• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-03-05 17:15:41
  • Sursa:
Tinerii care i-au adus benzina barbatului care si-a incendiat fosta iubita in apartament au primit pedepse grele cu inchisoarea Imagine

Doi tineri din Buzău, acuzaţi de complicitate la o crima comisă în 2019 de un prieten al lor, căruia i-au adus, noaptea, benzina cu care şi-a stropit fost iubită şi i-a dat foc, au fost condamnaţi de instanţa de fond la pedepse cu închisoarea pe viaţă, respectiv 20 de ani de închisoare.

Potrivit unei decizii de marţi a magistraţilor Tribunalului Buzău, Radu Clonţ a fost condamnat la închisoare pe viaţă, în timp ce Alexandru Naum a fost condamnat la 20 de ani de închisoare, scrie News.ro”În baza art.48 C.pen. raportat la art.188 alin.1 - art.189 alin.1 lit.h C.pen., condamnă pe inculpatul Clonţ Radu Ştefan la pedeapsa detenţiunii pe viaţă pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la omor calificat la data de 23.02.2019, în dauna victimei Nica Valentina Daniela. Aplică inculpatului Naum Alexandru pedeapsa cea mai grea şi anume aceea de 19 ani închisoare la care se adaugă sporul de 1 an închisoare (1/3 din cuantumul celeilalte pedepse stabilite), inculpatul având de executat în final pedeapsa de 20 ani de închisoare alături de pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 al.1 lit.a, b, f, h şi k C.pen. pe o durată de 5 ani şi a pedepsei accesorii a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art.66 al.1 lit.a, b, f, h şi k C.pen., începând cu data rămânerii definitive a sentinţei”, se arată în încheierea şedinţei de judecată a Tribunalului Buzău.De asemenea, instanţa îi obligă pe cei doi complici la plata unor despăgubiri morale şi materiale către părinţii tinerei ucise în luna februarie 2019 într-un apartament din Buzău, despăgubiri ce se ridică la 120.000 de euro.”Instanţa obligă, în solidar, pe inculpaţii Naum Alexandru şi Clonţ Radu Ştefan să plătească părţii civile Dodan Milica Katia suma de 10.000 Euro cu titlu de despăgubiri civile pentru daune materiale şi 100.000 Euro cu titlu de despăgubiri civile pentru daune morale. În baza art.19 C.pr.pen. raportat la art.1349 C.civ., art.1357 C.civ. şi art.1370 C.civ., obligă, în solidar, pe inculpaţii Naum Alexandru şi Clonţ Radu Ştefan să plătească părţii civile Nica Ion suma de 10.000 Euro cu titlu de despăgubiri civile pentru daune morale”, se mai arată în încheierea şedinţei de judecată a Tribunalului Buzău.Procesul celor doi complici a fost înregistrat pe rolul instanţei în 5 martie 2021, la doi ani de la comiterea faptei, şi s-a finalizat 3 ani mai târziu. Decizia magistraţilor buzoieni nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile.Cosmin Dan, tănărul care şi-a ucis fosta iubită stropind-o cu benzină şi dându-i foc, a fost condamnat definitiv, în luna octombrie a anului 2020, la 24 de ani de închisoare şi la plata unor daune în sumă totală de 160.000 de euro către părinţii victimei.

La 24 februarie 2025 se împlinesc trei ani de la invazia la scară largă a Ucrainei de către Rusia. „Trei ani de când Ucraina, și lumea, au încetat să mai existe așa cum le știam”.

Economie 2025-02-25 07:00:26

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat joi, înainte de ședința de Guvern, că o decizie privind intrarea României în Schengen terestru ar putea fi luată înainte de turul al doilea al alegerilor prezidenţiale din ţara noastră şi să fie formalizată până la finalul lunii decembrie. Din primăvară, românii o să călătorească fără controale la frontierele terestre ale UE, precizează el.

Economie 2024-11-07 10:38:42

La mai bine de un secol de la scufundarea Titanicului în primul său voiaj, mărturia supraviețuitorului Frank Prentice rămâne și până azi o relatare impresionantă și sfâșietoare a terorii resimțite de cei aflați la bord, scrie BBC.

Economie 2024-04-16 07:00:21

Vladimir Putin și Emmanuel Macron nu au mai avut convorbiri telefonice de două luni pentru că Franța este o „țară neprietenoasă” cu Rusia și cu care discuțiile nu sunt, în prezent, „necesare”, a declarat, vineri, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

Economie 2022-08-05 15:32:47

Patru suspecţi au fost reţinuţi de către procurorii DIICOT Oradea după ce, în urma unei percheziţii, s-a descoperit că au înfiinţat o cultură de canabis pe şase hectare, într-o zonă montană izolată din Bihor, iar la faţa locului au fost descoperite peste 2.600 de plante în diferite stadii de dezvoltare.

Economie 2022-08-25 13:35:30

Guvernul american transmite că este „preocupat” după ce guvernul polonez a anunțat că va adopta o lege pentru crearea unei comisii de anchetă care să cerceteze influența rusească în țară. Comisia a fost numită „anticonstituțională” și „stalinistă” de opoziția din Polonia, iar, la rândul său, administrația Biden consideră că ea ar putea să „interfereze” cu alegerile din toamnă. 

Economie 2023-05-30 13:22:43

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a evitat să dea vineri un răspuns clar când a fost întrebat dacă i se pare potrivit ca o persoană condamnată pentru proxenetism şi participare la grup infracţional să candideze din partea PSD la alegerile locale. El s-a limitat să spună că „oamenii au întotdeauna dreptate”. Primarul unei comune din Brăila, actual candidat din partea PSD, a fost condmnat în 2018 pentru proxenetism şi participare la un grup infracţional organizat.

Economie 2024-05-10 21:55:06

Aproape 1.000 de blocuri din sectoarele 2, 3, 4, 5, 6 rămân fără apă caldă în perioada următoare, ca urmare a unor lucrări de înlocuire, modernizare, reparaţii la reţeaua de termoficare, cea mai veche porţiuni de reţea la care se va interveni având aproximativ 60 de ani de funcţionare.

Economie 2024-07-08 13:31:09