• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-02-12 16:13:11
  • Sursa:
Trafic infernal in Hatay. Autostrada este ticsita de masini, sinistratii pleaca, voluntarii vin Imagine

Autostrada din Hatay, care nu a suferit daune importante după cutremurele violente, este ticsită de mașini. 60 de kilometri se parcurg chiar și în 7 ore, transmite EFE, citată de Agerpres. Orașul este unul dintre cele mai grav afectate de seisme. Sute de sinistrați pleacă în căutarea altor locuri mai puțin afectate de cutremur sau după rudele din alte orașe distruse, în timp ce voluntari, în număr mare, se îndreaptă spre localitate ca să dea o mână de ajutor celor în nevoie.

Un şir nesfârşit de camioane, autobuze, furgonete, autoturisme particulare şi vehicule de mare gabarit care transportă utilaje grele sau, în unele cazuri, chiar case prefabricate, așa arată de câteva zile autostrada din Hatay.

Printre ele, circulă ambulanţe, cu sirenele pornite şi cu girofarul aprins, în încercarea de a-şi face loc, şi, cu o oarecare disciplină, toate vehiculele trag pe dreapta sau pe stânga în încercarea de a crea un culoar central pe care ambulanţele îl parcurg apoi în viteză mare, urmate adesea de maşinile caselor funerare municipale.

De când au apărut primele veşti despre cutremur, numeroşi cetăţeni originari din Hatay şi locuitori ai altor oraşe s-au urcat în maşini pentru a ajunge în oraşul Antakya, grav afectat de seism, în încercarea de a afla veşti despre rude, au declarat pentru EFE locuitori din zonă.

În fapt, mai mult de jumătate din maşinile care circulă în prezent prin Antakya au plăcuţe de înmatriculare din alte provincii, mai ales din Ankara, aflată la aproape 700 de kilometri distanţă, sau din Istanbul, situat mai bine de 1100 de kilometri pe autostradă.

Cu aceste vehicule soseşte şi o "armată" uriaşă de voluntari din întreaga ţară, care ajung aici prin propriile mijloace, pentru a ajuta cum pot la eforturile de salvare şi de înlăturare a molozului.

Pe autostradă circulă deopotrivă camioane, autobuze şi numeroase autoturisme particulare cu număr de înmatriculare local, încărcate până la refuz: sunt locuitorii care părăsesc oraşul distrus şi caută să se adăpostească la rude sau cunoscuţi aflaţi în alte zone din ţară.

Şi guvernul a început evacuarea acestui oraş cu 300.000 locuitori, unde nu mai există nicio casă locuibilă, pentru că inclusiv clădirile care au rămas în picioare în unele zone periferice ar putea avea structura de rezistenţă afectată şi trebuie evaluate în prealabil.

Un autobuz plin de familii din zonă dă ture prin centru, printre dărâmături şi excavatoare, căutând o ieşire dintr-un labirint în care este practic imposibil să te poţi orienta, pentru că o mare parte dintre străzi pur şi simplu au dispărut sub dărâmături, iar harta pusă la dispoziţie de GPS-ul telefoanelor a devenit o glumă proastă.

Desigur, aceasta se întâmplă când pe ecranul telefonului poate fi afişată harta, dat fiind că şi semnalul telefonic este extrem de deficient şi în mare parte a oraşului nu se pot iniţia apeluri telefonice şi nici nu se primesc date mobile.

Pentru a înlesni evacuarea, companiile aeriene turce oferă până la sfârşitul lunii bilete gratuite de avion de pe opt aeroporturi din zona afectată de cutremur.

Este o veste bună pentru cei care încearcă să se îndepărteze de dezastru... asta dacă găsesc un loc liber, misiune imposibilă pentru următoarele zile nu doar la companiile aeriene, ci şi la trenurile şi autobuzele care pleacă din Adana, cel mai apropiat oraş de Antakya, la circa 200 de kilometri distanţă, care continuă să funcţioneze normal.

Mulţi dintre cei care pleacă nu se vor mai întoarce niciodată, crede un locuitor al oraşului, identificat drept Onur şi intervievat de EFE. "Şi asta pentru că Antakya nu mai există", explică el.

Ștefan Busnatu, prorector pentru dezvoltarea infrastructurii informaționale, digitalizare și tehnologii inovative la Universitatea de Medicină și Farmacie "Carol Davila" din București, comentează pe contul său de Facebook situația fostului ministru al Sănătății, Nelu Tătaru, și consideră că "e revoltător cum un gest uman, care reflectă aprecierea sinceră a celor vindecați, ajunge să fie tratat drept o infracțiune".

Economie 2024-10-11 18:09:05

Rusia a avertizat marți, prin vocea diplomaților săi, că vor exista consecințe catastrofale pentru Europa, dacă războiul din Ucraina se va intensifica. Declarațiile apar în contextul în care liderii NATO își reafirmă susținerea pentru Ucraina în cadrul Summitului de la Vinius și se pregătesc să transmită "un mesaj pozitiv" Kievului privind perspectivele de aderare la Alianță, transmite Reuters.

Economie 2023-07-11 15:11:18

Duminică a început cel de-al 20-lea Congres al Partidului Comunist din China (PCC). Evenimentul este programat să dureze o săptămână, iar la finalul acesteia președintele chinez Xi Jinping este așteptat să obțină un al treilea mandat consecutiv la conducerea Chinei, ceea ce îl va face cel mai puternic conducător al țării de după liderul fondator Mao Zedong, scrie CNN. În discursul său care a durat mai puţin de două ore, mult mai scurt decât cel de aproape trei ore şi jumătate de la congresul din 2017, Xi a descris cei cinci ani de la ultima reuniune a partidului ca fiind „extrem de neobişnuiţi şi anormali”.

Economie 2022-10-17 12:08:10

Doron Steinbrecher, o tânără de 31 de ani cu dublă cetățenie, israeliano-română, se numără printre cei trei ostatici eliberați ca urmare a acordului încheiat între Israel și Hamas. Romi Gonen și Emily Damari este numele celorlate două femei eliberate duminică de gruparea teroristă palestiniană. 

Economie 2025-01-19 19:54:39

Şapte trenuri au la ora 11.00 întârzieri cuprinse între 10 şi 240 de minute la sosirea în Gara de Nord din Capitală.

Economie 2023-11-26 11:53:53

Nicușor Dan, candidatul independent la alegerile prezidențiale, a reacționat după decizia Curții Constituționale, subliniind că România se află într-o situație de haos din cauza partidelor politice corupte. El a afirmat că un stat slab, incapabil să prevină anularea alegerilor din decembrie, este principala cauză a crizei politice din țară.

Economie 2025-03-11 21:06:17

Autoritățile din mai multe state germane investighează rapoarte privind trucarea meciurilor în 17 meciuri de fotbal din ligile inferioare. Se pare că vicierea rezultatelor ar fi avut loc în conexiune cu firme de pariuri online, scrie DW.

Economie 2024-09-08 17:12:17