• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2025-05-26 00:29:34
  • Sursa:
Traian Basescu nu stie daca merge la investirea lui Nicusor Dan: „Parlamentul nu ma recunoaste ca fost presedinte” Imagine

Traian Băsescu a declarat duminică seara la Digi24 că nu a decis încă dacă va participa, luni, la ceremonia de învestire a lui Nicușor Dan în funcția de președinte al României. Deși a confirmat inițial prezența, Băsescu acuză o ipocrizie din partea Parlamentului, care l-a invitat, dar în același timp nu îl recunoaște oficial ca fost șef de stat.

„Am confirmat că merg, dar asta ca să am toate opțiunile deschise. Mie Parlamentul mi-a luat toate drepturile, deci nu mă recunoaște ca fost președinte. Și atunci, de ce să mă duc ca fost președinte la un eveniment? Eu invitația am primit-o de la Parlament. Un Parlament care, nerecunoscându-mă ca fost președinte, pentru ce m-aș duce? ”, a declarat Traian Băsescu la Digi24.

Invitația, spune fostul șef al statului, nu a venit de la Nicușor Dan, ci de la conducerea legislativului: „Am să decid până mâine, văd dacă am să mă duc sau nu. Exact din acest motiv. Când vrei să mă chem la festivități, mă chemi, dar altfel, îmi dai legi că nu mă recunoști ca președinte pentru o chestiune petrecută acum 45 de ani sau atunci 45 de ani. Deci e de văzut.”.

Băsescu a precizat că încă analizează dacă va merge sau nu: „O să o să încerc dacă mențin decența evenimentului și probabil că mă voi duce, cu atât mai mult cu cât acolo mă pot întâlni și cu președintele Curții Constituționale, care pe chestiune asemănătoare veșnicului de la Banca Națională, într-o săptămână l-a judecat, iar eu am un dosar din 2022 la Curtea Constituțională și nu-l judecă.”

Președintele interimar Ilie Bolojan a transmis un mesaj în care condamnă atacul cu rachete al Rusiei asupra orașului Sumî din nord-estul Ucrainei, în urma căruia au fost uciși cel puțin 32 de oameni, inclusiv doi copii, și alți 84 au fost răniți. „Continuăm să sprijinim toate eforturile de a aduce pacea și de a pune capăt acestor crime de război,” a transmis Bolojan.

Economie 2025-04-13 19:05:29

Serviciul Federal de Securitate al Rusiei a anunțat că a descoperit material explozibil şi detonatoare electrice pentru posibile atacuri teroriste în colete expediate din Germania şi Italia şi ajunse la Sankt Petersburg, transmite luni DPA, potrivit Agerpres. 

Economie 2024-07-22 17:32:37

Emmanuel Macron a dezvăluit noul său „plan ecologic național”, menit să reducă emisiile de gaze cu efect de seră ale Franței cu 55% și să încheie folosirea combustibililor fosili până în anul 2030, relatează The Guardian.

Economie 2023-09-25 22:30:23

Liderul chinez Xi Jinping a părăsit China continentală pentru prima dată de la începutul pandemiei și va participa joi la a 25-a aniversare a zilei în care fosta colonie britanică s-a întors sub controlul Beijingului, scrie CNN.

Economie 2022-06-30 14:38:13

O rachetă ruginită creată pentru a transporta focoase nucleare a fost descoperită în garajul unui bărbat din statul american Washington, relatează BBC.

Economie 2024-02-05 14:00:54

Miniştrii Apărării din Estonia şi Letonia au semnat joi, în marja summitului NATO de la Madrid, o scrisoare de intenţie privind achiziţionarea în comun de sisteme de apărare aeriană cu rază medie de acţiune.

Economie 2022-06-30 23:47:02

Urmează o săptămână decisivă pentru Cătălin Cherecheș. Primarul fugar va fi mutat la Munchen, în închisoarea Stadelheim, unde a stat și Adolf Hitler. Fostul edil ar putea rămâne acolo pentru cel puțin o lună și jumătate. Anchetatorii germani vor să judece extrădarea cu el în arest, iar cererea se află pe masa magistraților. Procurorul din Munchen a dat detalii, în exclusivitate pentru Digi24, despre cum decurge procesul de acolo.

Economie 2023-12-02 18:08:01