Cităm din referatul privind modificarea Protocolului de acordare a facilităţilor la transportul în comun unor categorii de cetăţeni ai Municipiului Timişoara şi operatorului de transport, aprobat prin HCLMT nr. 192/23.11.2012, modificat prin HCLMT nr. 34/15.01.2013 şi prin HCLMT nr. 80/26.02.2013:
”- art. 1, Secţiunea 2 – Reduceri, lit. c, punctul 1, se completează cu un nou alineat, alin. (2) şi va avea următorul conţinut: c) 1. Studenţii şi doctoranzii instituţiilor de învăţământ timişorene, la forma de învaţamânt cu frecvenţă, beneficiază de gratuitate pe mijloacele de transport în comun, în condiţiile în care 50% din costul abonamentului se asigură de către Municipiul Timişoara, iar 50% de către Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, prin intermediul universităţilor. Facilitatea se acordă studenţilor până la 26 ani, iar doctoranzilor până la 30 ani. Reducerea se acordă inclusiv pe perioada vacanţelor şcolare. 2. Dacă universităţile epuizează fondurile alocate de către Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului prin care asigură 50% din valoarea abonamentului cu titlu de cheltuieli de transport pentru transportul în comun, Consiliul Local al Municipiului Timişoara preia şi partea de facilitate asigurată din acest fonduri, asigurând astfel gratuitate pentru toţi studenţii până la finele anului calendaristic în curs”.Cele de mai sus au fost aprobate prin Hotararea Consiliului Local Timișoara nr. 478/24.09.2013.
