Unul dintre polițiști a precizat că un copil este rănit grav, fiind vorba de o fractură.
Accidentul s-a petrecut la intersecția dintre A2 și A4, iar șoferii care circulă spre Constanța vor fi redirecționați prin A4.
_____________________
Într-unul dintre accidente, care a avut loc la kilometrul 93 al Autostrăzii Soarelui, pe sensul de spre Constanța, au fost implicate șase mașini, a precizat, la Digi24, Cătălin Bocai, comisar Infotrafic.
„Accidentul s-a produs din cauza neadaptării vitezei la condițiile de drum, dar și din cauza nepăstrării distanței corespunzătoare față de autoturismul din față. Traficul se desfășoară doar pe prima bandă și pe banda de urgență, banda a doua fiind restricționată. În urma accidentului, o persoană a fost rănită ușor”, a adăugat comisarul.
În cel de-al doilea accident, fără victime și produs pe același sens, au fost implicate trei mașini, relatează Mediafax.
„Ambele incidente rutiere au provocate de frânări bruşte, de nepăstrarea distanţei faţă de autoturismul din faţă şi de viteza excesivă. Persoana rănită uşor a primit îngrijiri medicale şi nu necesită internarea, fiind în stare stabilă”, a declarat comisar Ion Ilinca, şeful Biroului de Poliţie A2.
