Potrivit specialistilor, astenia de toamnă prelungită sau simptomele similare cu cele ale răcelii pot indica instalarea sindromului de oboseală cronică.
"Datorită stresului și datorită oboselii, lumea negijeaza obiceiurile alimentare și atunci neglijeaza faptul că în acestă perioadă este necesar să consume legume, fructe și să se odihnească suficient și bineînțeles că apar simptomele care se caracterizează prin scăderea randamentului, tulburări de somn", a afirmat medicul de familie Ioan Mureșan.
Specialiştii susţin că doar 20% dintre cei care suferă de această afecţiune ajung să fie diagnosticaţi.
"Trebuie să fim conștienți că se asociază cu o stare de depresie și atunci, în momentul în care vedem că majoritatea zilelor nu avem chef să facem nimic, nu mai putem să ne concentrăm, nu mai reușim să ne mobilizăm, să ne realizăm activitatea, ar fi de preferat să cerem ajutorul unui specialist", a spus psihologul Cristina Costescu.
Pe langă alimentaţia sănătoasă, medicii recomanda adoptarea unui program cu exerciţii fizice de relaxare şi masaj.
