Traian Băsescu a amintit și de tensiunile din țările vecine României, avertizând că România de poate „contamina” ușor dacă nu se respectă instuțiile statului și independența justiției.
„Nu vreau să dezvolt o teorie legată de politica regiunii în care ne aflăm, dar nu toată lumea și toți vecinii noștri mai apropiați și mai îndepărtați vor ca România să aibă succes în Uniunea Europeană. Depinde însă enorm de reacția populației. Și uitați-vă ce se întâmplă în frontierele noastre. Ucraina este pusă în situația să aibă o mare dezbatere: ori în Uniunea Eurasiatică, ori în Uniunea Europeană, Republica Moldova, fraţii noştri, sunt în situaţia de a avea parte din teritoriu ieşit de sub controlul Chişinăului – mă refer la Transnistria. Mai uitaţi-vă că aici, în sud, e Bosnia-Herţegovina, unde sunt adevărate tulburări. În jurul nostru nu e pace, nu e linişte, iar contaminarea României este uşoară când nu se respectă criteriile politice, când instituţiile statului sunt slăbite, când justiţia este denigrată”, a mai afirmat președintele.
