La Piaţa Progresul sistemul e diferit. Un barbat are marfa în portbagajul maşinii sale. Clienţii vin acolo, iar el le strecoară pachetele de ţigări în buzunare. Sunt întrerupţi de apariţia poliţiştilor locali. Până la venirea lor, însă, au şters orice urmă.
Agenții au însă o misiune dificilă. Legislaţia spune că trebuie să îi suprindă în flagrant sau să strângă suficiente probe pentru a-i sancţiona. Cu toate astea, poliţiştii spun că au reuşit de multe ori să-i prindă pe micii traficanți.
„Poliţiştii locali au descoperit persoane care comercializează în special în apropierea pieţelor şi la ieşirile de metrou. Aici este traficul pietonal mult mai intens”, spune Adrian Ionescu, director general al Poliţiei Locale Sector 4.
Numai luna trecută, Poliţia a confiscat la nivel naţional peste nouă milioane de ţigarete care proveneau, în mare parte, din Republica Moldova.
