• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-01-21 13:32:47
  • Sursa:
Traficul din Stramtoarea Bosfor a fost intrerupt din cauza unei avarii la un petrolier care venea din Rusia Imagine

Traficul naval în strâmtoarea Bosfor din Turcia a fost suspendat duminică dimineaţa după ce o navă a suferit o avarie la ancoră, a anunţat agenţia de transport maritim Tribeca, citată de Reuters, informează news.ro.

Potrivit agenţiei, ancora petrolierului Peria, care navighează sub pavilion Liberia, s-a desprins de la sine din cauza vremii nefavorabile în timpul trecerii sale prin strâmtoare, în zona celui de-al treilea pod din Istanbul, iar două remorchere au fost trimise pentru a-l ajuta.

Într-un comunicat al Direcţiei Generale de Siguranţă Costieră din cadrul Ministerului turc al Transporturilor şi Infrastructurii se precizează că traficul naval în Bosfor a fost suspendat bidirecţional şi temporar din cauza unor probleme de ancorare pe care le are petrolierului Peria, care venea dinspre Rusia şi se îndrepta spre Izmir, incidentul având loc în zona golfului Keçilik din Bosfor.

În comunicat se mai precizează că nava avariată în strâmtoarea Bosfor este asistată de remorchere şi bărci de salvare.

Un hacker din Oldanda a obţinut şi scos la vânzare datele personale ale aproape tuturor cetăţenilor din Austria, constând în nume, adresă şi data naşterii, a anunţat miercuri poliţia austriacă.

Economie 2023-01-25 22:17:19

Patru din cinci locuințe din România nu sunt asigurate împotriva dezastrelor naturale, precum cutremure, alunecări de teren și inundații, deși acest lucru este obligatoriu prin lege.

Economie 2023-02-08 11:10:20

Mai multe percheziții au loc sâmbătă dimineaţă în municipiul Bucureşti şi mai multe județe din țară - Ilfov, Neamţ, Maramureş, Timiş şi Sălaj - în dosare care vizează infracţiuni de promovarea ideologiei fasciste, rasiste ori xenofobe, incitarea la ură sau discriminare, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor. Descinderile au legătură cu ceremonia de omagiere a liderului legionar Corneliu Zelea Codreanu din pădurea Tâncăbești. De asemenea, polițiștii și procurorii fac percheziții și la Brașov, în legătură cu presupusa finanțare a campaniei online a lui Călin Georgescu, informează Digi24.

Economie 2024-12-07 18:50:11

După ce tatăl lor și-a luat viața, o familie din statul american Virginia se strânge în casa sorei mai mici, înconjurată de câmpii nesfârșite și grajduri - este o scenă care s-a repetat de multe ori în cele trei luni de când Dennis Jones a devenit victima escrocheriei prin metoda „tăierii porcului”, relatează CNN. Escrocii din spatele acestor înșelătorii își construiesc identități online false și petrec luni de zile formând o relație personală cu victima pentru a o convinge să investească în site-uri care desfășoară afaceri frauduloase cu criptomonede.

Economie 2024-06-19 10:58:21

Negociatorul japonez în materie de taxe, Ryosei Akazawa, a dat asigurări sâmbătă că Japonia nu are intenţia de a ajunge la vreun acord cu Guvernul preşedintelui american Donald Trump, dacă administraţia acestuia nu va revizui toate noile taxe vamale pe care le-a impus, relatează agenţia EFE, citată de Agerpres. 

Economie 2025-05-03 18:56:42

O profesoară din Iași, fostă directoare de școală gimnazială,  a câștigat în instanță daune morale de 12.000 de lei, dar și contravaloarea a aproape 500 de zile de concediu de odihnă neluate, după ce ar fi fost victima unui "bullying" în cancelarie. Timp de 12 ani, femeia ar fi fost supusă mai multor nedreptăți, iar în final a fost dată afară, tot pe nedrept. Judecătorii au stabilit că reclamanta a fost concediată prin încălcarea flagrantă a procedurilor, scrie reporteris.ro.

Economie 2023-02-08 18:42:44

Joi, 27 aprilie 2023, au loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc, după ce la tragerile loto de duminică, 23 aprilie, Loteria Română a acordat 21.513 de câștiguri în valoare totală de peste 2.624.400 de lei.

Economie 2023-04-27 18:56:34

ACTUALIZARE 19:20 Ministrul de externe japonez, Yoshimasa Hayashi a cerut joi „oprirea imediată” a manevrelor militare chineze în jurul Taiwanului, lansate ca ripostă de China la vizita preşedintei Camerei Reprezentanţilor din SUA, Nancy Pelosi, la Taipei, relatează France Presse.

Economie 2022-08-04 19:28:15