• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-01-17 17:12:08
  • Sursa:
Trei elevi din Petrosani au ajuns la spital dupa ce ar fi consumat substante interzise Imagine

Trei elevi de 14 ani, care se aflau în curtea unei şcoli din Petroşani, au fost transportaţi marţi la spitalul de urgenţă din localitate, fiind suspectaţi că ar fi consumat substanţe psihotrope, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Hunedoara.

Incidentul a fost descoperit marţi dimineaţa, poliţiştii din Petroşani fiind sesizaţi pe numărul unic de urgenţă despre faptul că trei copii se află în curtea unei şcoli şi par să fie sub influenţa unor substanţe interzise.

Poliţiştii care s-au deplasat la faţa locului i-au identificat pe cei trei minori, toţi în vârstă de 14 ani, elevi ai şcolii respective.

Cei trei au fost preluaţi de un echipaj medical şi transportaţi la Spitalul de Urgenţă Petroşani, unde le-au fost acordate îngrijiri medicale.

„În cazul celor trei minori, analizele medicale au indicat posibilitatea prezenţei în organism a unei substanţe psihotrope, motiv pentru care poliţiştii au întocmit un dosar de cercetare penală”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, Bogdan Niţu, potrivit Agerpres.

În acest caz poliţiştii au întocmit un dosar penal, cercetările urmând să fie continuate de către ofiţerii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Hunedoara, sub coordonarea procurorilor DIICOT, în vederea stabilirii circumstanţelor comiterii faptelor şi pentru luarea măsurilor legale care se impun.

Poliția din Spania a descoperit sute de artefacte arheologice, inclusiv fosile marine, arme din secolul al XVIII-lea și fragmente de oase vechi de 5.000 de ani în două case din provincia Alicante, scrie CNN.

Economie 2023-01-04 08:00:27

Cătălin Predoiu a reacționat după declarațiile făcute de vicepreședintele SUA la Munchen. Liderul PNL susține că statul român „trebuie să facă mai mult” pentru a explicat ce s-a întâmplat la alegerile prezidențiale din iarnă. Liberalul se arată convins că diplomația românească va găsi „cele mai bune mijloace pentru a dezvolta acest demers de clarificare cu succes”.

Economie 2025-02-15 14:01:51

Departamentul de Justiţie al Statelor Unite a anunţat vineri primul transfer al unor fonduri ruseşti confiscate, cu scopul de a ajuta Ucraina. Este vorba despre activele confiscate de la un oligarh rus.

Economie 2023-02-04 07:23:02

Bărbatul împuşcat săptămâna trecută în parcarea unui supermarket din Arad a fost declarat în moarte cerebrală, iar familia a fost de acord cu prelevarea de organe de la acesta, care vor salva trei vieţi.

Economie 2023-09-26 11:57:24

Politicienii nu au habar de nivelul taxelor locale din România, dar cu toate acestea vor să le crească. Nu sunt atent la detalii de genul acesta, spune secretarul general al PSD, Paul Stănescu. Șeful său de partid, Marcel Ciolacu, știe în schimb cât plătește, nu știe însă cum să facă exact să crească taxarea ca să fie fericiți și primarii și Guvernul.

Economie 2022-10-11 10:09:41

Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare a solicitat sâmbătă guvernului Ciolacu să interzică importul mai multor produse agroalimentare din Ucraina şi a precizat că această măsură este esenţială pentru salvarea fermierilor români şi protejarea securităţii alimentare a României. Mai exact reprezentanții Alianței au cerut adoptarea în regim de urgenţă a unui act normativ care să interzică importul în România a unui număr de produse agroalimentare din Ucraina.

Economie 2023-09-16 19:41:04

Premierul Marcel Ciolacu a declarat, miercuri, că România, în acest moment are nevoie de o reformă administrativă rapidă. Oficialul a spus că toată lumea întreabă câți oameni pleacă, însă întrebarea "nu are niciun punct forte". Rolul reformei este "să aducă servicii mai bune și abordări mai bune", a mai spus şeful Executivului, în deschiderea Forumului Studenţilor Români de Pretutindeni (FSRP), ediţia 2023.

Economie 2023-08-16 15:30:00

Autorităţile din Republica Moldova au declarat luni că întâmpină dificultăţi în a face faţă unei creşteri abrupte a cererilor de acordare a cetăţeniei depuse de persoane din Federaţia Rusă, o creştere care se înregistrează de când a început războiul din Ucraina, relatează Reuters.

Economie 2024-01-16 11:09:21