Imediat, au fost înconjuraţi de premierul britanic, David Cameron şi secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen. Alte fotografii postate pe contul Facebook al preşedintelui României îl arată într-un dialog destins, amuzându-şi interlocutorii, aceiaşi Barack Obama şi David Cameron. Într-o altă postură, Traian Băsescu are o discuţie serioasă de data aceasta cu Angela Merkel, cancelarul german. În sfârşit, seara a început cu dineul oficial, în care preşedintele României este surprins amuzându-l pe liderul american, dar la fotografia de grup, şeful statului român a pierdut în ultima clipă poziţia privilegiată, lângă Barack Obama. Între cei doi s-a interpus preşedintele Lituaniei, Dalia Grybauskaite.
Cu toate zâmbetele, Traian Băsescu este totuşi mulţumit de rezultatul discuţiilor în ceea ce priveşte România: „Ne-am făcut treaba. România este în siguranţă şi, dacă cineva s-ar gândi să o apropie de situaţia de nesiguranţă, ar exista reacţia năpraznică a organizaţei”, a spus Traian Băsescu.
Fotografia de grup NATO-România înseamnă promisiunea că în 2015 baza care curpinde scutul antirachetă de la Deveselu va fi funcţională şI Bugetul pentru Apărare va ajunge la 2%.
