• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-11-27 20:37:53
  • Sursa:
Timisoara: Un barbat l-a amenintat pe un politist ca-l omoara cu bataia, chiar in sectia de politie Imagine

Un bărbat a fost arestat preventiv 30 de zile, pentru ultraj, după ce l-a ameninţat pe un agent şef de poliţie că îl va bate şi îl va ucide, apoi i-a ameninţat şi familia acestuia. Incidentul s-a petrecut într-o secţie de Poliţie din Timişoara, informează news.ro.

Potrivit unui comunicat de presă, de luni, al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara, incidentul a avut loc la Secţia 4 Poliţie Timişoara, în data de 12 noiembrie.

„În sediul Secţiei 4 Poliţe Urbană, inculpatul a ameninţat persoana vătămată, agent şef de poliţie, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, cu săvârşirea unor infracţiuni de lovire şi omor asupra acestuia şi a proferat ameninţări asupra copiilor şi soţiei agentului de poliţie, de natură a-i produce o stare de temere acestuia”, se arată în comunicat.Potrivit anchetatorilor, inculpatul a fost dus la Secţia de Poliţie după ce a fost oprit în trafic de un poliţist care a constatat că acesta nu avea permis de conducere. Bărbatul aflat pe moped a refuzat, de asemenea, recoltarea de probe biologice. Poliţistul avea body cam pornit, iar mopedistul a început să îl ameninţe pe agent.Faţă de inculpat, procurorul de caz a formulat o propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile, propunere admisă de către judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Timişoara.