• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-12-03 19:39:36
  • Sursa:
Top 10 cele mai scumpe orase din lume in 2022 Imagine

Costurile de trai au crescut cu 8,1% în 2022, din cauza războiului Rusiei din Ucraina şi a efectelor pandemiei, Potrivit Indexului privind costul traiului la nivel global din acest an publicat de Economist Intelligence Unit (EIU).

„Războiul din Ucraina, sancţiunile occidentale împotriva Rusiei şi politicile Chinei împotriva Covid au cauzat probleme în lanţul de aprovizionare care, combinate cu creşterea ratelor dobânzilor şi schimbările cursului de schimb, au dus la o criză a costului vieţii în întreaga lume”, a declarat Upasana Dutt, șeful departamentului costului vieții la nivel mondial, pentru EIU, citată de CNN.

Ea a adăugat: „Putem vedea clar impactul în indicele din acest an, creşterea medie a preţurilor în cele 172 de oraşe din sondajul nostru fiind cea mai puternică pe care am văzut-o în cei 20 de ani pentru care avem date digitale. Creşterea preţurilor la benzină în oraşe a fost foarte puternică, iar alimentele, utilităţile şi bunurile de uz casnic devin mai scumpe pentru locuitorii oraşului”.

Potrivit clasamentului întocmit de Economist Intelligence Unit, New York este cea mai scumpă metropolă din lume în acest an, alături de Singapore.

Cel mai scump oraș de anul trecut, Tel Aviv, a căzut pe locul 3, fiind urmat de Hong Kong care se află la egalitate cu Los Angeles.

În clasament se regăsesc și patru oraşe europene. Zurich este cel mai scump oraş european, urmat de Geneva, Paris și Copenhaga.

Cele mai scumpe 10 oraşe de locuit din lume în 2022

1. New York şi Singapore (la egalitate)3. Tel Aviv, Israel4. Hong Kong şi Los Angeles (la egalitate)6. Zurich, Elveţia7. Geneva, Elveţia8. San Francisco, California9. Paris, Franţa10. Copenhaga, Danemarca

Principala cauză a creşterii preţurilor în Europa de Vest a fost scumpirea gazului, ca rezultat al războiului ruso-ucrainean şi a eforturilor Uniunii Europene de a căuta surse alternative de energie la gaz. Costul unui litru de benzină a crescut cu 22% faţă de această perioadă a anului trecut.

SUA urmează să prezinte idei „concrete” pentru aplanarea crizei în Liban, a declarat luni seara un înalt responsabil american, relatează marţi postul de televiziune israelian i24News, potrivit Agerpres. Acesta și-a exprimat în acelaşi timp opoziţia faţă de orice incursiune terestră israeliană împotriva grupării şiite Hezbollah pe teritoriul Libanului. 

Economie 2024-09-24 18:34:16

77 de persoane care sunt suspectate că transportau ilegal imigranți din India, Pakistan şi Bolivia către Europa şi America de Nord au fost arestate preventiv în Spania, potrivit News.ro.

Economie 2024-08-08 22:31:13

Autoritățile din Extremul Orient al Rusie au decretat starea de urgenţă şi au ordonat evacuări sâmbătă în mai multe zone, după ce s-au produs inundaţii în urma ploilor torenţiale aduse de taifunul Khanun, care s-a abătut asupra Japoniei la începutul acestei săptămâni.

Economie 2023-08-12 13:32:58

Cel puţin 24 de demonstranţi iranieni riscă să fie executaţi pentru participarea la protestele critice faţă de autorităţi, potrivit unei informaţii publicate sâmbătă de un cotidian iranian citat de DPA.

Economie 2022-12-10 11:26:45

Bursele europene au încheiat ziua de joi în creştere puternică, după ce preşedintele american Donald Trump a anunţat o suspendare temporară a noilor tarife impuse majorităţii partenerilor comerciali ai SUA, în ciuda incertitudinilor persistente de pe Wall Street, transmite CNBC, citată de news.ro.

Economie 2025-04-10 21:37:47

Un cazan cu apă caldă s-a spart la CET Grozăvești, iar peste 1.000 de blocuri din București au rămas fără încălzire și apă caldă. Avaria afectează zone din sectoarele 1 și 5. Potrivit unui comunicat al ELCEN, nu a fost vorba despre o avarie, ci despre o reparație planificată a unei „spărturi minore” la un cazan.

Economie 2022-10-26 16:03:39

Israelul a decis duminică să-şi dubleze populaţia pe Înălţimile Golan ocupate, afirmând în acelaşi timp că ameninţările din partea Siriei au rămas, în ciuda tonului moderat al liderilor rebeli care l-au înlăturat pe preşedintele Bashar al-Assad de la putere în urmă cu o săptămână, relatează Reuters.

Economie 2024-12-15 20:16:09

Vântul puternic a doborât mai mulți copaci în Moldova, marți dimineață, ducând inclusiv la blocarea circulației tramvaielor timp de aproape o oră în centrul orașului Iași, după ce un arbore a căzut peste reţeaua de contact, informează Agerpres.

Economie 2023-03-28 11:27:45