercare de a combate problema lipsei de forță de luptă.

Economie 2025-02-22 20:37:02

Forțele americane continuă să lovească zone din Yemen controlate de rebelii houthi, anunță Comandamentul Central al Statelor Unite (US CentCom). Cel puţin zece lovituri americane au vizat zone din Yemen, inclusiv provincia Saada şi Hodeidah, a relatat presa houthi din Yemen miercuri dimineaţă.

Economie 2025-03-19 08:39:30